Putin are nevoie de întreaga Ucraina, nu de bucăți din ea, de fâșii. Iar cel mai bun scenariu pentru Putin ar fi să controleze Ucraina și s-o țină în zona de influență a Rusiei prin implementarea acordurilor de la Minsk. Analistul Armand Goșu explică în interviul Contributors.rocare e capcana acordului de la Minsk si cum a încercat Putin să îi convingă pe președintele Macron și pe noul cancelar german Olaf Scholz că acordul Minsk-2 este rezolvarea crizei.
"Putin vrea control deplin, rusificare. El vrea să desființeze democrația din Ucraina și să-i trimită în penitenciare pe cei care îndrăznesc să nu fie de acord cu el. O Ucraina democratică și prosperă este o amenințare la adresa regimului său autoritar."
___
CONTRIBUTORS: A trecut ziua de 16 februarie și Rusia n-a atacat Ucraina. S-au înșelat americanii? E un eșec al serviciilor secrete americane, cum se spune? Putem trage o concluzie, după această criză? Cine a câștigat acest război al nervilor?
ARMAND GOȘU: Nu cred că e corect să reducem cea mai gravă criză politică de după Războiul Rece la un episod, chiar dacă el poate să fie unul semnificativ. Aceasta criză n-a fost despre ziua și ora declanșării unui atac rusesc asupra Ucrainei, ci dacă va reuși Vladimir Putin să obțină de la Occident garanțiile de securitate pe care le cere. Nu putem vorbi despre succes sau eșec al serviciilor secrete americane, pentru că nu știm care a fost tactica Washington-ului în această criză. Sunt mai degrabă tentat să cred că, pentru prima dată, după prăbușirea Uniunii Sovietice, Washington-ul a schimbat radical strategia de comunicare. Casa Albă, Departamentul de Stat au fost foarte active, ceea ce a pus adesea în dificultate nu doar adversarii ci și aliații. În cadrul blocului occidental, în criza ucraineană, s-au desprins un număr de țări, Canada, Marea Britanie, Polonia cu care Statele Unite a colaborat îndeaproape, cu care s-a coordonat în toată această perioadă.
Propun să nu ne grăbim cu concluziile. Criza nu s-a încheiat.
CONTRIBUTORS: Cititorii întreabă: va fi sau nu război?
ARMAND GOȘU: Depinde de cum va evolua această criză care nu s-a încheiat, cum tocmai v-am spus. Nici măcar Putin nu știe dacă va fi război. El ia deciziile în funcție de evoluția acestei crize, în care sunt mai mulți actori internaționali implicați. Ar fi nu doar neprofesionist, ci chiar neserios să afirm că sigur va fi sau sigur nu va fi război. Important de reținut de aici e că trebuie să ne pregătim foarte serios de război. Ca să nu ne prindă pe picior greșit, în cazul în care începe.
CONTRIBUTORS: Bombardamentele care au început joi dimineața (17 februarie) în Donbass. Separatiștii acuză armata ucraineană, iar Kievul îi acuză pe separatiști. Ne-am trezit și cu expulzarea adjunctului șefului Ambasadei SUA la Moscova, Bartle Gorman. Nu sunt acestea semne care indică faptul că ne îndreptăm până la urmă spre un război?
ARMAND GOȘU: Sigur că tensionează situația, aveți dreptate. Cel puțin expulzarea este neobișnuită, confirmă tensionarea la maxim a relației, dar mă întreb dacă nu e un gest radical menit publicului intern. Putin a creat niște așteptări în materie de politică externă și n-a livrat nimic. Probabil că nivelul frustrării la Ministerul rus de Externe este foarte mare ca să ia o asemenea măsură. Cel mai important detaliu e însă altul: răspunsul Rusiei la notele SUA și NATO este neobișnuit de dur, pare că s-a închis o fereastră diplomatică, dacă ea a fost vreodată cu adevărat deschisă.
CONTRIBUTORS: Răspunsul rușilor abia a apărut. Încă nu l-am vazut analizat. Dar probabil că până se încheie Olimpiada...
Armand GOȘU: E un moment foarte delicat. Ar trebui ca și analiștii, comentatorii, presa, dar mai ales politicienii să se documenteze mai bine, să fie mai rezervați în aprecieri, pentru că rezistența la stres a opiniei publice din România, pe fondul crizei politice de anul trecut, scumpilor fără precedent, creșterii prețurilor la gaz și energie electrică, și mai ales a pandemiei, este mică. Ajunge o scânteie și …
La rândul meu, vă propun să nu forțăm concluzii, deocamdată nu există certitudini, dinamica evoluției evenimentelor nu pare să se fi schimbat decisiv. Și eu am sentimentul că mai durează puțin, 2-3 zile, și ne lămurim. Deocamdată nu s-au stins ecourile anunțatei retrageri a unor unități rusești de la granița cu Ucraina.
CONTRIBUTORS: Ministerul rus al Apărării a difuzat înregistrări video cu tehnică militară care e pregătită pentru evacuare, au apărut și pe rețele sociale mai multe imagini, de pildă fotografii cu tancuri care părăsesc Crimeea. Mai mult, atmosfera pe scena internațională părea miercuri să se fi detensionat vizibil. Putem încerca să răspundem la întrebarea, cine, ce a câștigat de pe urma acestei crize? Până acum, cel puțin.
ARMAND GOȘU: Nici ucrainenii, nici NATO, nimeni n-a confirmat retragerea unităților rusești de la graniță. Secretarul general NATO, șeful diplomației americane și alți demnitari importanți au precizat public că declarațiile Ministerului Apărării de la Moscova nu sunt urmate de acțiuni concrete de evacuare. Mai mult, fotografiile din satelit confirmă că nu au loc mișcări semnificative de vehicule militare, de mașini blindate, de tancuri, de la granița cu Ucraina. Din contră, în unele zone concentrarea de trupe și echipamente continuă, ceea ce contrazice afirmațiile Moscovei.
Deocamdată, ne-au fost livrate câteva înregistrări video de zeci de secunde, unde vedem tanchete care sunt urcate pe vagoane platformă, în alte imagini vedem tancuri alergând prin noroi înconjurate de un nor negru de fum. Nu doar că nu sunt convingătoare imaginile respective, dar ele ar trebui să-i facă și mai atenți pe decidenții occidentali. Ar fi o uriașă eroare să creadă, fără să verifice, afirmațiile demnitarilor ruși.
Mari unități care se pregătesc de evacuare… pot fi o excelentă acoperire pentru pornirea unei ofensive de proporții împotriva Ucrainei. Poate garanta cineva că militarii ruși vor porni spre est și nu spre vest?! Riscul declanșării unor operațiuni hibride, care presupun un număr redus de trupe, e foarte mare în astfel de momente. Încă Ucraina este prinsă ca într-un clește de un uriaș dispozitiv rusesc. La frontiera estică cu Federația Rusă, sunt 130.000 de militari. În zonele controlate de separatiștii din Donbass, și-au făcut apariția trupe speciale și mercenari. Tot acolo mai sunt două corpuri de armată ale separatiștilor, undeva în jur de 30.000 de oameni. În nord, la granița cu Belarus, sunt masați 30.000 de soldați ruși, care participă la manevrele comune, Soiuznaia reșimosti 2022, ce se vor încheia la 20 februarie. Iar în sud, flota militară rusească blochează litoralul ucrainean al Mării Negre și poate oricând debarca 8.000 de militari, infanterie marină și desant, în zona Odessa. Abia după ce vedem că are loc o masivă retragere a trupelor rusești din est, a celor din Belarus, iar flota rusească încheie exercițiile, abia atunci putem răsufla ușurați. Și asta, nu pentru mult timp, pentru că - nu e doar posibil, ci și probabil - o nouă criză va izbucni, în curând.
CONTRIBUTORS: De ce Putin n-a atacat Ucraina? Multă lume, oricum majoritatea experților americani, britanici, canadieni, polonezi, baltici s-au așteptat la un atac al rușilor împotriva Ucrainei de-a lungul timpului, ultimilor ani să zicem?
ARMAND GOȘU: Teama de un atac n-a dispărut. Sunt mai multe lucruri de discutat, aici. Ele ne-ar putea ajuta să formulăm un răspuns. Mai întâi, ar trebui să definim termenii. Ce înseamnă un atac militar? E vorba de un război hibrid, pe care Rusia îl poartă din 2014 împotriva Ucrainei. Amintiți-vă că în februarie-martie 2014, erau comentatori - inclusiv în România - care afirmau că nu Rusia ocupă Crimeea, pentru că omuleții verzi nu au însemne militare iar mașinile blindate nu au numere de înmatriculare. Deci, n-am avea dovada certă că sunt soldați ruși. Putin însuși a negat în mai multe rânduri că omuleții verzi ar fi soldați ruși. La fel și ministerele Apărării și de Externe. În concluzie, spuneau acești comentatori obsedați de corectitudinea politică, nu puteam acuza Rusia că ocupă Crimeea. N-ar fi fost corect.
În cazul Rusiei, de la câți soldați în sus, trimiși peste graniță, putem vorbi de un atac? Atacurile cyber împotriva instituțiilor ucrainene, care s-au reluat cu intensitate acum câteva zile, ce sunt? Dar în cazul insurecțiilor orchestrate de serviciile secrete care ar urmări răsturnarea puterii la Kiev? Sunt atacuri? Sau sunt nevinovate mișcări sociale? Și acum, imaginați-vă discuțiile dintre diverse cancelarii occidentale pe tema sancțiunilor împotriva Rusiei. E atac sau nu e atac? E implicată Rusia sau nu e ea vinovată? Activăm sau nu pachetul mare de sancțiuni cu care amenințăm Rusia?
Al doilea detaliu asupra căruia ar trebui să cădem de acord este obiectivul urmărit de Putin. Există un obiectiv strategic, maximal, pe care liderul rus l-a enunțat încă din februarie 2007, de la Conferința pentru Securitate de la München. Anume, un nou aranjament global de securitate cu recunoașterea unei poziții de mare putere pe arena internațională, pentru Rusia. Gândirea strategică rusă traduce acest obiectiv prin zonă de influență. Moscova spune că fiecare putere globală are resurse specifice ce o recomandă pentru statutul de mare putere. În cazul Rusiei, resursa ca ea să intre în clubul marilor puteri este controlul politic, economic, cultural, asupra fostului spațiu sovietic, care devine zona ei exclusivă de influență. Ieșirea Ucrainei, în cazul discuției noastre, de sub controlul Moscovei, va conduce la degradarea statului Rusiei, care nu mai poate pretinde să fie un pol de putere global.
Iată de ce, Putin are nevoie de întreaga Ucraina, nu de bucăți din ea, de fâșii.
Și de Putin n-a atacat Ucraina până acum? Nu a gasit un moment potrivit?
N-a atacat-o pentru că chiar dacă o cucerea militar, n-o putea controla. Să zicem că după două săptămâni de campanie, cu mari desfășurări de trupe, pe un front larg,… să admitem scenariul că rușii ar fi ocupat capitala, Kiev. Ce făceau după aceea? Ar fi avut război de partizani, pe lângă care până și Afganistanul ar fi părut o plimbare de sănătate.
Spuneți că Putin vrea toată Ucraina. Au tot apărut scenarii posibile de atac, dar care ar fi scenariile de cucerire, ca sa spun așa? Ce scenarii are la dispoziție, ca să obțină toată Ucraina?
Cel mai bun scenariu pentru Putin este să controleze Ucraina și s-o țină în zona de influență a Rusiei prin implementarea acordurilor de la Minsk. Să ne amintim de contextul în care au apărut aceste documente.
După ce importante unități ucrainene au căzut într-o capcană la Ilovaisk, morți, sute de prizonieri, în august 2014, Petro Poroșenko a fost nevoit să semneze prima variantă a acordurilor de la Minsk. Iar după înfrângerea de la Debalțevo, din ianuarie-februarie 2015, președintele Poroșenko, cu medierea franco-germană, la care se adaugă OSCE, a semnat varianta actuală a acordurilor. E foarte important contextul. Sunt documente semnate de ucraineni cu pistolul la tâmplă, după înfrângeri severe. Principalul lor obiectiv - să pună capăt unor mari operațiuni militare și să detensioneze situația - a fost atins. Însă luptele n-au încetat în următorii ani, chiar dacă amploarea ciocnirilor a fost mult redusă.
A doua zi după semnare, acordurile au fost interpretate într-un fel la Moscova, în alt fel la Kiev. Sigur că unele articole, chiar multe articole au fost implementate. Cele care se refereau la încetarea operațiunilor militare, la retrageri pe noi aliniamente ale armamentului greu, schimbul de prizonieri… Altele au fost, încă de la început, blocate.
Care sunt acele prevederi?
Acordul de la Minsk, în varianta din februarie 2015, are 13 articole. Primele se referă la retragerea trupelor, la instituirea unor zone de securitate din care trebuie scos armamentul greu, sistemele de lansatoare de rachete retrase și mai mult. Linia de contact revenea la poziția din septembrie, deci de la primul acord. Aceste chestiuni tehnice sunt greu de contestat, sunt suficient de clare și au fost implementate. Rusia era interesată în articolele 11 și 12, adică reforma constituțională care să ducă la descentralizare, adoptarea unei legislații speciale pentru Donețk și Lugansk, deci a unui statut special în cadrul Ucrainei. Și organizarea de alegeri locale în zonele controlate de separatiști, cu monitorizarea OSCE. Ucraina era interesată în schimbul de prizonieri, amnistierea persoanelor condamnate care au luat parte la lupte, dar mai ales în preluarea controlului deplin asupra frontierei de stat cu Rusia, ceea ce i-ar fi lipsit pe separatiști de sprijinul concret al Moscovei.
Cum implementarea acordului s-a blocat, mediatorii, Germania și Franța, au intervenit activ, în formatul numit Normandia, pentru a avansa. Actualul președinte al Germaniei, Steinmeier, care era ministru de Externe atunc i,a imaginat o listă a pașilor ce trebuie făcuți pentru a implementa acordul. Îmi amintesc că “formula Steinmeier" interpreta acordul destul de echilibrat, și nu în favoarea Rusiei cum pe nedrept a fost criticat. Problema era că Rusia și Ucraina nu se înțelegeau asupra nici unui punct din acord, în unele cazuri interpretările fiind foarte diferite. Problema însă era una de principiu. Rusia pretindea că în formatul Normandia este un arbitru, cum erau Franța și Germania, nu o parte a conflictului, cum era în realitate. Diplomația rusească, într-un fel foarte dibaci, a reușit să vândă la nivel internațional acordul de la Minsk ca unică șansă de rezolvare a conflictului. Consiliul de Securitate al ONU a votat o rezoluție care cere implementarea integrată a acordului de la Minsk.
Pe scurt, Kiev și Moscova nu s-au înțeles asupra interpretării acordului. Problema principală era organizarea alegerilor locale. Dacă-mi amintesc bine, ucrainenii deplângeau faptul că ei nu controlează zona, că o campanie electorală presupune acces nestingherit al candidaților și ziariștilor pe tot cuprinsul zonei controlate de separatiști. Poroșenko i-a acuzat pe ruși că au torpilat implementarea Minsk, în vreme ce Putin i-a acuzat pe ucraineni.
După 7 ani de la încheierea acordului Minsk-2 situația din regiunea s-a schimbat din cauza Rusiei, ceea ce împiedică implementarea mai departe. Rusia a oferit peste 600 de mii de pașapoarte rusești, deci a acordat cetățenia celei mai mari părți a populației active. Aproape 260 de mii dintre proaspeții cetățeni ruși de pe teritoriul Ucrainei au participat la alegerile parlamentare din septembrie, din Federația Rusă. Zona controlată de separatiști măsoară circa 18.000 km2 și compune două republici populare, Donețk și Lugansk, controlate practic de către serviciile secrete rusești. Au mai rămas acolo puțin peste 2,5 milioane de oameni, iar peste 1,7 s-au refugiat în alte zone din Ucraina. Cifrele sunt aproximative, sunt simple evaluări.
Putin vrea să prindă Ucraina în plasa acordurilor de la Minsk ca s-o țină prizonieră în russki mir. El insistă pe schimbarea Constituției Ucrainei care să asigure un statut special celor două republici separatiste. Putin speră ca prin republicile separatiste să controleze întreaga Ucraina. Pentru el e vital ca separatiștii să aibă drept de veto la Kiev, în probleme legate de politică externă, securitate, apărarea țării. Poate să vrea toată Ucraina în NATO și UE, nu va conta, pentru că Donețk și Lugansk o să zică niet! E varianta ideală pentru Putin. El știe că nu-l poate convinge pe președintele Zelenski să pună în aplicare Minsk-2 în lectura Kremlinului, de aceea are nevoie ca mediatorii din formatul Normandia, Franța și Germania, să-i facă treabă. Adică, Berlin și Paris să pună ele presiune pe Kiev ca Ucraina să avanseze cu implementarea acordului. De asta s-a întâlnit Putin în ultimele zile cu președintele Macron și cu noul cancelar german Olaf Scholz. Pentru a discuta relansarea procesului de implementare a Minsk-2 s-a dus Macron la Kiev, unde a afirmat la conferința de presă, detaliu necomentat de Zelenski, că Ucraina va pregăti un proiect de statut special pentru cele două republici populare secesioniste. Și Scholz care mai întâi a mers la Kiev și abia apoi la Moscova, a insistat în discuția cu Zelenski ca Ucraina să pregătească câteva propuneri legislative. Ziariștii germani care l-au însoțit pe cancelar au scris că unele proiecte sunt deja gata și vor merge curând în Parlament. Ar putea să fie vorba de legislație ucraineană pentru alegerile locale din Donbass și privind statutul de autonomie.
