Înțelegerea consistentă a sistemului mediatic conduce invariabil la ideea de cultură profesională, parte a culturii unei națiuni. Țările din fostul bloc comunist au pornit cu mare avânt să preia modelul occidental, pe fondul ruginit al presei de propagandă, cu toate servituțile și cu infrastructura încremenită în timp: tipografie cu plumb, televiziune de stat receptată alb-negru de cei mai mulți telespectatori, telefon cu fir, reportofoane de patru Kg, mașini de scris mecanice etc. Dezvoltarea tehnologică a ținut pasul cu Occidentul, fiindcă tehnologia a fost preluată de gata, iar România a mers voios pe varianta „bandă largă”, cu Internet de mare viteză, făcând geloase state avansate. Însă nu cu aceeași viteză a avansat și mentalitatea, cultura organizațională a mass-media, care a îmbrățișat doar formal idealul vestic al presei. Cercetătoarea estonă Epp Lauk analizează eșecul modelelor vestice în țările est-europene prin diferența prea mare de standarde, prin imposibilitatea schimbării identităților într-un timp scurt, de la cenzură la libertatea expresiei, de la stat la privat etc., toate cerute de trecerea bruscă de la comunism la democrație. Ce este specific în evoluția presei românești este viteza tabloidizării, aderența jurnaliștilor la partea senzaționalistă a evenimentelor și preluarea din mers din presa occidentală, în special din cea americană, a tehnicilor de producere a „infotainmentului”, a subiectului de senzație, a burtierelor năucitoare la televiziune, a emisiunilor „bombă”. Prețul a fost pierderea rapidă a sensului interesului public, pe de o parte din cauza loialităților impuse de patroni&politică, pe de alta din cauza apetenței pentru subiectele senzaționliste purtătoare de audiență și click-uri.
Presa de calitate, capabilă de subiecte originale, de investigație, de analiză pertinentă se confruntă cu pericolul dispariției. Deși asemănătoare în țările Europei, nevoia de schimbare a business-ului, a industriei și a pieței media cerută de noile tehnologii, în România renunțarea la print a fost pripită și timpurie.Totodată, a dispărut și modelul echipei redacționale, fiindcă în presa online lucrează 2-3 jurnaliști care, conectați, lucrează in situ, deci rar se întâlnesc pentru a dezbate problemele, subiectele etc. Acest fenomen afectează însăși cultura profesională, anulând ideea de breaslă, atât cât apucase să se formeze. De aici și absența respectului reciproc: jurnaliștii români „uită” să se citeze unii pe alții, preluând fără inhibiții texte, poze, inițiative. Mai rău, unele companii media excelează în articole și emisiuni de batjocorire a jurnaliștilor critici cu puterea, emisiuni etichetate ca „satirice”.
Diferită este și dezvoltarea școlilor de jurnalism de nivel academic în România față de țările CEE. Deosebirea pleacă din anii ’70-’80 ai dictaturii ceaușiste când facultățile de profil au fost desființate, odată cu cele de sociologie, politologie etc. După1990 facultățile de jurnalism au plecat de la zero, urmând, spre șansa lor, modele occidentale, unificate în 1999 când în Uniunea Europeană s-a adoptat sistemul Bologna. Sistemul a fost aplicat în majoritatea universităților de la noi din 2005, însă în mod nebulos, iar practica de a compune curricule pentru a salva norma profesorală, deci neadaptate la piață, s-a impus. În ce privește jurnalismul și comunicarea, acestea au evoluat în condiții de ruptură cu industria și redacțiile, neîncrederea reciprocă păstrându-se până în prezent. Interesul uriaș de la începuturi pentru profesia de jurnalist a scăzut treptat subminat de salariile mici, de joburile nesigure, lovite în plin de criza financiară din 2008-2010.
Câteodată, să recunoaștem, presa românească este surprinzătoare ca România însăși. Distribuirea de către primărița Bucureștiului a unei postări mocirloase la adresa voluntarelor Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, care construiesc din fonduri private și sponsorizări un spital pentru copiii bolnavi de cancer, a stârnit nu doar indignare, ci și gesturi neașteptate din partea unor companii media: PRO TV a întrerupt colaborarea cu autoarea postării înjurioase, care ținea o rubrică mondenă la acest post, iar Europa FM a anunțat că returnează banii plătiți de Primăria Capitalei pentru publicitate, oferind spațiu publicitar inițiativei spitalului aflat în construcție. Se întâmplă rar, dar se întâmplă. Și unele companii private au retras în 2017 publicitatea de la Antena 3 pentru încălcarea eticii jurnalistice, iar în 2016 a existat un boicot al societății civile la adresa firmelor plătitoare de publicitate către mass-media ticăloase. Cum funcționează „zăhărelul”fondurilor de publicitate împărțite preferențial de guverne, este o altă istorie care are repere celebre în guvernul condus de Adrian Năstase și o urmașă de nădejde în Gabriela Firea care a împărțit 1,1 milioane de euro publicitate pentru spitalul de stat „Gomoiu”.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
