Consiliul General a aprobat săptămâna trecută, la propunerea Gabrielei Firea, introducerea vinietei Oxigen din 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului de luni până vineri, între orele 7.00 și 22.00. Din 2021 și autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta, iar cele noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București. Din 2024 restricția se aplică și celor Euro 3.

HotNews.roFoto: Hotnews

Măsura taxării mașinilor poluante este una bună, aplicată la nivel european în marile capitale, însă din cauza grabei cu care este aplicată și a lipsei alternativelor nu va duce la rezultate spectaculoase. Firesc era ca întâi să avem un transport public decent, piste pentru biciclete, parcările park&ride pentru navetiști, o șosea de centură viabilă și abia apoi mașinile care poluează să fie taxate. În lipsa acestora vinieta va fi în principal o sursă de venit bunicică la bugetul local.

Lipsa alternativelor

Ca să lași mașina acasa trebuie să ai cu ce să ajungi la muncă sau cu ce să-ți duci copilul la creșă/grădiniță/școală. Mulți folosesc mașina din comoditate, dar și mai mulți o folosesc de nevoie. Cu excepția zonelor unde este metrou sau sunt linii de tramvai delimitate cu gard sau borduri, restul mijloacelor de transport nu au benzi unice și stau blocate zeci de minute în trafic. Evident că este mai confortabil să stai blocat în trafic în mașina ta, cu aer condiționat, muzică bună, decât într-un autobuz aglomerat și murdar.

Gabriela Firea a spus în mai multe rânduri că a luat măsuri pentru reducerea poluării și îmbunătățirea transportului public și a cumpărat 400 de autobuze Otokar, fiind în procedură de licitație achiziția a 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice și 150 autobuze hibrid. Este un lucru foarte bun că a făcut aceste achiziții și că se vor face. De peste 10 ani Primăria Capitalei nu mai achiziționase nimic nou, avem tramvaie din anii '60-'70 pe străzi, ceea ce este o rușine. Ce nu spune însă Gabriela Firea este că mai durează până vin tramvaiele, autobuzele și troleibuzele noi, cel puțin 2 ani. Că nu are nimeni disponibile 100 de tramvaie de azi pe mâine.

În plus, ceea ce nu înțelege primarul sau nu vrea să recunoască este faptul că toate măsurile de reducere a traficului trebuie aplicate în același timp și nu este necesar doar să îmbunătățești transportul public. Mai trebuie să faci și benzi unice (a făcut doar două în acest mandat pe linia 21 și a tramvaielor 1).

După aproape 3 ani și jumătate de mandat o altă mare restanță a Gabrielei Firea sunt pistele pentru biciclete. Și aici nu mă refer la câțiva kilometri, ci la o rețea viabilă, să poți ajunge din orice capăt al orașului în centru în condiții de siguranță.

Nici parcările park&ride promise încă de pe vremea primarului Adriean Videanu nu s-au făcut. A făcut Metrorex parcarea de la Străulești și primarul Daniel Băluță a mai făcut două, la IMGB și la Piața Sudului, dar sunt insuficiente. În lucru mai este și parcarea de la capătul Șoselei Pantelimon, făcută de Primăria Capitalei, dar mai durează cel puțin jumătate de an până va fi gata. Oricum, sunt insuficiente, iar ca să ajungă până la ele șoferii trebuie să plătească vinieta, că nu scrie nicăieri că respectivele bucățele de drum sunt exceptate.

În lipsa alternativelor cred că foarte mulți vor plăti ca să folosească în continuare mașina, iar aerul pe care-l respirăm va fi în continuare poluat.

Tot la capitolul lipsuri, de data aceasta pentru cei care doar traversează orașul, se află o șosea de centură viabilă. Nu cred că vrea nimeni să meargă prin București, dacă vine de la Pitești și are treabă la Constanța, dar dacă prin București face o oră, iar pe centură două ore, va alege varianta în care petrece mai puțin timp în trafic, chiar dacă plătește 5/15 lei. Este adevărat centura nu este în administrarea Primăriei Capitalei, ci a Ministerului Transporturilor, este treaba lor să o facă și va mai dura câțiva ani până jumătate din inelul de centură va fi gata, astfel încât să se poată ajunge direct de pe A1 pe A2. Pentru diminuarea traficului de tranzit este necesară măcar finalizarea acestei bucăți.

Graba

Proiectul de introducere a vinietei Oxigen și de implementare a unor restricții pentru zona centrală a apărut în luna august, a fost aprobat la final de octombrie și majoritatea prevederilor se vor aplica de la 1 ianuarie 2020. Este un timp mult prea scurt pentru cei care doresc să schimbe mașina, poate să-și mute copilul la o școală mai aproape de casă, să schimbe serviciul etc. Un Logan nou costă de la 7.000 de euro, nu știu câtă lume are acești bani disponibili pe loc, în plus, până vine mașina durează, foarte puține modele sunt disponibile pe loc.

O altă problemă este că măsura este luată pe final de mandat, adică nu are legitimitate. Ce se întâmplă dacă Gabriela Firea pierde alegerile? După ce s-au cheltuit bani pentru toată infrastructura necesară (camere, soft-uri) vine noul primar și o anulează? Ce mesaj primesc cei care au investit și și-au schimbat mașina?

Neasumarea clară a unor ținte

Nici în proiectul de hotărâre nici în declarațiile din spațiul public Gabriela Firea nu și-a asumat niște rezultate clare după implementarea taxei. De exemplu că poluarea cu PM10 (praf) va scădea cu 30% în zona centrală și 10% în restul orașului în șase luni de la aplicarea măsurii. Sau că numărul de mașini sub Euro 3 din trafic va scădea în primul an cu 20-30%. Adică să știe omul pentru ce plătește și dacă măsura este una bună.

Inconsecvența

În urmă cu aproape 3 ani, la propunerea lui Liviu Dragnea, PSD, partid din care face parte și Gabriela Firea, a scos timbrul de mediu, acea taxă pe care cetățenii care cumpărau mașini vechi o plăteau la înmatriculare. După scoaterea ei foarte mulți români, bucureșteni, și-au cumpărat mașini vechi de 1.500-2.000 de euro. Nu mai puțin de 100.000 de mașini vechi au fost înmatriculate în 2017 în București. La nivel de țară circa 40.000 de mașini SH sunt înmatriculate în fiecare lună.

După atât de puțin timp să vii să spui că nu mai au voie cu ele în București sau că au voie doar dacă plătești nu este corect și nici moral.

Inechitate

Potrivit hotărârii adoptate, majoritatea instituțiilor publice sunt exceptate de la plata vinietei și au voie să circule cu mașinile poluante în tot Bucureștiul. Dacă ni se cere nouă să ne schimbăm mașinile și să nu poluăm, de ce nu dau ei mai întâi un exemplu?

Diferențe între diesel și benzină

Proiectul nu face diferența între mașinile care funcționează pe diesel sau benzină. De exemplu, un Euro 4 diesel poate polua mai mult decât un Euro 4 pe benzină, iar majoritatea orașelor europene care aplică taxă de acces în centru și taxă de congestie fac diferența între cele două.

Măsuri neaplicate corect

În ultimii doi ani, Primăria Capitalei a aprobat două măsuri foarte bune pentru reducerea traficului pe zona centrală și descurajarea folosirii mașinii personale. Anul trecut a majorat taxa de parcare în centrul Bucureștiului, până la 10 lei/oră în parcările publice, iar dacă măsura ar fi fost aplicată corect, poluarea în zona centrală s-ar fi redus simțitor. Municipalitatea însă nu a fost capabilă să aplice corect măsura, în sensul că a majorat taxa în parcările publice, care sunt însă puține, iar în rest se parchează pe trotuar la liber și pe prima bandă, deci mașinile continuă să vină în zona centrală. Mai mult, măsura a avut efecte negative, în sensul că trotuarele sunt mai pline ca niciodată de mașini, iar cine vrea să meargă pe jos de multe ori nu are pe unde.

A două măsură este ridicarea mașinilor care staționează neregulamentar pe carosabil, începând cu 26 august. În prima lună s-au ridicat circa 255 de mașini, o medie de 10/zi. Rezultatele au început deja să apară, însă deocamdată nimic spectaculos. Rămâne de văzut în câteva luni ce se va întâmpla, dacă Primăria se va ține de treabă.

Dreptul la proprietate

Bucureștenii care locuiesc în centrul Capitalei și au mașini sub Euro 3 ar putea fi amendați dacă nu renunță la mașină sau nu o înlocuiesc cu una mai nouă, după 1 ianuarie 2021. Ce vor face cei care locuiesc în zona respectivă cu mașinile dacă doresc să le folosească doar în weekend? Unde le duc?

Mihai Teodorescu, șeful Direcției Transporturi din Primăria Capitalei, a explicat pentru HotNews.ro că instituția nu deține date referitor la numărul rezidenților care au o mașină sub Euro 3, dar vor fi ajutați prin vouchere sau printr-un stimulent financiar, dedicat lor, să-și înlocuiască mașina. Acesta spune că scopul Primăriei nu este să-i vâneze și să-i amendeze și mizează pe buna credință a cetățenilor, dar în final se poate ajunge și la sancțiuni. Însă totul este la nivel declarativ.