Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cum vrea Tudorel Toader să fie selectați procurorii români la Parchetul European? Prin controlul absolut al Ministerului Justiției

de Alexandru Cristian Surcel     Contributors.ro
Joi, 10 mai 2018, 10:19 Actualitate | Opinii


Alexandru Cristian Surcel
Foto: Hotnews

Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) afost pus în dezbatere publică de către domnul Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei, miercuri, 7 martie a.c. Aşa cum se precizează în expunerea de motive, scopul acestui proiect este de a permite implementarea amintitului regulament (pe care îl vom numi mai departe „Regulamentul EPPO”), în condiţiile în care unele aspecte privind procedurile care vor duce către numirile procurorilor europeni şi ale procurorilor europeni delegaţi sunt lăsate la latitudinea autorităţilor statelor membre ale Uniunii Europene. Procurorul-şef european urmează să fie numit în acest an, iar în 2019 vor fi selectaţi procurorii europeni şi procurorii europeni delegaţi, pentru ca după 20 noiembrie 2020 EPPO să deschidă primele sale investigaţii.

Este, evident, un subiect de mare interes pentru România. Ţara noastră s-a aflat în grupul celor şaptesprezece ţări care au solicitat Consiliului European înfiinţarea EPPO şi va avea constituirea acestei structuri drept una din priorităţile preşedinţiei sale din prima jumătate a anului viitor. Dar, în acelaşi timp, patria noastră cunoaşte încă o anumită amploare a fenomenului corupţiei, este una din cele două ţări supuse verificării periodice prin mecanismul MCV şi, din ianuarie 2017, se confruntă cu încercările repetate ale actualei coaliţii de guvernare de a-şi subordona puterea judecătorească, ceea ce a avut drept rezultat, printre altele, cele mai ample mişcări sociale de după revoluţia din 1989.

Aşa cum vom dezvolta mai jos, proiectul de lege propus de Ministrul Justiţiei (pe care îl vom numi mai departe „proiectul de lege”) se înscrie în aceeaşi notă a stabilirii unei preeminenţe a puterii executive asupra puterii judecătoreşti, cu ignorarea principiului separaţiei şi egalităţii puterilor în stat. Astfel, în două articole cheie, proiectul de lege acordă un rol central şi determinant Ministrului Justiţiei. În plus, proiectul de lege pus în dezbatere publică conţine şi neclarităţi tehnice, astfel cum vom arăta în analiza detaliată care urmează.

Iar în final facem o propunere argumentată juridic de amendare a proiectului de lege, astfel încât procedura de selecţie a candidaţilor pentru poziţiile de procuror european şi de procuror european delegat să fie similară procedurii utilizate pentru numirile din cele mai importante funcţii din cadrul Ministerului Public.

Astfel, art. 1 alin. (1) precizează că „Ministrul justiției desemnează trei candidați în numele României în vederea numirii, de către Consiliului Uniunii Europene, în funcția de procuror european, în condițiile articolului 16 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO).” Mai departe, art. 3 alin. (1) adaugă şi el că „Ministrul justiției comunică procurorului-șef european, în vederea numirii de către Colegiul Parchetului European, în condițiile articolului 17 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO),  numele persoanelor desemnate de România pentru funcția de procuror european delegat.

Aşadar, chiar dacă selecţia finală şi numirile se fac conform Regulamentului EPPO, Ministrul Justiţiei încearcă să-şi aroge un drept de control cu privire la ce candidaţi din partea României vor fi avuţi în vedere în cadrul procedurii de numire.

Iar ca acest drept de control să fie cât mai aproape de absolut, este foarte interesantă dispoziţia art. 1 alin. (2) din proiectul de lege, care descrie comisia de evaluare a candidaturilor: „Candidații în numele României pentru funcția de procuror european sunt selectați în urma unui interviu în fața unei comisii de selecție prezidată de ministrul justiției și din care fac parte:

-      un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia;

-      un reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat de procurorul general al acestui parchet;

-      un specialist în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desemnat de ministrul justiției;

-      un specialist în resurse umane, desemnat de ministrul justiției.

Aşa cum putem vedea, din cinci membri ai comisiei de selecţie, unul este însuşi Ministrul Justiţiei şi doi sunt numiţi de către acesta, ceea ce asigură majoritatea necesară adoptării deciziilor. Iar la art. 3 alin. (2)  vedem cum exact această procedură de selecţie este extinsă şi pentru candidaţii la poziţia de procuror european delegat.

Determinarea Ministrului Justiţiei de a interfera în activitatea EPPO în România se poate observa şi din contradicţia care există între art. 2 alin. (2) din proiectul de lege.

La nivel intern, ținând seama de decizia procurorului-șef european, ministrul justiției  stabilește prin ordin organizarea teritorială a procurorilor europeni delegați în România.

- şi art. 13 alin. (2) din  Regulamentul EPPO-

În fiecare stat membru există doi sau mai mulţi procurori europeni delegaţi. Procurorul-şef european, după consultarea autorităţilor relevante ale statului membru relevant şi ajungerea la un acord cu acestea, aprobă numărul de procurori europeni delegaţi, precum şi diviziunea funcţională şi teritorială a competenţelor între procurorii europeni delegaţi din fiecare stat membru.

Deci, în lectura noastră, organizarea teritorială a procurorilor europeni delegaţi din România ar urma să fie decisă de procurorul-sef european, nu de Ministrul Justiţiei, după o consultare cu autorităţile relevante ale României, care nu sunt exclusiv Ministrul Justiţiei, ci şi Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată şi a art. 133 alin. (1) din Constituţia României, acesta din urmă „(…) este garantul independenţei justiţiei” (aşa cum vom vedea mai jos, o condiţie pretinsă cu insistenţă în Regulamentul EPPO).

De altfel, că această asigurare pentru Ministrul Justiţiei a rolului central a fost singurul obiectiv avut în vedere la redactarea proiectului de lege se vede şi din formularea art. 5:

De la data numirii în funcția de procuror european delegat și până la data eliberării din această funcție, procurorii europeni delegați în România sunt și rămân procurori în înțelesul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, republicată, și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legea română, inclusiv cele de natură salarială și de securitate socială, în condițiile prevederilor art. 96 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), care prevalează asupra oricăror dispoziții contrare din legile interne.

În acelaşi timp, aşa cum am văzut în art. 3 alin. (2) din proiectul de lege candidaţii pentru funcţia de procuror european delegat ar urma să fie selectaţi potrivit procedurii prevăzute de art. 1 alin. (2)-(5). Or, art. 1 alin. (3) din proiectul de lege specifică foarte clar că se pot înscrie în procedura de selecţie nu doar procurorii care îndeplinesc condiţiile de vechime şi de probitate profesională, ci şi judecătorii. Este o soluţie consistentă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a şi art. 17 alin. (2) din Regulamentul EPPO, care ambele fac vorbire alternativ la procurori, respectiv parchete de „magistratura (-ile) statelor membre”. Ceea ce, evident, în cazul României, mai include, pe lângă procurori, judecătorii. Numai că, şi aici intervine problema, art. 5 din proiectul de lege nu precizează ce se întâmplă cu eventualele cariere de judecători ale procurorilor europeni delegaţi. Art. 17 alin. (2) din Regulamentul EPPO precizează foarte clar că aceştia rămân membri activi ai parchetelor şi magistraturilor statelor membre, însă art. 5 uită că unii pot fi şi judecători. Deci aceeaşi persoană va îmbrăca roba de judecător într-o zi, iar în a doua zi va investiga speţe penale şi va formula rechizitorii în calitate de procuror european delegat?

Revenim însă la problema fundamentală, care este cea privitoare la procedurile de selecţie şi de nominalizare a candidaţilor României la funcţiile de procuror european şi de procuror european delegat. Înainte de a propune o soluţie, haideţi să vedem ce principii trebuie avute în vedere pentru a ajunge la soluţia corectă. Un prim criteriu ni-l dă chiar art. 6 alin. (1) din Regulamentul EPPO:

EPPO este independent. Procurorul-şef european, procurorii-şefi europeni adjuncţi, procurorii europeni, procurorii europeni delegaţi, directorul administrativ, precum şi personalul EPPO acţionează în interesul Uniunii în ansamblu, astfel cum este definit prin lege, nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni de la nicio persoană din afara EPPO, de la niciun stat membru al Uniunii Europene sau instituţie, organ, oficiu sau agenţie a Uniunii în exercitarea atribuţiilor care le revin în temeiul prezentului regulament. Statele membre ale Uniunii Europene şi instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii respectă independenţa EPPO şi nu încearcă să-l influenţeze în atribuţiile sale.”

Revenind la procedurile de numire ale procurorilor europeni şi procurorilor europeni delegaţi, putem vedea că art. 16 alin. (1) lit. b printre condiţiile impuse de Regulamentul EPPO candidaţilor avem „care oferă garanţiile de independenţă” iar art. 17 alin. (2), din care am mai citat, pretinde fără putinţă de tăgadă că „(…) independenţa acestora trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli (…)”.

Şi Constituţia României ne oferă totuşi nişte criterii de care trebuie să ţinem seama.  Art. 1 alin. (4) dispune că

Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

Art. 134 alin. (4) din Constituţie dispune că

Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii (…) în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.” Iar art. 94 lit. c precizează că Preşedintele „numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege”;

desigur nominalizarea candidaţilor la poziţiile de procuror european şi procuror european delegat nu este o numire, dar este la fel de importantă ca numirea magistraţilor în cadrul puterii judecătoreşti din România, o atribuţie a Preşedintelui.

Având în vedere principiul independenţei înscris cu insistenţă în textele Regulamentului EPPO, dar şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în statul român, se pune problema ce procedură este mai potrivită, astfel ca viitorii procurori europeni şi procurori europeni delegaţi ai României să nu fie independenţi doar formal, ci şi sub aspectul informal. Nominalizarea practic exclusivă de către Ministrul Justiţiei creează acest risc al dependenţelor informale, ascunse, însă de natură să afecteze performanţa viitorilor procurori europeni sau procurori europeni delegaţi, ori să conducă la refuzuri ale candidaturilor propuse de către procurorul-şef european şi colegiul EPPO, jenante pentru prestigiul României. Este evident, de asemenea, că orice procedură de selecţie şi nominalizare trebuie să asigure maximum de transparenţă şi mai multe filtre de verificare.

Aşadar, plecând şi de la ideea că poziţia procurorilor europeni şi a procurorilor europeni delegaţi va fi cel puţin la fel de semnificativă ca poziţia şefilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a secţiilor acestuia, a şefilor Departamentului Naţional Anticorupţiei (DNA) şi a şefilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), credem că, chiar dacă avem de-a face cu o procedură de nominalizare a unor candidaţi şi nu de numire, aceasta ar trebui să urmeze paşii procedurali indicaţi în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro






















753 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version