Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Amintindu-ți trecutul îți retrăiești viața

de Mircea Morariu     Contributors.ro
Miercuri, 5 mai 2021, 8:29 Actualitate | Opinii


Mircea Morariu
Foto: Arhiva personala

Au trecut deja câteva luni- nu multe- de la apariția în atât de prestigioasa și, deopotrivă, populara colecție Memorii/Jurnale a editurii bucureștene Humanitas a cărții Viața trece ca un glonț, carte purtând subtitlul Memoriile unui reporter BBC. Semnată de Dorian Galbinski, cunoscut ascultătorilor legendarului post de radio britanic sub numele de microfon Dorian Galor.

Nu dispun la ora scrierii acestei recenzii de date referitoare la numărul de exemplare deja vândute, însă judecând după bogăția de comentarii, cronici, consemnări, mai toate laudative, marea majoritate apărute în prestigioase publicații, socotesc că aș avea destule motive să lansez pronosticul că, în momentul în care se va întocmi bilanțul editorial al anului 2021, cartea va ocupa un loc de frunte în topuri.

Mărturisesc că, până în clipa în care am început lectura volumului, nu știam aproape deloc cine este Dorian Galbinski, cum nu știam prea bine nici cine este Dorian Galor. Pentru simplul motiv că nu m-am numărat printre ascultătorii binecunoscutului post de radio guvernamental cu sediul la Londra care, preț de 70 de ani, s-a putut asculta și în casele românilor și nu oricum, ci vorbindu-le acestora în limba lor, aducându-le ceea ce o bună parte din vremea respectivă nu prea le era la îndemână. Știri. Știri corecte, nude, exacte, riguros redactate care, programatic, excludeau implicarea subiectivă a celor ce le întocmeau și pregăteau pentru trecerea pe unde. Știri care în feluritele regimuri dictatoriale cu care s-a confruntat România în cea mai consistentă parte a respectivei perioade erau interzise, cenzurate, exilate.

Condiția de angajați ai unui post de radio guvernamental, așa cum fost și este BBC, tot la fel cum erau și rămân și RFI, și Vocea Americii, și Deutsche Welle le interziceau jurnaliștilor de acolo militantismul, activismul, comentariile personale. Cu atât mai puțin implicările emoționale. Indubitabil, tocmai de aceea, de îndată ce am descoperit emisiunile pe unde scurte, preferința mea s-a îndreptat spre Europa Liberă. Era atunci vremea editorialelor senzaționale ale lui Noel Bernard, mai apoi ale lui Vlad Georgescu, și unul, și celălalt rafinați analiști ai cultului personalității și ai socialismului dinastic, a Actualității românești, cea din perioada lui Emil Georgescu și mai apoi a lui N. C. Munteanu, Șerban Orescu, Emil Hurezeanu, Gelu Ionescu, a Programului politic coordonat de Ion Măgureanu, Mircea Carp sau Raluca Petrulian, a neuitatelor emisiuni culturale reaizate de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Ceea ce nu înseamnă însă că BBC în limba română nu a avut ascultătorii lui și după 1950-1951, atunci când și-au început activitatea radiourile de la München. Asculători care, susține Dorian Galbinski, au crescut și calitativ, și numeric după 1989. Și aceasta în ciuda peisajului colorat al presei românești post-decembriste.Unde mai pui că BBC în românește a reprezentat o veritabilă școală pentru noii veniți în presă. Care au lucrat și s-au format acolo până în 2008, atunci când guvernul Majestății Sale a decis încetarea operațiunilor spre România. Deși deja de mult timp la pensie, Dorian Galor a fost invitat să citească, în emsiunea de adio, un scurt istoric al Serviciului în limba română.

Adevărul e că BBC-ul și activitățile sale ocupă un loc relativ restrâns în economia memoriilor lui Dorian Galbinski. Suficient însă pentru ca cei de astăzi să își formeze o imagine asupra stilului și regulilor de muncă de acolo, să se familarizeze cu nume, cu persoanlități, așa cum au fost George Campbell, Christian Mititelu, Liviu Cristea, Ion Podea, Harry Baranga (oameni din primele două generații cu care a lucrat, odată ajuns la Londra, Dorian Galbinski), dar și regretatul Victor Eskenasy (Victor Moroșan) care și-a îndeplinit destinul pe undele Europei Libere sau Mihai Vasilescu (Edgar Șelaru), autorul surprinzătorului roman Refugiații.

Care ar fi atunci explicația succesului de casă de care se bucură volumul lui Dorian Galbinski? Cred că acesta se cuvine căutat în calitatea, sinceritatea și lipsa de emfază a rememorării unei vieți care da, a trecut ca un glonț, numai că nu a fost una comună. Adică nu a trecut oricum. Născut în 1944, într-o comună constănțeană, Dorian Galbinski nu a cunoscut persecuțiile rasiale din vremea regimului antonescian. Însă atât familia lui cât și el însuși au simțit că în România „nu aveai decât un drum cu sens unic, cel al socialismului” în vreme ce dincolo de granițe, chiar și în Israelul în a doua jumătate a anilor 60 atât de nesigur, aveai mai multe opțiuni. Nu, nu existau acolo comitete de primire, însă autoritățile vremii depuneau o seamă de eforturi pentru a le da noilor veniți șansa integrării. Plecat în 1965 din România, Dorian Galbinski avea să aibă parte și de încercările Războiului de șase zile (minuțios descris în carte), și surpriza unei întâlniri absolut senzaționale cu generalul Moshe Dayan.

În urma unui concurs, autorul cărții va ajunge să facă parte din redacția în limba română a BBC-ului londonez. De unde va avea șansa să observe evoluția raporturilor Est-Vest, trecerea de la doctrina coexistenței pașnice la inăsprirea raporturilor dintre țările din cele două Blocuri militare. Condiția de angajat al unui post de radio ce spărgea monopolul informației pe care și-ar fi dorit să îl exercite regimul de la București, îi interzicea lui Dorian Galbinski orice iluzie de revenire în țară. Cu toate acestea, șansa de a lucra în calitate de interpret i-a îngăduit autorului cărții să îi vadă cu ochii proprii pe trimișii oficiali ai Bucureștiului. Pe nomenclaturiștii de vârf ai vremii. De la Paul Niculescu-Mizil la Ștefan Andrei. Totul culminând cu vizita la Londra a familiei domnitoare, vizită ce a stârnit atâta vâlvă și noian de comentarii.

Revenirea în țară, pentru diferite stagii și misiuni profesionale, a lui Dorian Galbinski se va produce de abia în 1990. Este șocat de ceea ce vede, de „primele imagini din țara natală sunt dezolante: culorile spălăcite cu care nu mai eram obișnuit, în puternic contrast cu cele de la Londra, câinii vagabonzi de pe aeroport, instalațiile rudimentare din terminalul aeroportului”.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1021 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by