Polites și idiotes. Ce este cetățenia activă?

de Alexandru Gabor     Contributors.ro
Luni, 3 februarie 2020, 8:27 Actualitate | Opinii


Alexandru Gabor
Foto: Arhiva personala

În Grecia antică, termenul idiotis semnifica cetățeanul obișnuit, absent, care neglijează treburile publice, ale polisului, pentru a se dedica în exclusivitate activităților private. Termenul opus, cel al cetățeanului implicat și activ, era desemnat prin polites, persoanele care participă în agora și la consultările publice, exercitându-și drepturile și obligațiile față de polis, orașul-stat grecesc. Mult timp, sensul original al termenului idiotis s-a conservat fără semnificațiile de astăzi. Abia în modernitate, cuvântul „idiot”, prezent în toate limbile europene prin filiera greacă, a ajuns să însemne om nepriceput, cu minte puțină, neghiob, nătîng. Puțini amintesc însă originea etimologică a cuvântului „idiotes”, cu excepția dicționarelor de specialitate. Deși extinderea cetățeniei în sens juridic a fost un proces lent și marcat de conflict social, a absenta din treburile publice, respectiv a fi idiot în sensul originar, pierdut al termenului, nu implică neapărat un deficit de conștiință civică. A avea drepturi și obligații ce decurg din calitatea de cetățean nu este echivalent cu imperativul de a le exercita. Din acest motiv, de pildă, nu suntem înclinați să considerăm că votul trebuie să fie obligatoriu prin lege.

Versiuni ideale ale cetățeniei, numită uneori cetățenie activă, sunt omniprezente în discursul public. Teoreticieni politici afirmă că e nevoie de implicare civică și de cetățeni activi pentru a rezolva problemele de reprezentare într-o democrație. Citim, de pildă, că democrațiile se consolidează prin programe de educație civică și angajarea cetățeniei active. Astăzi ne întrebăm care sunt limitele cetățeniei în contextul globalizării și valurilor de migrație. În dezbateri mai puțin vizibile apar interogații despre cetățenia post-națională, multiculturală, cetățenia globală sau cea sexuală sau posibilitatea multi-cetățeniei. Cu precădere după anii 1990, odată cu prăbușirea zidurilor dintre cele două blocuri, comunist și capitalist, problematizarea cetățeniei a redevenit un subiect extrem de actual.

Astfel, ceea ce numim astăzi cetățean sau cetățenie activă într-o democrație se originează în idealul grec al statutului de polites, respectiv un cetățean cu drepturi de decizie și participare la treburile publice, nu numai un individ care aparține unei comunități, însă e deprivat de orice drept în sens politic și juridic. În reprezentarea obișnuită, democrația greacă antică era una deplină și funcțională, însă deseori se trece cu vederea că statutul de cetățean în antichitate era unul privilegiat, fundamentat pe multiple excluderi. Femeile, sclavii, prizonierii de război și imigranții nu aveau nicio șansă de a ajunge polites, anume cetățeni deplini nici chiar în înfloritoarea Atenă, arhetipul clasic al democrației antice. Definitorii pentru statutul de cetățean erau nașterea într-o familie de atenieni, vîrsta (peste 20 de ani), posesia armelor, abilitatea de a lupta și deținerea sclavilor. Se estimează că Atena avea, în perioada de maximă expansiune ca polis, 50.000 de cetățeni și 100.000 de sclavi. În opoziție cu modelul grec al cetățeniei se află modelul cetățeniei din Imperiul Roman, considerat indeobște un model de egalitate în fața legii, un statut legal de care se bucura orice membru (civitas sine sufraggio). Deși limitate, cele două experiențe istorice vor servi ulterior la instituirea egalității autentice în fața legii, o evoluție marcată simbolic de Revoluția Franceză, cînd termenul citoyen substituie seigneur și vechea ordine feudală bazată pe privilegii începe să se destrame pentru a lăsa loc noului regim, în care cel puțin toți bărbații primesc drept de vot, nu însă și femeile, considerate cetățene pasive (citoyens passifs).

Pe măsură ce orașele-stat grecești dispar și sunt înlocuite de primele imperii din istorie, modelul cetățeanului politis a intrat într-un con de umbră pînă în modernitate, odată cu apariția republicanismului și a teoriei contractualiste a lui J.J. Rousseau. Cel din urmă a rămas celebru cu afirmația că „Poporul Angliei este liber doar în timpul alegerilor membrilor Parlamentului. De îndată ce aceștia sunt aleși, servitutea se înstăpînește pretutindeni și nu mai ramîne nimic”. Gînditorul francez a elogiat orașele-stat grecești pornind tocmai de la temeiul cetățeniei exercitate în antichitate, un model de cetățenie cu putere decizie nemijlocită. Din acest motiv, conceptul său de Voință Generală are sens doar pentru comunitățile mici, idealizate de J.J. Rousseau, asemenea Genevei natale. Dacă pentru Aristotel, cetățenia însemna participarea la funcțiile publice și la administratrea justiției, pentru teoreticianul francez cetățenia revine la exercitarea suveranității. Acest ultim aspect trece drept una dintre cele mai spinoase probleme ale teoriei sale. Mai este posibilă libertatea anticilor după Revoluția Franceză sau libertatea modernilor s-a metamorfozat și momentul istoric, respectiv apariția statelor naționale, impune reprezentarea, așa cum o cunoaștem astăzi în democrațiile reprezentative? Lăsînd deoparte subtilitățile acestei dispute, nu mai puțin adevărat este că modelul participativ al cetățeniei a fost ulterior grefat instituțional în democrația liberală, prin mecanismele a ceea ce numim democrație directă (referendumul și petițiile), reglementate însă ca pandant al democrației reprezentative.

Definițiile curente ale cetățeniei leagă acest concept de trei dimensiuni – a fi membru al corpului politic, a avea un set de drepturi și obligații ce derivă din acest statut și a participa la problemele cetății. Primul aspect are în vede statutul legal sau juridic al cetățeniei, respectiv procesul istoric de incluziune al categoriilor sociale, străini, minorități, azilanți. A doua dimensiune include drepturile sociale, politice și civile considerate esențiale pentru definirea cetățeniei. Discuția despre cetățenie deplină are ca premisă că individul nu se poate dezvolta plenar fără a exercita aceste drepturi și că guvernele au obligația de a asigura un cadru legal și resursele pentru a nu lăsa pe dinafară niciun membru al comunității politice. Nu în ultimul rînd, considerăm că statutul de cetățean implică minimal participarea politică în forma sa clasică, votul. Dreptul de a vota, respectiv de a alege și a fi ales, pare astăzi epicentrul cetățeniei politice, însă nu a fost tot timpul așa. Începînd cu secolul XVIII, drepturile de proprietate și de moștenire au fost cele mai disputate în lungul drum al recunoașterii drepturilor în modernitate. Toate cele trei dimensiuni ale cetățeniei contribuie la definirea noastră ca persoane, la construcția identității și la felul în care ne înțelegem individualitatea. Ne putem considera, alături de vechii greci, cetățeni ai lumii, kosmopolites, recunoscînd un egal în orice ființă umană pe care o întîlnim. În secolul XIX, în cadrul teoriilor naționaliste și comuniste, statutul de membru al comunității politice a fost definit restrîns. Moștenirea secolului XX, străbătut de naționalismele totalitare, a fost că definirea limitativă a cetățeniei, reduse exclusiv la clasa socială sau etnicitate, a determinat cele mai atroce experimente sociale din istorie.

Regimurile comuniste ale Estului Europei au falsificat modelele cetățeniei și expresiile participării politice. Deși au fost regimuri ale partidului unic, prezența la vot în aceste societății nu scădea sub pragul de 99%. Apartenența la asociații politice, fie partide, fie sindicate profesionale, a cunoscut niveluri neegalate de niciun stat „burghez”. Numai în România apartenența la fostul PCR s-a ridicat la aproximativ 20% din totalul populației, un procent nemaivăzut în istoria partidelor comuniste. Nu numai dimensiunea asociativă a fost falsificată, ci și orice formă de voluntariat în vederea binelui public.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1022 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by