Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de lângă Fântâna Albă, nordul Bucovinei – 1 aprilie 1941, când trupele NKVD au asasinat câteva sute sau mii de etnici români din 16 localități de pe Valea Siretului, în încercarea disperată și pașnică a acestora de a trece frontiera stabilită prin ultimatumurile sovietice din iunie 1940.
Regimul represiv sovietic a construit, începând cu iunie 1940, un mecanism complex de represiune împotriva populației românești din nordul Bucovinei, raionul Herța, nordul și sudul Basarabiei, Basarabia în întregul său etc., mecanism care a inclus arestări individuale și colective, ostracizarea și lichidarea elitei, deportări colective, înfometări organizate, dezinformări și război informațional, linșaje, delațiuni, execuții individuale și colective, intimidare, șantaj, tortură, teroare etc. În prefața epică a acestui amplu mecanism de represiune (căreia avea să îi urmeze curând deportările colective) stă dezinformarea deliberată produsă de NKVD în nordul Bucovinei, la sfârșitul anului 1940 și în primele luni ale anului 1941, potrivit căreia autoritățile sovietice vor deschide granița cu România timp de o zi, în vederea repatrierii, pentru toți etnicii români din nordul Bucovinei, raionul Herța și nordul Basarabiei care doresc să revină în România, după modelul patentat și implementat anterior cu etnicii germani și cu cei polonezi.
Regimul represiv sovietic era interesat de cunoașterea și lichidarea „elementului românesc dușmănos” din nordul Bucovinei, din imediata vecinătate a frontierei cu România, a “dușmanilor orânduirii socialiste” din vecinătatea frontierei. În ultimele luni ale anului 1940 și primele luni ale anului 1941 au fost emise mai multe documente ale autorităților sovietice, inclusiv Directive ale Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și ale Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, care prevedeau „aplicarea măsurilor necesare în direcția curățirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic”. Acest obiectiv devenise unul strategic pentru NKVD la frontiera cu România. Pentru atingerea acestuia, regimul represiv sovietic a creat, în primele luni ale anului 1941, prin intermediul NKVD, o diversiune amplă prin care se încuraja formarea de liste, pe baza unor cereri individuale, ale etnicilor români care doreau să revină în România, cu alimentarea periodică a dezinformării privind iminența permiterii temporare a trecerii frontierii / repatrierii în România. Tergiversarea deliberată și cinică a punerii în aplicare a presupusului angajament de permitere a trecerii frontierei a generat numeroase tentative individuale și colective de forțare a trecerii frontierei dintre URSS și România de către etnicii români aflați în teritoriile aflate lângă frontieră, iar cele mai cunoscute tentative colective de trecere pașnică a frontierei de către românii rămași dincolo de granițe sunt cele de la Lunca (februarie 1941) și Varnița / Fântâna Albă (1 aprilie 1941). Ambele au sfârșit tragic, cu lichidarea (în total, a) câtorva sute sau mii de etnici români, dintre care au fost documentate științific (din numeroase pricini, inclusiv ascunderea deliberată a documentelor de arhivă) doar câteva zeci de nume.
În timp ce sute și mii de români își riscau viața încercând să treacă fraudulos frontiera spre România, iar la Storojineț și Hliboca gemeau sertarele de cereri de repatriere, Moscova răspundea eforturilor diplomației române de repatriere a românilor din Bucovina că nu se mai află în Bucovina doritori de repatriere, că toți sunt mulțumiți cu “laptele și mierea” imperiului.
Notă: Din bibliografia modestă a temei reținem și propunem volumele “Fântâna Albă – Golgota neamului”, coord. Alexandrina Cernov (texte de: Ion Dominte, Vasile Ilica, Nicolae Șapcă,…; volum îngrijit de acad. Alexandrina Cernov, Editura Nicodim Caligraful, seria Destin bucovinean, Putna, 2018), “Cartea Durerii. Martirii României”, Petru Grior (vol. V, Editura DrukArt, Cernăuți, 2016), “Drama românilor din regiunea Cernăuți. Masacre, deportări, foamete. 1940-1941, 1940-1947”, coordonator Alexandrina Cernov (texte de: Alexandrina Cernov, Ștefan Purici, Petru Grior, Ion Nandriș, Dumitru Covalciuc, Maria Toacă-Andrieș, Editura Nicodim Caligraful, seria Destin bucovinean, Putna, 2019), “Martiri și mărturii din nordul Bucovinei”, Vasile Ilica (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003), “Drumul spre Golgota”, Ilie Popescu, Ion Cozmei (Editura Moldova, Iași, 1994).
În anul 2011, pentru a se fixa mai bine în mentalul colectiv românesc dramele suferite de români în imperiul sovietic, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin lege „Ziua națională de cinstire a memoriei românilor‑victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
În preziua comemorării împlinirii a 80 de ani de la tragedia din poiana Varnița, un “amănunt” local generat de Administrația Regională de Stat Cernăuți (Ucraina), cu profunde implicații toxice în plan extern (proliferarea și asumarea tezei sovietice potrivit căreia provocarea de la Varnița / Fântîna Albă ar fi fost organizată de către partea română) reamintește riscurile geopolitice cronice pe care le trăiește în continuare Ucraina. Potrivit unor materiale publice ale Administrației (postări, comunicate de presă, promovarea unui film documentar video etc.), masacrul de la Fântâna Albă ar fi reprezentat “o provocare conștientă planificată și organizată de către serviciile speciale românești (ulterior cuvântul „românești” a fost eliminat din câteva materiale) împotriva populației bucovinene”, iar numărul victimelor este estimat la 50 de persoane.
De notat că, în ideologia sovietică, provocările de pe întreaga vale a Siretului din primele luni ale anului 1941 ar fi fost organizate de către “burghezii” și “gardiștii” din nordul Bucovinei, iar numărul victimelor a fost de “circa 50 de persoane”; într-un raport al lui Nichita Hrușciov către Iosif Visarionovici Stalin se menționează că “s‑a clarificat că ei erau îndemnați de chiaburi și gardiști (nota autorului: membri ai organizației fasciste «Garda de fier»). Agitatorii din raionul Storojineț descoperiți au fost arestați. În jurul orei 19 a zilei de 1 aprilie o mulțime de 500–600 de oameni a încercat în raionul Hliboca să treacă în România. Grănicerii au deschis focul asupra lor. În rezultat au fost uciși și răniți circa 50 de oameni, ceilalți au luat‑o la fugă. Peste graniță n‑a trecut nimeni” (Alexandrina Cernov, “Fântâna Albă – Golgota neamului”, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2018, p. 8, apud Petro Chirstiuc, “Ghiocei însângerați”, Cernăuți, 2011, p. 171–173). Alte documente sovietice din arhivă confirmă această abordare paradigmatică (rapoartele sovietice de epocă acuză “agenții burghezi români”, “agentura naționalistă” a acestora în satele din valea Siretului, “forțele contrarevoluționare românești” etc., inclusiv în documente sovietice de epocă prezentate în premieră, recent, într-o expoziție online de documente organizată de către Arhivele de Stat din regiunea Cernăuți,
https://cv.archives.gov.ua/bila_krunucya.html).
Eforturile de cercetare ale părții române s-au limitat la colectarea de mărturii ale supraviețuitorilor. Principalele tomuri publicate în acest domeniu în limba română evidențiază carențe, interpretări tendențioase și distorsiuni deliberate ale ideologiei soviectice în cazul Fântâna Albă, având în vedere interesul URSS de a-și masca propria diversiune. Un proiect științific privind Fântâna Albă (cercetarea sistemică a tuturor arhivelor și efectuarea de cercetări arheologice în teren), chiar și unul comun, româno-ucrainean, lipsește încă, deși importanța acestuia este uriașă.
Ideologia sovietică trata / tratează episodul Fântâna Albă reinventând și ostracizând datele istoriei.
Până în 1991, ideologia sovietică a reprezentat borna absolută de raportare la episodul Fântâna Albă a părții ucrainene. După 1991, partea ucraineană și-a elaborat o linie ideologică națională proprie, care trata episodul respectiv în termenii unei drame/suferințe provocate de către regimul sovietic “populației bucovinene”, indiferent de etnie. Principala teză a ideologiei ucrainene sublinia că la Varnița ar fi murit, uciși de NKVD-ul sovietic, “bucovineni” (nu neapărat români) care doreau să trăiască “în lumea liberă”, dincolo de frontierele (și “binefacerile”) imperiului sovietic. Timp de aproape trei decenii, poziția dominantă a părții ucrainene privind tragedia de la Fântâna Albă a fost de delimitare nuanțată față de poziția sovietică, mai ales în ceea ce privește cauza tragediei și amploarea acesteia. Ideologia ucraineană părea a fi astfel (până astăzi) similară poziției României și datelor istorice evidențiate public după destrămarea URSS privind masacrul de la Fântîna Albă.
După treizeci de ani de clarificare/consolidare a propriei sale linii ideologice (național-ucrainene) privind contextul și cauzele tragediei de la Fântâna Albă, acest episod cinic de dată recentă demonstrează că linia ideologică asumată prin narativele dominante de mai sus (minimizarea numărului victimelor și transferul culpei către partea română, în dezacord cu datele istorice cunoscute, dar și cu linia ideologică tradițională a Ucrainei în ultimele trei decenii)) riscă să se alinieze din nou liniei ideologice sovietice. Administrația Regională de Stat Cernăuți se realiniază tezelor sovietice privind Fântâna Albă în plin divorț politic și ideologic declarat între Kiev și Moscova. Nu sunt încă suficiente date din care să rezulte dacă acest derapaj primejdios reprezintă un accident izolat sau se circumscrie unei noi logici instituționale de poziționare a statului ucrainean (sinonimă liniei ideologice sovietice) față de tragedia de la Fântâna Albă. Cert este că acest episod exprimă plenar, fie și circumstanțial, tentația primejdioasă și neprietenoasă de a imita, copia, justifica, argumenta și circula linia ideologică sovietică privind masacrul de la Fântâna Albă (deculpabilizare, transferul culpei către partea română, minimizarea numărului victimelor, deformarea/interpetarea tendențioasă a evenimentului, utilizarea defectuoasă a documentelor istorice etc.).
“Episodul toxic” de mai sus obligă la câteva reflecții mai largi.
În momentul de față, în Ucraina există un clivaj intern, aproape ontologic, toxic pentru prezentul și viitorul Ucrainei, între moștenirea sovietică și opțiunea pentru Europa (orientarea europeană). Moștenirea sovietică este încă extrem de prezentă în spațiul public ucrainean și împiedică producerea de evoluții notabile în parcursul european al Ucrainei. Procesul de desovietizare (mentală, culturală, politică, ideologică etc.) a Ucrainei decurge încă modest, cu succese limitate. În numeroase domenii, moștenirea sovietică produce abordări inadecvate și confuzii toxice. Ea pare a “salva”, mincinos, temele sensibile pentru care Kievul nu și-a stabilit încă un narativ asociat celui european.
Utilizarea, în episodul Fântâna Albă, a narativelor sovietice, la 30 de ani de la independența Ucrainei și la 7 ani de la încălcarea directă a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei de către Federația Rusă (în Crimeea și estul Ucrainei), în contextul unor mici semne de coeziune a acțiunii politice a României și Ucrainei în regiune, indică astfel, cu multă claritate, cât de primejdios este, pentru Ucraina, clivalul intern actual, cât de puternică și influentă rămâne încă, dincolo de retorica pro-europeană din spațiul public, moștenirea mentală sovietică din Ucraina.
O aliniere a ideologiei ucrainene la cea sovietică în domenii precum, iată, Fântâna Albă, decredibilizează un uriaș și lăudabil efort al elitei ucrainene de a-și desovietiza țara, de a demantela rădăcinile și urmele sovietice ale mentalului public. Nu te poți alinia ideologiei sovietice în episoade istorice precum Fântâna Albă rămânând credibil în teze de importanță strategică pentru Ucraina precum Holodomorul (foametea colectivă provocată ucrainenilor în perioada sovietică, domeniu în care, desigur, ideologia ucraineană se așează în conflict cu cea sovietică). Nu poți invoca drept credibile documente și interpretări sovietice pentru Fântâna Albă dacă le contești în tot restul istoriei tale (d.e. respingându-le ab initio în domenii precum Holodomorul). Nu poți recurge la narativele sovietice privind Fântâna Albă repudiindu-le în tot restul istoriei Ucrainei. Nu poți dezgropa ideologia sovietică fără riscul de a te lăsa contaminat de ea din nou. Nu poți invoca narativele sovietice à la carte, nu poți utiliza redingotasovietică spre a ieși în lume noaptea, dacă ziua o dezminți constant; decât cu riscul alunecării într-un noi proiect ideologic post-sovietic, despre care analiștii tot apreciază că s-ar pregăti în Est.
Realinierea la narațiunile sovietice poate fi extrem de toxică pentru Ucraina, din multiple perspective. Pentru că blochează/limitează șansele de succes ale tentativelor de atrofiere a clivajului intern Est-Vest; pentru că decredibilizează opțiunea pentru Europa a majorității clasei politice și populației țării; pentru că blochează sau limitează reformele și planurile de dezvoltare ale Ucrainei; pentru că face posibilă revenirea Ucrainei în sfera de influență post-sovietică în condițiile în care vor apărea condiții prielnice; pentru că generează periodic confuzii și crize, momente toxice în relațiile bilaterale ale Ucrainei cu țările europene, cu parteneri din Vest; pentru că poate provoca dezastre internaționale.
citeste intreg articolul si comenteaza pe contributor.ro
