În Statele Unite există o teorie relativ recentă care acumulează din ce în ce mai multă tracțiune la periferia gândirii economice. Această teorie, cu acronimul MMT (Modern Monetary Theory) și-a găsit adepți destul de serioși și în Marea Britanie și Australia. Dintre susținători se regăsesc Allan Greenspan, Stephanie Kelton, Bill Mitchell, Pavlina R. Tcherneva, Scott Fullwiler, Rodger Malcolm Mitchell, Steven Hail, John T Harvey, Hyman Minsky, Waren Mosler, John Fosler, Steve Keen, etc. Întrucât această teorie se bazează pe observații și studii în principal asupra economiei americane, este legitimă întrebarea dacă această teorie este aplicabilă și în România.

Bradut BolosFoto: Arhiva personala

În cele ce urmează nu îmi porpun să critic sau să susțin MMT ci doar să încerc să descopăr dacă ideile de bază sunt aplicabile în România.

Câteva idei definitorii pentru MMT

1. Banii sunt un monopol al statului, ceea ce face ca orice comparație cu o firmă sau bugetul unei familii să genereze o percepție greșită a realității. Banii apar în existență datorită cheltuielilor statului.
2. Statul nu poate intra în incapacitate de plată (default) relativ la obligațiile de plată în moneda națională. Pur și simplu se poate emite moneda necesară plăților.
3. Impozitele și taxele creează valoarea unei monede, aceasta fiind altfel fără valoare. În câteva cuvinte obligația de a plăti taxele și impozitele este ceea ce generează o cerere permanentă de monedă, care generează valoarea monedei. Putem observa că în țările cu monede puternice (SUA, Japonia, țările din zona Euro) colectarea impozitelor, nivelul de impozitare este ridicat, presiunea fiscală fiind în genere ridicată.
4. Guvernul nu are nevoie de taxe și obligațiuni pentru a cheltui bani, poate emite orice cantitate de bani are nevoie. Guvernul emite dispoziții de plată, pe care Banca emitentă sau Trezoreria le execută. Banii sunt numere în conturi, practic se pot emite în orice cantitate.
5. Deficitul bugetar permite economisirea (acumularea de capital) în sectorul privat. Conform acestei teorii economisirea este determinată de existența deficitului. Cu alte cuvinte pentru ca populația și firmele să acumuleze capital este necesar ca statul să fie în deficit.
6. Excedentul bugetar distruge economiile sectorului privat. Excedentul bugetar în contextul acestei teorii înseamnă distrugere de masă monetară din economiile care se regăsesc pe piața de capital.
7. Sectorul privat determină mărimea deficitului bugetar. În contextul MMT faptul că populația alege să economisească în loc să consume generează o scădere a veniturilor impozabile și implicit deficit bugetar.
8. Singurul risc al acestei abordări este inflația. Atunci când oferta internă de bunuri și servicii nu poate ține pasul cu masa monetară, excesul de monedă duce la creșterea prețurilor.

Consecința MMT în politica economică:deficitul bugetar este benefic și necesar în limite mult mai mari decât cele considerate de bun simț în teoria economică din curentul principal. MMT justifică planuri foarte ambițioase de investiții și de creșteri ale consumurilor statului privite ca motoare ale creșterii economice.

Limitările aplicării MMT în România

În primul rând România este membră a UE. În cadrul UE deficitele bugetare sunt strict limitate și emisiunea de monedă este scoasă din dispoziția statelor membre. Poate părea un pic exagerat ca argument, dar Marea Britanie, una din țările cu un sector financiar extrem de puternic, în care MMT are un număr semnificativ de aderenți, s-a opus acestor constrângeri, și a ales să părăsească uniunea, unul din argumente fiind aceste constrângeri asupra politicilor monetare. În contextul politicilor care țin de convergența cu zona Euro, și cu cerințele UE în materie de deficit bugetar, posibilitățile de aplicare a MMT în România ca instrument de politică economică sunt marginale. Pur și simplu MMT nu este aplicabil țărilor EMU (Economic and Monetary Union) care au ales să se subscrie SGP (Stability and Growth Pact-Pactul de Creștere si Stabilitate). Doctrina economică din spatele SGP este incompatibilă cu MMT. De altfel MMT se referă la țări care au suveranitate asupra monedei proprii, ceea ce nu e cazul în UE.

În al doilea rând, oferta din producția internă în România este mai puțin elastică decât oferta din import. Ceea ce înseamnă că orice creștere a cererii agregate generată de deficitul bugetar este în primă fază exploatată de importatori, și generează deficit de balanță comercială. Întrucât consumul din România este absolut nesemnificativ în structura cererii agregate internaționale el poate fi satisfăcut foarte rapid de oferta internațională la costuri marginale minime.

În al treilea rând, presiunea fiscală în România este mai redusă decât în SUA, UK sau Australia, țări cărora în genere li se propune aplicarea MMT. Pe cale de consecință inflația generată de creșterea deficitului este mai accentuată.

Ultima observație este că conform stadiului trei de aplicare al EMU (European Monetary Union), ESCB (European System of Central Banks) și implicit BNR sunt responsabile de formularea politicilor monetare. Prin urmare fără o reevaluare a politicilor monetare la nivel de ESCB, statele membre, inclusiv România nu pot aplica MMT. Este ultima observație, pentru că arată și calea prin care MMT ar putea, teoretic, să devină aplicabilă și organismul care ar putea decide așa ceva.

Conform unor adepți ai MMT (Warren Mosler, Steve Keen, Randall Wray) importul este un beneficiu și exportul este un cost. Conform acestora importul este un beneficiu care crește consumul de bunuri și servicii pe piața internă și implicit nivelul de trai, în timp ce exportul este un cost care reduce cantitatea de bunuri și servicii de pe piața internă. Dacă ar fi să privim strict pe termen scurt și să considerăm maximizarea satisfacerii nevoilor sociale ca fiind singurul obiectiv al politicilor economice, ideea ar părea corectă. Dacă avem în vedere termene lungi și sustenabilitatea unei astfel de politici, evident, lucrurile stau cu totul altfel. În România o asemenea abordare este complet inacceptabilă pentru majoritatea analiștilor și nu cred că ar putea fi un subiect de dezbatere valid care să găsească suporteri în ambele tabere. Totuși, nu se poate evita o remarcă, deficitul de balanță comercială în România nu este pur și simplu un deficit rezultat din consumul excesiv, ci, cel puțin parțial, un deficit rezultat din poziția României în distribuirea valorii adăugate pentru propriul consum, respectiv distribuirea valorii adăugate pentru consumul de bunuri și servicii exportate.

Aplicarea MMT în înțelegerea economiei României și a problemelor care apar

Dacă acceptăm ideea că valoarea monedei este dată de cererea generată de fiscalitate, este clar de ce leul este mai slab decât monedele naționale din țările cu o fiscalitate mai ridicată. Putem presupune că o colectare mai bună a taxelor și impozitelor va intări moneda națională. Pe de altă parte o colectare mai bună oricum reduce deficitul deci întărește imaginea de stabilitate și implicit întărește moneda. Deci, cu sau fără MMT, creșterea marginală a gradului de colectare a taxelor și impozitelor, precum și creșterea marginală a fiscalității ar întări moneda și implicit ar ajuta la întărirea creditării.

Este contra-intuitiv, dar, se potrivește cu teoriile economice clasice, faptul că excedentul bugetar are mai degrabă efecte negative asupra economiei. MMT întărește acest punct de vedere, și spune că nici pe termen lung nu este necesar ca bugetul să fie balansat sau excedentar. Dar, un deficit poate fi neindoielnic excesiv sau nesustenabil, dacă este finanțat în monede externe inclusiv in MMT. Aici se ridică problema deficitului de balanță comercială și a datoriei externe sustenabile.

Puncte aplicabile din MMT în România

Conform MMT statul nu poate intra în incapacitate de plată în privința datoriilor exprimate în monedă națională. Acest punct, la care se adaugă experiența unor țări ca Japonia, în care datoria statului este preponderent internă, ne duce la ideea că deficitele sunt mai puțin sau deloc toxice dacă sunt finanțate pe piața internă prin indatorarea statului în monedă națională. Statul se poate finanța pe piața internă teoretic nelimitat fără a exista un risc de ”default”.

Aici apare principala diferență între țări ca Grecia, Italia și țări ca România, Polonia și Ungaria. Datoria denominată în Euro a țărilor din zona Euro nu este practic datorie internă ci datorie externă, pentru că este exprimată într-o monedă asupra cărora statele nu au suveranitate. Datoria internă a țărilor care încă nu au aderat la Euro, dar care fac parte din ESCB are un intermediar (bănci din zona Euro) sau nu, prin urmare poate avea doar parțial consecințe asupra datoriei externe.

Prin urmare, dacă este imperativ să fie un deficit, forma cea mai puțin toxică de finanțare este internă nu externă. Aici trebuie menționat că acest tip de finanțare nu se poate adresa băncilor direct, ci populației. Motivul este foarte simplu, dacă se adresează băncilor, acestea se vor finanța ieftin pe piața externă și în final va crește datoria privată externă, care este mai toxică decât datoria de stat externă. Singura formă care ar fi non-toxică ar fi emisiunea de obligațiuni sau alte titluri către populație. Aceste titluri ar extinde masa monetară prin includerea lor in circuitul financiar, și ar putea chiar stimula piața financiară.

Pe de altă parte, ne putem imagina un viitor în care România ca membră a Uniunii Monetare, poate să fie parte a unei politici modelate pe baza MMT în Europa. Din păcate această perspectivă este mai degrabă sumbră decât luminoasă, pentru că deficitul bugetar ar deveni automat și integral datorie externă.

Concluzii și critici

MMT este o teorie care nu poate fi ignorată. Chiar dacă în acest moment UE are ca fundament o abordare clasică incompatibilă pe multe planuri cu MMT, nu este de neconceput ca abordarea să se schimbe.

Există multe voci la nivel internațional, în lumea financiară, care susțin această teorie. Există și voci care se opun. Linia europeană este deocamdată extrem de refractară la această teorie deoarece ea subminează construcția zonei Euro, și contestă fundamentele teoretice ale SGP. În acest context, a formula politici fundamentate pe ideile MMT este riscant, și poate atrage dincolo de critici , și măsuri punitive mai mult sau mai puțin evidente.

Din alt punct de vedere, MMT poate fi o soluție aparent comodă pentru a se justifica deficite fanteziste.

Ca orice teorie MMT rămâne teorie până cineva va face un experiment. Am bănuiala ca Marea Britanie se pregatește să experimenteze MMT la pachet cu Brexit. Probabil MMT este perfect pentru o țară post-catastrofă.

Există o critici dure care trebuie aduse MMT.

1. MMT este în esență o teorie care justifică o ingerință brutală a statului în administrarea economiei. Știm deja că economia de piață este mai eficientă decât economia dirijată sau planificată, cu excepția situațiilor de criză extremă sau război.
2. Dacă doctrina UE cade în capcana excesului de constrângeri, MMT duce la excesul de stimuli.
3. In România am trecut prin hiper-inflație, și știm unde poate să ducă excesul de zel la tiparnița de bani. In SUA nu au văzut hiper-inflație de aproape un secol. Inflația este nu un risc, ci o constrângere, care face ca întreg MMT să fie practicabil doar în procente marginale.

Istoric, știm că excesul de monedă sub orice formă generează probleme majore în economie. Excesul de aur incaș și aztec în Spania a generat sărăcie și subdezvoltare. În Germania interbelică hiper-inflația a fost un coșmar, la fel și în Venezuela, mai recent. Da se poate tipări oricâtă monedă, dar incremental, în procente marginale, adaptate corect la nevoile pieței. Fără îndoială prin fiscalitate se poate crește cererea de monedă, și implicit influența valoarea banilor, dar, chiar dacă impozitele sunt un element semnificativ al cererii de monedă, dar în mod cert nu singurul.

Este fără îndoială o modă ca studiile economice să fie fundamentate pe economia americană. În cazul MMT este mai degrabă un caz de miopie internațională, o ignorare a istoriei și efectelor pe care le-au avut de-a lungul timpului anumite politici publice. Poate MMT este corect, poate este greșit, dar fără o fundamentare empirică pe date din mai multe perioade ale istoriei , din mai multe țări, nu stă în picioare.

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro