În pragul iernii, locuitorii din multe orașe se întreabă, pe bună dreptate: vom avea cu ce să ne încălzim? Ca să punem lucrurile în context: din consumul total de energie al gospodăriilor, cca 70% reprezintă încălzirea și apa caldă. În România, din peste 300 de sisteme de termoficare existente în 1990, azi mai există mai puțin de 60 și doar 19 mai au peste 10.000 de abonați. Încălzirea centralizată acoperă cca. 17% din populație (cca 1,25 milioane de gospodării), față de 33% la începutul anilor 1990, și reprezintă cca. 13% din consumul total rezidențial de energie termică.
Dacă în mediul rural principala sursă primară pentru încălzire azi o constituie sobele cu lemne, în orașe încălzirea se asigură în principal pe gaze naturale sau în sisteme centralizate (SACET/termoficare).
Sursa: PNAEE IV, https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/ro_neeap_ro.pdf
Iarna aceasta, încălzirea va fi o problemă serioasă, mai ales pentru gospodăriile din orașe. Pe de o parte, nu avem certitudinea că vom mai putea importa gaze, deoarece e probabil ca negocierile între ucraineni și ruși privind tranzitul de gaze naturale rusești prin Ucraina să nu fie finalizate până în primele săptămâni din 2020; din rațiuni tehnice, avem nevoie de fluxuri de import în lunile de iarnă, nefiind suficientă extracția din depozitele de înmagazinare; chiar dacă Ucraina și UE își fac rezerve, e mai probabil să favorizeze propriul consum decât exporturile. În orice caz, e foarte probabil ca prețurile pentru gazele naturale să crească în lunile de iarnă în așteptarea finalizării negocierilor. În schimb, România s-a vulnerabilizat aiurea prin OUG 114/2018 și OUG 19/2019, crescând artificial importurile la prețuri mari și descurajând producția autohtonă.
În același timp, situația încălzirii centralizate este critică. Termoficarea în București, care este aproape jumătate din sectorul de termoficare în România și de care depind 1,2 milioane de locuitori ai orașului, e în faliment și nu se arată vreo cale de rezolvare. Pierderile de căldură pe rețea depășesc 30%, în timp ce în țările civilizate sunt până în 10%. Rețeaua e ciuruită: RADET pierde 2000 de tone de apă pe oră într-o zi de iarnă. Conflictul între Primărie – care nu plătește subvenția la timp; RADET – care, în lipsa subvenției, nu poate plăti căldura; și ELCEN, producătorul de căldură care are propriile nevoi de retehnologizare și datorii către furnizorii de gaze nu dă niciun semn că s-ar rezolva legal, cu toate încercările de șmecherii contabile prin care să se șteargă datoriile, ajunse (cu penalități) la vreo 900 de milioane de euro. Banii europeni, 176 de milioane de euro, care ar ajunge pentru înlocuirea unui sfert din rețea, nu pot fi accesați până nu se rezolvă toate problemele legale și de insolvență între companii și cel mai probabil vor fi pierduți. Pe scurt, e o chestiune de timp până când sistemul de termoficare din București, cel mai mare din Europa după Moscova, va crăpa.
Termoficarea nu e o soluție universală pentru încălzire. Cu toate acestea, în marile aglomerări urbane (cum sunt cartierele de blocuri) nu prea există alternative. Prăbușirea bruscă a sistemului va însemna poluare mai mare în orașele mari (imaginați-vă câte un coș la fiecare apartament în fiecare bloc din Drumul Taberei); risc de accidente (doar o parte din gospodării își permit centrale noi și sigure, mulți vor impoviza sau vor achiziționa centrale și boilere la mâna a doua); plus că rețeaua actuală de gaze, concepută pentru consum redus la aragaz nu va putea susține presiunea necesară pentru sute de centrale individuale. De la un nivel al deconectărilor în sus, din cauza scăderii presiunii gazului, centralele individuale achiziționate cu speranță și bani mulți nu vor mai funcționa. Să nu mai vorbim de faptul că mulți nu-și vor permite nici centrale și vor pune pur și simplu o pătură în plus, petrecându-și iarna în condiții improprii și bucurându-se, în cel mai bun caz, de căldura care le vine prin pereți de la vecini (care vor plăti mai mult).
Sursa: https://vbn.aau.dk/ws/portalfiles/portal/288427732/Country_Roadmap_Romania_20181005.pdf. Densitatea mare a consumului de căldură în București care face ca termoficarea aici să fie cam singura soluție
Să mai reținem trei chestiuni:
1. În țările europene civilizate, termoficarea e o soluție eficientă. Termoficare modernă înseamnă însă tehnologie nouă; pierderi mici; cât mai multă energie curată; și schimbarea sistemului fizic de încălzire (distribuție orizontală în interiorul blocurilor în loc de distribuția verticală; cea orizontală permite deconectarea și reconectarea oricând, plus posibilitatea de a păstra atât centrala proprie, cât și accesul la termoficare, în funcție de ce-și dorește consumatorul).
Sursa: Source: https://smartenergysystems.eu/wp-content/uploads/2019/04/4DH_2018_Aalborg_Duic_version_2.pdf. În state membre UE termoficarea e în creștere; prăbușirea termoficării în România depășește țările din jur; termoficarea din Vest e mult mai eficientă decât cea de la noi.
2. Un studiu serios privind încălzirea pentru sectorul rezidențial din România arată că, pentru acoperirea nevoii de încălzire respectând condițiile de mediu / emisii, avem nevoie de investiții serioase în: renovarea clădirilor; sisteme de termoficare moderne, ponderea acestora în piață putând crește de la 13% la 43%, cu cogenerare modernă și regenerabile; și pompe de căldură eficiente pentru locuințele individuale. Ca idee, ponderea surselor de încălzire ar putea arăta astfel:
Sursa: https://vbn.aau.dk/ws/portalfiles/portal/288427732/Country_Roadmap_Romania_20181005.pdf
3. Indiferent că vrem sau nu să promovăm termoficarea, disponibilitatea încălzirii este un serviciu public și autoritățile trebuie să dea un semnal clar. Vrem sau nu termoficare? Dacă da, concret, care sunt pașii pe care îi vom urma? Dacă nu, ce alternative vrea să promoveze primăria? Cât ne costă? Ce riscuri sunt? Care va fi poluarea? Ceea ce nu e acceptabil e că toate autoritățile refuză să-și asume responsabilitatea clară pentru asigurarea acestui serviciu. Legea termiei (325/2006) zace în Parlament practic de ani de zile, deși ea ar trebui să clarifice ce responsabilitate au Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării și ANRE. Primarii refuză să-și asume răspunderea în planurile lor locale pentru încălzire, deși toate localitățile peste 5000 de locuitori trebuie să-și facă strategii locale pentru energie și să le și pună în practică. SACET-urile sunt în colaps, iar aprovizionarea cu gaze naturale e complet nesigură, în timp ce autoritățile își pasează de la unele la altele responsabilitatea.
