Edificat în nordul capitalei după planurile arhitectului I. D. Berindey, hipodromul găzduia cursele de galop și trap concurând cu cel din Paris. A fost demolat în perioada anilor 1952-1960, odată cu ridicarea clădirii ”Casa Scânteii” și a pavilionului ”TIB”.
Fiind de la sine înțeles faptul că în capitala României trebuie să existe un hipodrom, reconstrucția acestei embleme istorice a Bucureștiului fiind o datorie, vom expune mai ales argumentele pentru care acest hipodrom ar putea să poarte numele ”Ion Apahideanu” – personalitate de referință în echitația românească şi internațională.
Hipodromul Băneasa – București 1934
Fenomenul hipic european
În capitalele europene hipodromul prinde viață în jurul cluburilor turfiștilor (zone VIP, clienți privilegiați, posesori ai diferitelor carduri de acces și profesioniști ai domeniului) și cele ale proprietarilor – unde se întâlnesc strict deținătorii de trote și oaspeții acestora.
O trecere rapidă în revistă: Paris –”Vincennes Hippodrome de Paris”; Bruxelles – ”Hippodrome de Boitsfort”; Roma – ”Ippodromo Capannelle”; Londra – ”Royal Windsor Racecourse”; Moscova – ”Rossiyskiye Ippodromy”; Berlin – ”Rennbahn Hoppegarten”; Kiev –” Kyiv Hippodrome”; Tbilisi – ”Tbilisi Hippodrome”; Zagreb – ”Zagrebački Hipodrom”, Madrid – ”Hipódromo de la Zarzuela”; Budapesta ”Kincsem”; Varșovia – ” Sluzewiec”; Praga – ”Velká Chuchle”; Sofia – ”Национален хиподрум Банкя” sau Viena – ”Wiener Trabrennbahnverein – Krieau”.
Publicul savurează orice competiție, fie galop sau trap (sulky) găsindu-și un loc potrivit în tribune, la grajduri, terase, promenadele înconjurătoare și casele de pariuri. La noi în țară comunismul s-a inserat abrupt între oameni și cai.
Noul Hipodrom București
Ce instituții s-ar putea implica în reconstruirea Hipodromului în București? Pe scurt am putea menționa: Administrația Prezidențială și Casa Regală a României, Primăria Municipiului București și Primăriile Județului Ilfov, Ordinul Arhitecților și Colegiul Medicilor Veterinari, Ministerul Agriculturii – Dezvoltării Rurale și Ministerul Tineretului și Sportului, Facultatea de Medicină Veterinară și Cluburile de cai din toată țara, precum și diferite asociații ale oamenilor de afaceri, reprezentanțe străine la București și alte asociații naționale și internaționale.
Terenul solicită o suprafață plană cuprinsă între 50 și 70 de hectare. Atenția pentru mediu poate fi asigurată prin specialiști de la Facultatea de Horticultură care pot integra noul hipodrom într-un adevărat parc verde.
Această inițiativă presupune consultanță din state avansate, pentru că tot ceea ce înseamnă cal echivalează cu o stare de corectitudine și respect față de valorile hipismului – context care nu se obține ușor într-o societate coruptă. Prin apropierea de hipodrom învățăm să devenim corecți și să credem în ideea de civilizație. Urmărind să ne găsim un loc în fenomenul hipic, devenim parte din ceea ce numim bunăstarea națiunilor avansate, obținută prin corectitudine și o reală scară a valorilor.
Sperăm ca acest articol să aibă un efect pozitiv și să declanșeze consultări în segmentele de decizie care pot pune în aplicare un astfel de proiect – realizând atât o reparație istorică cât și o îmbunătățire a calității vieții cetățenilor capitalei și nu numai.
Doctorul Ion Apahideanu – actor și consilier hipic
Viitorul hipodrom ar putea să poarte numele medicului veterinar Ion Apahideanu (1922-1985). Dragostea doctorului I.A. pentru cai s-a transformat într-o meserie şi toate ingredientele care erau necesare şi-au făcut simțită prezenţa la superlativ. Doctorul I.A. deține locul I în lumea cinematografică a anilor ′80 pe domeniul reprezentat de cal. A fost căsătorit cu Tatiana Apahideanu – realizator de filme de animație, absolventă a Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", secția Scenografie.
Planul profesional
Doctorul I.A. urma cursurile F.M.V. București în anul 1942, fiind cazat la complexul studențesc „Pache”. A fost apropiat de anturajul politic a lui Iuliu Maniu. Tatăl său era maestru de călărie la Herghelia Bonțida din Cluj.
Format în vremea regalității și bine pregătit profesional, doctorul I.A. încerca cu greu să supraviețuiască totalitarismului. Nu dorea să se facă înțeles obedienților noului regim comunist care vedeau în atitudinea lui nu neapărat nesupunere, cât omul performant, alcătuit altfel decât ei. Doctorul I.A. nu se potrivea sistemului comunist, fiind o persoană independentă, un om lucid, un profesionist care nu putea accepta nici o deraiere de la principiile în care fusese educat. Își exercita meseria precum orice alt medic veterinar din statele avansate, fără să se supună regimului comunist și obiceiurilor sale.
În această conjunctură, I.A. devine antipatic activiștilor peceriști, apărând astfel primele note informative oferite la securitate de sursele aflate în contact cu liderii comuniști.
”JOKEUL”, ”APOLO”, ”NELU”, ”APIAN” ...
Acestea erau numele conspirative decise de securitate, ”dosarul problemă” pornind de la apartenența doctorului I.A. la P.N.Ţ. în perioada 1944-1947, când la vârsta de 25 de ani acesta servea națiunea într-un partid ce se opunea categoric comunismului.
Măsurile luate de securitate înspăimântau orice persoană care avea ghinionul să cadă în vizorul acestei instituții. Nu lucrau sub un cod draconic, însă se comportau în majoritatea situațiilor cu agresivitate. Nu mai conta aspectul ofițerului atâta timp cât organul în ansamblul său era unul care inspira frică cetățenilor aflați sub bocancul represiv al dictaturii.
Aparatul de partid și cel al securității se dezlănțuise împotriva unui medic veterinar ce încerca să supraviețuiască decent, necuplându-se la caravana dictaturii. Doctorul I.A. nu comisese imprudența de a vorbi împotriva sistemului, fiind o persoană matură, cu experiență, însă securitatea specula orice ”oportunitate”.
Prin ofițeri de legătură era stabilit un plan și apoi se dirijau informatorii asupra ”obiectivelor lucrate”. În afara programului, sediile instituțiilor deveneau case conspirative utile întâlnirii dintre ofițer și sursă. Vremuri care nu trebuie uitate. Întâlnirea celor două lumi se făcea forțat – ochi peste tot, informatori, mâna securității din toate direcțiile. I.A. cunoștea acest lucru. Se trăia în dictatură. Funcționa frica.
S-a încercat și racolarea doctorului I.A. în agentură, însă acesta a fost scos rapid din rețea pentru „refuz de colaborare și nesinceritate”. În realitate acest om nu accepta să colaboreze cu organele represive ale structurii comuniste de ocupație și nici să se amestece cu tovarășii de diverse etnii ce puseseră umărul la întărirea dictaturii.
Încercăm prin aceste rânduri să atragem atenția tinerilor asupra faptului că istoria trebuie cunoscută în toate etapele ei. Astăzi se dorește să fie prezentată ca o trecere lină din 1940 către 1990 și apoi de ce nu către 2021.
Informatori, securiști, victime ...
Sursa „MARINELA”: „ – Profesional: este considerat ca cel mai bun specialist în domeniul creșterii calului din țară, fiind cunoscut peste hotare”. „ – De-a lungul timpului s-a luptat pentru menținerea acestei specii, reușind dacă nu să dezvolte acest sector, cel puţin să-l păstreze”. „ – Prezenţa sa în mijlocul colegilor este admisă cu deosebită bucurie şi respect, datorită comportării sale admirabile, cinstite şi corecte”.
Sursa „GETA”: „ – Îndrăgostit irecuperabil al calului”. „ – Modest, niciodată nu s-a manifestat faţă de colegi cu aere de superioritate”. „ – Nu l-au preocupat problemele materiale dovadă că nu deține decât o mașină şi un apartament”.
SECURIST: „ – Atitudinea şi concepțiile politice ale obiectivului ”JOKEUL”, așa cum rezultă din mai multe materiale obţinute prin mijloace speciale, sunt profund dușmănoase politicii de partid şi de stat”.
SECURIST: „ – Să terminăm odată şi cu Apahideanu!”
SECURIST: „ – În situația în care obiectivul „APOLO” părăsește localitatea, se continuă filajul”. ”În cazul în care obiectivul intră în zone interzise: va fi fotografiat”.
Doctorul ION APAHIDEANU: „ – Și te doare inima, păcat, păcat de țara asta” „ – N-aș putea pune vreodată problema să plec, că așa am fost crescut”. „ – Sistemul șablon este antipodul sistemului rațional, ce să mai discutăm. Aplici șabloane în loc să aplici rațiunea și faci vinovat pe cel care știi că nu e vinovat”.
I.A. nu a colaborat cu activiștii P.C.R. şi nici cu securitatea. S-ar fi adaptat în orice stat occidental, însă a rămas în țară, încercând să spere că într-o zi lucrurile vor reveni la normal, că dictatura își va găsi sfârșitul. Cu această speranță şi demnitate profesională, acest om a reușit să reziste şi să suporte un sistem care era potrivnic firii sale.
Filajul permanent
Cercetarea domiciliului doctorului A.I. prin instalarea unui echipament special de supraveghere era extinsă. Primele ascultări ale telefonului dar şi ale convorbirilor purtate în casă începuseră în iulie1978. Securitatea asculta discuțiile din casa familiei Apahideanu şi urmărea convorbirile telefonice, identificând persoanele care apelau sau care erau apelate.
Lagărul comunist părea un loc al alienării – contextul fiind în totalitate hotărât de clasa comunistă conducătoare şi aparatul său de represiune – partitură la care se cuplau cetățenii oportuniști, dispuși să servească un sistem absurd, obținând astfel avantaje materiale faţă de cetățenii care rămăseseră demni şi suportau privațiuni de tot felul.
Pentru tineri precizăm că doctorul I.A. era un român asuprit de regimul comunist, securitatea căutând să descopere nu ilegalități sau activități ale acestuia împotriva republicii, ci mai ales împotriva dictaturii care stăpânea țara – statul devenind unul totalitar.
Activiștii partidului comunist
Activiștii nu aveau argumente atunci când doreau să înfunde un ”element ostil regimului”. Magistrul lor nu era o persoană, ci partidul în general, care reprezenta autoritatea supremă. Gândirea lor nu cuprindea un proces intelectual. Erau rupți de realitatea prin care trecea națiunea şi își bazau argumentațiile apelând la aberanta politică de partid. Se doreau a fi considerați pedanți, însă competența lor era adesea nulă. Distruseseră tradiția adevărată şi acaparaseră întreg spațiul public în care numai ei aveau dreptul la opinii – sterpe în conținut şi specifice activistului comunist.
În anii dictaturii exista o cursă către avantaje, fiecare român fără educație încercând să se plaseze cât mai aproape de zonele partidului sau cele ale securității. Îmbuibați și lipsiți de nevoi materiale, aceștia lucrau în interesul dictaturii, convenindu-le poziții ce le asigurau anume libertăți și de ce nu un anumit ”respect” care se manifesta fie ca servilism, fie ca stimă – care nu era neapărat admirație, cât mai ales teamă și dorința omului corect etic de a nu avea probleme la serviciu sau în viața personală – atât cât mai rămânea liber exprimată, neafectată de sistemul totalitar.
Comunismul nu a iubit caii
Dictatura a dorit să influențeze atât gândirea individului cât şi a colectivităților. Grupul de ”oameni ai muncii” nu mai reprezenta o societate. Țara semăna din ce în ce mai mult cu un lagăr de muncă. ”Bunul comun al poporului” exista doar în constituție, în realitate oamenii deveniseră sclavii unui sistem dictatorial care nu mai punea preț pe calitatea vieții.
