Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Declaraţiile antigermane şi antipoloneze ale lui Nicolae Ceauşescu şi penuria de bunuri de strictă necesitate din România

de Petre Opris     Contributors.ro
Luni, 9 decembrie 2019, 12:21 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

În toamna anului 1989, Nicolae Ceauşescu a avut dreptate când a afirmat că personalităţi politice de la Bonn acţionau în scopul reunificării Germaniei. Liderul politic român aborda subiectul respectiv de pe poziţii staliniste, acuzând de fiecare dată guvernul Republicii Federale Germania de faptul că sprijinea „cercurile revanşarde, fasciste”. Cuvintele sale proveneau din arsenalul propagandistic al P.C.R. din perioada interbelică şi putem presupune că Nicolae Ceauşescu le-a preluat de la Gheorghe Gheorghiu-Dej.

În opinia lui Nicolae Ceauşescu, sprijinirea regimului comunist est-german, creat cu forţa de către sovietici după încheierea celui de-al doilea război mondial, constituia o datorie a preşedintelui României. Cancelarul vest-german Helmut Kohl avea o părere contrară şi a reuşit să o impună fără violenţă în toamna anului 1989, în ciuda tuturor discursurilor de condamnare rostite de Nicolae Ceauşescu.

În octombrie 1989, Nicolae Ceauşescu ajunsese la faza de negare a unor realităţi evidente. Din cuvântările sale extrem de lungi, membrii aparatului de propagadă al partidului se străduiau să extragă fragmentele cele mai avantajoase pentru liderul P.C.R. şi le retuşau. De exemplu, în ziarul „Scînteia” din 13 octombrie 1989 a apărut o declaraţie cosmetizată privind motivele pentru care liderii ţărilor socialiste nu aveau voie să acţioneze pentru reîntoarcerea la capitalism. În schimb, paragraful despre inexistenţa Războiului Rece în 1989 a fost omis complet de la publicare: „Nicolae Ceauşescu: Consider că este necesar, şi chiar în referirile pe care le facem la vizită şi rezultatele ei, şi în cele ce am constatat, să ne referim şi la acţiunile cercurilor revanşarde din R.F. Germania împotriva R.D. Germane şi să condamnăm toate aceste încercări care sunt în contradicţie cu principiile de la Helsinki, cu principiile dreptului internaţional, cu Charta O.N.U. şi nu pot să servească dezvoltării colaborării. Dimpotrivă, amintesc de perioada „războiului rece” şi în multe privinţe depăşesc perioada „războiului rece”.

Şi să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta pentru socialism, în politica internaţională.

Aceasta legat de acest lucru. Dacă aveţi ceva de spus? Dacă sunteţi de acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord) (subl.n.)”.

În acelaşi ziar, nu a fost publicat un alt paragraf foarte important din declaraţia lui Nicolae Ceauşescu: „În acest cadru, aş dori să mă refer la faptul că, după încheierea festivităţilor (de la Berlin, desfăşurate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la proclamarea R.D.G. – nota P. Opriş), din nou cercurile reacţionare din Republica Federală Germania au organizat unele manifestări împotriva Republicii Democrate Germane. Sigur, acolo este o situaţie – anual, 7-8 milioane de oameni din R.D. Germană merg în vizită în R.F. Germania. Practic, ei spun că este zid. Dar nu există nici un zid, şi din R.F. Germania merg în R.D. Germană milioane de oameni, şi deci au găsit prilejul să organizeze unele manifestări, cu caracter reacţionar, care au fost puse la punct, au fost luate măsuri (subl.n.)”.

Cu toate acestea, Zidul Berlinului – negat de Nicolae Ceauşescu – a căzut la 9 noiembrie 1989 şi milioane de germani s-au putut bucura de acel eveniment, fără să bage în seamă elucubraţiile preşedintelui comunist din România. Şi, privind retrospectiv, putem să considerăm că nu a fost o întâmplare faptul că, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, cetăţenii oraşului Sibiu, care protestau paşnic la Primărie şi la Comitetul Judeţean de Partid, scandau lozincile „Ceauşescu, fii boier, fă şi tu ca Honecker!” şi „Dacă vrei să ai nepoţi, dă-ne vată şi chiloţi!”. Aceştia se refereau, ironic, la penuria de bunuri şi produse de strictă necesitate, creată de Nicolae Ceauşescu pentru achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a ţării.

Acea penurie de bunuri avea o legătură indirectă cu criza politică, economică şi socială din Polonia, de la începutul anilor ’80, şi apariţia sindicatului „Solidaritatea”. Pentru a nu repeta greşelile săvârşite de liderii comunişti de la Varşovia (care au cedat în faţa maselor şi au anulat măsurile referitoare la creşterea preţului la carne şi produsele din carne, instituite la începutul lunii iulie 1980), Nicolae Ceauşescu a hotărât la 7 septembrie 1981 destituirea lui Virgil Trofin din funcţiile de viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei, apoi a lui Angelo Miculescu din funcţiile de viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare (18 septembrie 1981). După trei săptămâni, Nicolae Ceauşescu a aprobat un decret în care se prevedeau măsuri aspre împotriva persoanelor care nu respectau limitele stabilite de autorităţi în domeniul achiziţionării de produse alimentare, astfel:

„Art. 1. Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei.

Dispoziţiile aliniatului precedent nu se aplică în cazul cumpărării de legume, cartofi sau fructe în scopul aprovizionării obişnuite pentru perioada de iarnă.

Cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancţionează şi cumpărarea de pâine sau alte produse făinoase pentru a fi folosite la furajarea animalelor.

Art. 2. […]

Art. 3. Consiliile populare sunt obligate să ia măsuri ca unităţile comerciale de stat şi cooperatiste să vândă zahăr şi ulei numai cetăţenilor care au domiciliul sau care sunt încadraţi în muncă la unităţile din localitatea respectivă

În localităţile mari, consiliile populare pot stabili magazine pentru aprovizionarea cu zahăr şi ulei a populaţiei din zona acestora, în scopul asigurării unei desfaceri ritmice, evitării aglomerării şi deplasării cetăţenilor.

Art. 4. Personalul unităţilor comerciale este obligat să vândă cumpărătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în cantităţile şi în condiţiile stabilite de consiliile populare.

Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Câteva zile mai târziu, în presa centrală şi locală din România a fost publicat decretul referitor la folosirea cartelelor de către populaţie, în scopul achiziţionării de alimente.

Raţionalizarea alimentelor – o măsură caracteristică stării de război – a generat la 19 octombrie 1981 o revoltă spontană în judeţul Gorj, soldată cu blocarea timp de o zi a lucrului la minele Roşiuţa şi Leurda. În cursul serii, aproximativ 3000 de cetăţeni au devastat centrul politico-administrativ al oraşului Motru (Consiliul Popular, Comitetul de Partid, sediile Miliţiei şi Securităţii). Manifestaţia de la Motru a fost înăbuşită prin forţă de o subunitate a Securităţii, în noaptea de 19 spre 20 octombrie 1981.

După o lună şi jumătate, nouă cetăţeni au fost condamnaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi distrugerile pe care le-au provocat în timpul manifestaţiei de protest de la Motru.

În paralel, Nicolae Ceaușescu a analizat activitatea lui Virgil Trofin în funcţia de ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei (din perioada 12 decembrie 1979 – 7 septembrie 1981) şi a hotărât sancţionarea sa, pe linie de partid, cu „vot de blam cu avertisment” şi excluderea acestuia din Comitetul Central al P.C.R. Decizia respectivă a fost anunţată oficial la Plenara comună a C.C. al P.C.R. şi a Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (Bucureşti, 25-26 noiembrie 1981).

Trei săptămâni mai târziu, la Varşovia era anunţată instituirea legii marţiale pe întregul teritoriu al R.P. Polone. Imediat, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Stenograma acelei şedinţe o redăm în continuare, în întregime.

Pentru a înţelege ce anume s-a întâmplat în luna decembrie 1989 în România, considerăm că este necesar să cunoaştem în detaliu şi reacţiile pe care le-au avut Nicolae şi Elena Ceauşescu în momentele de criză prin care au trecut alte state comuniste din Europa, în timpul Războiului Rece.

Comparaţiile noastre foarte frecvente cu situaţiile dificile apărute în R.P. Polonă pot fi considerate subiective dintr-un motiv personal, pe care l-am amintit în introducerea volumului „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019). Cu toate acestea, există suficiente motive obiective, care ţin de domeniul informaţiilor şi care ne determină să continuăm cercetarea comparativă, în oglindă, a evenimentelor care au avut loc în România şi Polonia, în acelaşi timp, în perioada Războiului Rece. De exemplu, pentru a ţine sub un control permanent masele de cetăţeni din România care mergeau la biserică şi nu erau membri ai P.C.R., Nicolae Ceauşescu a hotărât crearea Frontului Unităţii Socialiste – organizaţie care a avut primul congres în anul 1974. Din păcate, nu au fost analizate niciodată cauzele care l-au determinat pe Nicolae Ceauşescu să decidă după cinci ani înregimentarea în Frontul Unităţii Socialiste a tuturor preoţilor din România.

Să fi fost, oare, vorba despre o înţelegere, de către liderul suprem al P.C.R., a pericolului pe care îl reprezenta papa Ioan Paul al II-lea pentru statele comuniste aflate în Europa Centrală şi de Est? Se temea Nicolae Ceauşescu de faptul că preoţii din România puteau să desfăşoare acţiuni împotriva regimului său, în condiţiile în care suveranul pontif sprijinea acţiunile preoţilor din Polonia împotriva autorităţilor de la Varşovia? A discutat, oare, Nicolae Ceauşescu despre un asemenea subiect cu Todor Jivkov, în luna octombrie 1979? Sunt doar câteva întrebări la care ne vom strădui să găsim răspunsurile în cursul cercetărilor noastre ulterioare.

Ceea ce cunoaştem cu certitudine este faptul că ideea lui Nicolae Ceauşescu de a revitaliza Frontul Unităţii Socialiste s-a materializat prin desfăşurarea celui de-al doilea congres al organizaţiei respective (17-18 ianuarie 1980), în cursul căruia a fost schimbată denumirea sa (Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste) şi au fost făcute modificări referitoare la modul de organizare şi funcţionare a acelei ficţiuni democratice.

Putem presupune că preşedintele comunist a României chiar a crezut în puterile pe care i le-ar fi conferit organizaţiile create de acesta şi instituţia legislativă supremă, în eventualele discuţii cu persoanele care i-ar fi contestat supremaţia în stat şi în fruntea P.C.R. Ne aducem aminte de reacţia pe care a avut-o la 25 decembrie 1989, în faţa aşa-zisului tribunal militar de la Târgovişte, când a declarat răspicat: „Nu voi vorbi decât în faţa Marii Adunări Naţionale”. Şi a murit din cauza propriilor ficţiuni, împreună cu soţia sa, în ziua de Crăciun. Dumnezeu să îi odihnească!


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4888 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by