Prima parte a eseului de față, publicată într-un episod distinct, a iscat discuții aprinse, nu suntem speriați de tehnologie, spuneau mulți dintre cititori, nu trăim tehnofobia și nici anxietatea tehnologică. Aparent, înțelegem lumea în care trăim. Să fie oare așa sau suntem doar tehno-ignoranți?
Vorbim în aceste zile foarte mult despre „unicornul” (!) românesc UiPath, care a fost listat la Bursa din New York miercurea trecută[1]. Câți dintre noi am fi auzit măcar despre această companie dacă nu era una românească și, chiar și așa, câți dintre noi înțelegem ce face ea mai exact și ce înseamnă „automatizarea proceselor robotizate” (robotic process automation - RPA), obiectul de activitate de pe urmă căruia compania a ajuns să valoreze, în doar șase ani de la înființare, aproape 40 de miliarde de dolari americani[2]?
Câți dintre noi știm că, în ultimele săptămâni, industria mondială a creatorilor de conținut este zguduită de un scandal imens, youtuber-ul David Dobrik, numărul 9 în clasamentul „Forbes – Cele mai bine plătite staruri YouTube în 2020”[3], cu 15,5 milioane de dolari câștigate doar anul trecut, se află sub un tir de acuzații din partea unor foști colaboratori și a altor persoane care au apărut în vlogurile sale și care-l învinuiesc atât de abuzuri psihice[4], cât și de instigare la abuzuri fizice[5], totul în numele vizualizărilor și a like-urilor. Având 18,5 milioane de abonați pe canalul David Dobrik[6] și alți 8,63 milioane de abonați pe canalul secundar, David Dobrik Too[7], acuzația este o lovitură pentru industrie după ce mai multe branduri renumite au anunțat că încheie colaborarea cu starul YouTube[8]. Ca să înțelegem implicațiile economice ale acestor acuzații care aduc în discuție moralitatea vlogurilor și a întregii industrii a creării de conținut pe internet, o analiză publicată de ediția online a „The New York Times” arată, de exemplu, că un influencer din Statele Unite, cu 100.000 de urmăritori pe Twitter, câștigă pentru promovarea unui produs sau serviciu printr-un singur tweet, în medie, 2.000 de dolari, iar unul care are 1 milion de urmăritori câștigă, în medie, 20.000 de dolari pe un singur tweet în care face reclamă unui produs sau serviciu[9]. Fostul președinte american Barack Obama are peste 130 de milioane de urmăritori pe Twitter, fiind contul cel mai popular din rețea, și este urmat de cântărețul Justin Bieber (cu peste 114 milioane de urmăritori) și de Katy Pery (cu aproape 110 milioane de urmăritori)[10].
În tot acest timp, Instagram lucrează, potrivit unei informări interne care a ajuns în presă, pentru lansarea unei versiuni a platformei destinată copiilor sub 13 ani[11]. Facebook și Ray-Ban au anunțat, la rândul lor, că urmează să lanseze, până la finalul acestui an, primii ochelari smart[12], care, printre altele, ar putea folosi tehnologia de recunoaștere facială a persoanelor cu care te întâlnești[13]. De altfel, celebra companie Clearview AI a solicitat, încă de anul trecut, un patent pentru aplicația sa de recunoaștere facială folosită deja de peste 2.200 de clienți, de la FBI, Interpol, US Department of Justice și US Immigration and Customs Enforcement la companii de retail precum Walmart, Best Buy și Macy’s și chiar de către NBA[14]. Aplicația, se explică în cererea de patentare, poate fi folosită și pentru recunoașterea facială a persoanelor fără casă și a celor dependente de droguri, de exemplu, în momentul în care acestea intră într-un magazin, apelează la o companie de real estate pentru a cumpăra o proprietate sau când accesează o aplicație de dating[15]. Tot Facebook lucrează la un instrument care va sumariza articolele de presă ce apar pe platformă pentru ca utilizatorii să nu fie nevoiți să le citească în întregime, dar și la un senzor neuronal care să permită citirea gândurilor utilizatorilor pentru a le putea transforma în acțiuni online[16].
Sau, dacă este să vorbim despre prezentul care se întâmplă deja, câți dintre noi știm că 37,2% din traficul pe internet din 2019 (ultimele date disponibile) nu a fost realizat de oameni, ci de boți[17] (software-ul executabil care funcționează ca niște surogate pentru oameni și care imită comportamentul acestora pe internet[18], deseori pretinzând că sunt oameni adevărați)? Sau știm că Facebook a anunțat că a șters 16,33 de miliarde de conturi false de pe platformă în ultimii trei ani (octombrie 2017 – decembrie 2020)[19]? Aceasta înseamnă de aproape șase ori mai multe conturi decât utilizatorii activi ai platformei (2,8 miliarde, în decembrie 2020[20]) și dublul populației mondiale actuale.
Tehnofobi, tehno-anxioși sau, mai degrabă, tehno-ignoranți?
Iată o parte a lumii în care trăim și care multora dintre noi ne este complet necunoscută. N-o înțelegem sau, pur și simplu, nu ne interesează, deși petrecem mult timp online (un român activează pe internet zilnic, în medie, 7 ore și 26 de minute[21]) și utilizăm tehnologii tot mai sofisticate. Confundăm deprinderea de a folosi o tehnologie cu înțelegerea ei profundă și considerăm că a ști să utilizăm cea mai nouă aplicație sau ultimul gadget revoluționar înseamnă că ne pricepem la tehnologie.
Dar, în realitate, câți dintre noi am înțeles caracterul persuasiv al tehnologiei și am înțeles că aceasta este astfel creată încât să schimbe atitudinile și comportamentele utilizatorilor și să-i facă să petreacă cât mai mult timp conectați la tehnologie, inclusiv la lumea virtuală a internetului? Câți realizăm că parte dintre prietenii de Facebook sunt conturi false operate de boți sau de troli aflați în slujba unor grupuri de interese care vor să ne manipuleze? Sau că împărțim banda de internet tot mai mult cu boți creați să imite comportamentul oamenilor? Câți realizăm că videourile pe care le urmărim pe ecranele telefoanelor uneori amuzați, alteori dezgustați sunt sursă de venituri substantanțiale pentru cei care le creează sau că produsele ori serviciile pe care le recomandă cu convingere experți cu funcții sofisticate mereu în engleză sunt acte de promovare ilicită, dar extrem de lucrative pentru promotori?
Tehnologia persuasivă își face foarte bine treaba, iar psihicul uman este terenul ei de joacă. Și, atunci, este o reacție psihologică firească să te temi de ce nu înțelegi, să respingi și să cauți explicații care să-ți aducă liniștea. Nu este nimic altceva decât căutarea acelei consonanțe cognitive după care mintea umană râvnește atunci când se confruntă cu conflicte mentale, așa cum ne explică psihologul Leon Fistinger (1957) în celebra lui teorie a disonanței cognitive[22]. Mintea umană nu este un aparat epistemic, nu este un „căutător de adevăr”, așa cum foarte plastic spuneau James Pamment et alii (2018)[23]. Ea caută realități viabile care să ne asigure confort psihic și liniște. Tocmai aici este și punctul de vulnerabilitate în care își găsesc loc acele narațiuni manipulative și teorii conspirative și care ajung să devină astfel refugiul psihic pentru mulți dintre cei pentru care tehnologia este ceva de neînțeles. Că sunt într-o mai mică sau mai mare măsură tehnofobi sau tehno-anxioși, nici nu contează, cel mai adesea în mod inconștient, narațiunile acestea le devin refugiu și le oferă o perspectivă viabilă a realității conformă cu nevoile lor cognitive. O pățim fiecare dintre noi cu propriile noastre realități, fie că suntem conștienți de aceasta sau nu.
Sunt doar Ei victime ale tehnofobiei și anxietății tehnologice?
Și revin, astfel, la întrebarea lansată de prima parte a eseului din episodul trecut în care îi puneam față în față pe adepții celor două curente de opinie majore create în societate de vaccinarea anti-COVID-19, Ei, cei care se opun, vs Noi, cei care susținem. Sunt doar Ei victime ale tehnofobiei și anxietății tehnologice în timp ce Noi suntem cu adevărat străini de acestea? Trăim cu adevărat Noi o înțelegere profundă a ceea ce reprezintă tehnologia, a modului în care funcționează ea și a implicațiilor pe care le comportă pentru fiecare dintre noi în parte și pentru viitorul nostru, ca specie? Suntem Noi cu adevărat tehnofili, iar, dacă suntem, cât din iubirea față de tehnologie înseamnă înțelegerea ei și cât este, de fapt, ignoranță față de ce reprezintă ea cu adevărat?
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
