Chiar dacă a monopolizat cu succes puterea politică timp de aproape 4 ani, regimul oligarhic din Moldova a reușit să se opună remodelării scenei politice de către coaliția ACUM-Partidul Socialiștilor (PSRM) doar o singură săptămână (7-14 iunie 2019). Costurile menținerii la putere prin abuzarea neîntreruptă a Constituției și a instituțiilor de stat au sporit exponențial, ceea ce a afectat drastic aprobarea internă și externă față de Partidul Democrat, conferindu-i calificative negative deja ireparabile. Unitatea comunității internaționale cu privire la legitimitatea guvernării ACUM-Socialiștii a avut efect izolator pentru liderul Democraților, oligarhul Vladimir Plahotniuc. Pentru cel din urmă, perpetuarea și aprofundarea crizei politice ar fi complicat asigurarea unor opțiuni sigure de retragere, datorită căreia în cele din urmă acesta a părăsit Moldova pe 14 iunie 2019.
Similitudinea pozițiilor SUA, UE și Rusiei vizavi de legitimitatea guvernării ACUM-PSRM (IPN, 9 iunie 2019) a alimentat percepția unei înțelegeri trilaterale. În realitate, acești actori au susținut un obiectiv comun – alternanța de putere în Moldova și democratizarea procesului politic din Moldova (NewsMaker, 15 iunie 2019). Cu alte cuvinte, a coincis intoleranța față de oligarhul Vladimir Plahotniuc, fără a exista o coordonare formalizată a pașilor de către cei trei actori.
Diferența dintre Rusia și ceilalți doi actori – SUA și UE – este că prima nu respinge existența oligarhilor, atât timp cât aceștia demonstrează loialitate (geo)politică și devin controlabili prin angajamente politico-economice (Foreign Policy, 10 iunie 2019). În același timp, puterile occidentale tind să accepte oligarhii din vecinătatea estică dacă aceștia nu împiedică procesul de reforme (cazul lui Bidzina Ivanișvili în Georgia și a lui Petr Poroșenko), dar se disociază totalmente de cei care detonează instituțiile democratice și statul de drept. Astfel, reacția negativă a Occidentului a fost sesizabilă atât în raport cu abuzurile de putere ce au atins apogeul în Ucraina lui Viktor Ianukovici în iarna lui 2014 și în Moldova sub regimul oligarhului Vladimir Plahotniuc la începutul lui iunie 2019. În mod contrar, Rusia l-a sprijinit activ pe pro-rusul Ianukovici și a exploatat slăbiciunile Ucrainei, dar s-a asociat presiunii externe contra oligarhului Plahotniuc.
Tentativa Democraților de a negocia cu Socialiștii guvernarea în coaliție (februarie-iunie 2019), inclusiv prin preluarea politicii externe multi-vectoriale, urmărea scopul de a ieși din izolarea externă (Daleko-Blisko, 21 martie 2019). Dar oferta Democraților pentru dezghețarea dialogului moldo-rus a fost ignorată la Moscova, care în schimb a pledat pentru coalizarea Socialiștilor, chiar și temporară, cu blocul ACUM (Radio Chisinau, 3 iunie 2019). Partea rusă a ales în favoarea democratizării politicului moldovenesc, deoarece aceasta va genera în mod inevitabil fragmentarea scenei politice și, respectiv, intensificarea influenței ruse.
Capitularea Democraților – ca obiectiv extern pentru stabilizarea Moldovei
Decizia lui Vladimir Plahotnic de a deconecta regimul oligarhic pe 14 iunie a rezultat din acțiunile altor actori decât Rusia. Pe de o parte, România și-a înăsprit punctul de vedere față de criza politico-constituțională din țara vecină. Astfel, președintele român Klaus Iohannis a solicitat Comisiei Europene și Consiliului European să acționeze urgent pentru a soluționa criza politică din Moldova (Mediafax, 12 iunie 2019). Pe 14 iunie, consilierul prezidențial Bogdan Aurescu a fost delegat să poarte negocieri cu actorii politici de la Chișinău (Presidency.ro, 14 iunie 2019). Condamnarea la trei ani de închisoare a ex-liderului PSD Liviu Dragnea a umbrit imaginea guvernului PSD, și, respectiv, capacitatea acestuia de a sprijini regimul lui Plahotniuc. De asemenea, instituția președintelui s-a întărit în România ca urmare a referendumului anti-corupție validat la alegerile europarlamentare din luna mai 2019. Ambele schimbări politice au responsabilizat acțiunile Bucureștiul vizavi de realitățile politice din Moldova.
Pe de altă parte, încetarea regimului lui Vladimir Plahotniuc a urmat după intervenția decidenților de la Washington. Reprezentanții ambasadei SUA de la Chișinău au purtat discuții cu reprezentații PDM, în frunte cu Vladimir Plahotniuc, cu puțin timp până la anunțarea deciziei acestuia despre renunțarea la putere (Unimedia, 14 iunie 2019). Totodată, ex-speakerul parlamentului Andrian Candu s-a deplasat la Washington cu două zile înainte de capitularea Democraților (NewsMaker, 12 iunie 2019). O asemenea intensificare a contactelor arată că Plahotniuc ar fi încercat să înmoaie poziția americanilor, iar renunțarea la putere în favoarea ACUM-PSRM a fost influențată de dialogul cu SUA. În cele din urmă, autoritățile americane (State.gov, 14 iunie 2019), dar și România, au salutat decizia PDM de a face transferul de putere. UE și Rusia s-au alăturat ulterior aprecierilor pozitive legate de transferul pașnic al puterii (NewsMaker, Presidency.ro, 14 iunie 2019). Astfel, Democrații au evitat intrarea în dizgrația Occidentului.
Contribuția României, UE și SUA la gestionarea crizei moldovenești are câteva explicații. Pentru România, care finalizează președinția rotativă în UE la finele lunii iunie, degradarea situației în Moldova ar reprezenta un eșec strategic major. Totodată, aprofundarea crizei din Moldova devenea iminentă după ce au fost anunțate proteste în masă pentru 16 iunie, anulate doar după transferarea puterii către noua guvernare (Gov.md, 15 iunie 2019). Din acest considerent, SUA și UE au fost nevoite să acționeze pentru a preveni destabilizarea unei alte țări din Est, care deja are probleme de integritate teritorială (regiunea transnistreană). Văzută în conexiune cu situația din Ucraina, prevenirea agravării crizei din Moldova a stimulat forțele occidentale să medieze, deși după ușile închise, retragerea Democraților de la putere, care presupune părăsirea țării de către oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Frica de proteste în masă și calculele post-criză politică
Mobilizarea concomitentă a susținătorilor Socialiștilor și ACUM la protestele planificate pentru 16 iunie putea amplifica presiunea internă asupra Democraților. Luând în calcul că tandemul PSRM-ACUM au acumulat aproape de 60% din voturi la alegerile din februarie 2019 (830 mii voturi), protestele acestora ar fi putut cu ușurința atinge parametrii protestelor anilor 2015-2016 – 100 mii de persoane. Nu atât proporțiile protestelor l-au pus în gardă pe Vladimir Plahotnic, cât faptul că acestea au loc într-un context electoral, când, de regulă, legitimitatea noii guvernări, alcătuită din opoziția anti-corupție, are o putere morală și politică net superioară.
Repetarea evenimentelor post-electorale traumatizante din aprilie 2009 din Moldova devenea o direcție inevitabilă spre care se îndreptau Democrații, ceea ce le-ar fi anulat orice privilegiu și posibilitate de a supraviețui politic și reveni, în eventualitate, în joc. Din aceste raționamente, pentru a evita folosirea violenței, unica soluție acceptabilă pentru Democrați, susținută de actorii occidentali, a fost detensionarea imediată a situației și transferul de putere către coaliția PSRM-ACUM.
Calculele post-criză politică a Democraților ar rezulta din faptul că noua guvernarea se află la o intersecție fragilă de circumstanțe. În primul rând, noul executiv are în fața sa o agendă încărcată de probleme socio-economice, care va necesita practic toată energia și atenția disponibilă. Viteza cu care vor fi corectate și relansate reformele va determina capacitatea Moldovei de a reobține accesul la asistența europeană. A doua circumstanță delicată pe care trebuie să o depășească noua guvernare este conviețuirea politică în legislativul moldovenesc, unde majoritatea PSRM și ACUM nu și-a pierdut caracterul artificial și este vulnerabilă atât timp cât îi lipsește un mecanism autentic și funcțional de coordonare eficientă (secretariat pentru coaliția de guvernare). Al treilea aspect important ține de liberalizarea procesului electoral pe care o promovează PSRM-ACUM și ale căror consecințe sunt imprevizibile. Socialiștii vor trebui să-l înfrunte în curând pe Renato Usatîi, a cărui revenire în politică deja se proliferează. Vidul care va apărea de la demonopolizarea puterii politice va duce la revizuirea scenei politice și generarea unei competiții pentru viitoarele alegeri locale, parlamentare și prezidențiale. Totodată, noile condiții politice și dispariția inamicul comun ar putea diminua consensul din interiorul ACUM. Un asemenea context politic incert oferă Democraților timp pentru a-și restructura rețelele de clientelism, fără a renunța definitiv la prezența activă în politicul moldovenesc și influențarea acestuia. Aceștia ar putea avea intenția de a destabiliza coaliția ACUM-PSRM, inclusiv cu inițiative precum moțiune de cenzură contra Președintelui Igor Dodon, acuzabil de promovarea intereselor rusești.
Reforme europene și dialog cu Rusia
Relansarea integrării europene după plecarea Democraților va fi mai rapidă decât ameliorarea dialogului cu Rusia. În lista priorităților figurează dezghețarea dialogului politic cu Bruxelles-ul și îndeplinirea condițiilor tehnice și politice, neglijate de către Democrați. De asemenea, adoptarea datei alegerilor locale, inclusiv în capitală, de către Parlament va permite închiderea polemicii legate de anularea frauduloasă a rezultatelor alegerilor din Chișinău în 2018. Corectarea relațiilor cu UE va fi simplificată de faptul că ministerele relevante pentru resuscitarea agendei europene sunt conduse de reprezentanți apolitici, proveniți din diasporă – Nicu Popescu (Miniterul Afacerilor Externe și Integrării Europene), Natalia Gavrilița (Ministerul Finanțelor) și Vadim Brânzan (Ministrul Economiei și Infrastructurii).
Chiar dacă Rusia se arată pregătită pentru a dezvolta niște relații constructive cu noua guvernare de la Chișinău (MID.ru, 15 iunie 2019), decizia guvernului Maia Sandu nu va putea trece cu vedere sancțiunile comerciale încă aplicate de Moscova, manipularea politicilor de migrație în detrimentul moldovenilor sau prezența rusească în regiunea transnistreană. Deficiențele structurale existente în relațiile moldo-ruse vor necesita o prioritizare abilă a subiectelor ce trebuie abordate, iar domeniul comercial și energetic ar putea să prevaleze pe agendă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
