Monotonia procesului politic a fost prima dată descrisă de Max Weber ca fiind “lungul și lentul proces de a introduce un șurub într-o bucată de lemn”. Timp de 100 de ani, Germania nu a ieșit din acest tipar, obișnuind să nu prezinte un mare interes pentru analiștii politici datorită cursului firesc de desfășurare a alegerilor, electoratului stabil și ritmului anost al campaniilor. Procesul electoral [i] al Germaniei permite o diversitate ideologică variată, oferă stabilitatea parlamentară a Bundestagului, iar partidele solide și vechi au profitat de o majoritate confortabilă pentru 3 mandate consecutive ale cancelarului Angela Merkel.
Cu toate acestea, toată Europa are ochii ațintiți pe alegerile federale din Germania de pe 24 septembrie, deoarece contextul european a provocat multe tensiuni interne și a condus la apariția mai multor elemente noi pe scena politică nemțească. Pe de o parte, vorbim de jumătate dintre alegători indeciși și de o creștere semnificativă a unui partid eurosceptic cu șanse mari de a intra în Parlament. Pe de altă parte, vorbim de presiuni interne legate de campania intensă pro-migrație cu care ne-a obișnuit Germania până acum și de o noutate în desfășurarea campaniei electorale: o dezbatere televizată între principalii doi candidați la poziția de cancelar, element ce ne duce cu gândul la dezbaterile americane orientate pe profilul candidatului și nu pe al partidului.
Deși e paradoxală centrarea dezbaterilor în jurul a doi candidați ce nu sunt aleși în mod direct de popor ci de către coaliția parlamentară, în practică imaginea viitorului cancelar a depășit demult competențele naționale. Dacă până acum partidele se concentrau pe politicile din sectorul economic, politica externă, sau migrația la nivel național, în acest an vedem în programele electorale ale partidelor o componentă europeană predominantă, care tratează principalele chestiuni ale Uniunii din acest moment: Brexit, migrația, securitatea UE, politica de vecinătate, zona Euro, viitorul Europei. Ne așteptăm deci, ca pe 24 septembrie, 61 de milioane de cetățeni nemți să aleagă direcția de mers a Uniunii pentru următorii 4 ani.
Toate sondajele par să indice că partidul Angelei Merkel (CDU), în coaliție cu CSU, va câștiga alegerile de duminică, pe locul doi ar urma partidul lui Martin Schulz (SPD), iar surpriza va fi locul 3, partidul eurosceptic AfD, care va ocupa locuri în Parlament pentru prima dată, după o creștere semnificativă a popularității cauzată de politica de migrație și atacurile teroriste recente. Totuși, se crede că niciunul din partide nu va reuși să obțină majoritatea, prin urmare partidul câștigător va trebui să formeze o coaliție cu un alt partid sau alte partide pentru a se asigura că pot forma un guvern și desemna un cancelar. Se pot distinge 4 scenarii de coaliții:
În funcție de rezultatul alegerilor și coaliția formată, cancelarul își va contura agenda și va promova prioritățile anunțate în programele partidelor. Pe plan național, observăm poziționări tradiționale atât în spectrul partidelor de stânga, cât și cel de dreapta. Principalul partid din Germania, CDU, este o uniune între Partidul Creștin Democrat (CDU) și Uniunea Bavareză Social Creștină (CSU) condusă de Angela Merkel și promovează în manifestul lor politici de ocupare a forței de muncă, tăieri de taxe și investiții publice. Urmează în preferințe socialist-democrații (SPD), conduși de Martin Schulz, sunt un partid de centru stânga ce se axează pe clasa muncitoare și promovează investiții în educație și infrastructură, împreună cu taxe mai ridicate pentru clasa cu venituri superioare. Un alt partid de stânga este Die Linke, provine din Partidul Comunist al Germaniei de est, iar campania lor se centrează pe o creștere a salariului minim și eliminarea misiunilor militare. Partidul ecologist (Grüne) este partidul preferat al tuturor partidelor câștigătoare pentru formarea coalițiilor, ei doresc cetățeni educați și moderni, iar politicile promovate sunt cele de mediu, fiscale și sociale. Partidul Liber Democrat (FDP) a fost un partid de coaliție al Angelei Merkel în al doilea mandat, însă nu a obținut 5% din voturi pentru al 3-lea mandat. Acesta promovează taieri de taxe și ajustarea piețelor financiare din UE. Nu în ultimul rând, surpriza din sfera politică germană, partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD) este un partid de extremă dreaptă care a atras electoratul prin viziunile lor anti-migrație.
Pe lângă dosarele naționale, partidele tratează chestiunile curente aflate la nivel european și se poziționează în privința viitorului Uniunii, politicii externe UE, NATO, zonei Euro, politicii de liber schimb, migrației, politicii de vecinătate UE și Brexit. Observăm viziuni progresiste (Die Linke, SPD, CDU/CSU), neutre (ecologiști, FDP) și regresiste (AfD), dar mai mult decât atât, este pentru prima dată când asistăm la o incursiune atât de avansată a problemelor europene în sfera națională, la un transfer detaliat al elementelor europene înspre cetățeni.
Partidele din Germania, prin programele lor, ne oferă un exemplu de integrare naturală a politicilor europene în viața de zi cu zi a cetățenilor. Dintr-odată, nu pare deloc exagerat să spunem că poporul german va contura viitorul Uniunii, dacă ne uităm la propunerile de reformare ale Uniunii din spectrul stâng spre cel drept al partidelor:
Indiferent de coaliție, este clar că Germania va avea o politică externă centrată pe relansarea motorului franco-german și pe creșterea competențelor Parlamentului European și astfel spre o Uniune Europeană mai democrată, așa cum a anunțat și Juncker în discursul său din plenara de la Strasbourg. Cu toate acestea, ideologiile partidelor se diferențiază dacă ne uităm pe diversele componente europene menționate în programele politice. La o privire mai amănunțită, putem observa poziții populiste ce promovează politici mai stricte și conservatoare în chestiunile migrației și comerțului, dar se remarcă și atitudini progresiste și reformiste ale politicilor cheie ale Uniunii:
UE va avea astfel ori o politică externă pacifistă promovată de SPD sau mai defensivă așa cum își dorește CDU, se va înființa o Armată Europeană ce va complementa NATO, Europa va deveni o Uniune economică și monetară sau va crea un fond monetar franco-german, mandatul Frontex va fi extins, modelul acordului UE-Turcia pentru migrație va fi urmat și cu alte țări precum cele din Africa de Nord și va exista o distribuție solidară a refugiaților, țările din Balcanii de Vest vor fi încurajate să adere la UE, iar aderarea Turciei va fi interzisă și UE va continua cooperarea economică și pe domeniul securității cu Marea Britanie.
Astfel, de la o țară cu o atitutinde echilibrată, ce a construit mereu punți între țările europene, dorind să le unifice așa cum a realizat propria unificare, Germania și-a asumat treptat o poziție solidă pe probleme cheie ale Uniunii precum negocierile Brexit și migrația. Prin urmare, alegerile de duminică sunt interesante și importante nu doar la nivel național, ci pentru întreaga Uniune. Cetățenii germani vor alege pe 24 septembrie dacă Angela Merkel va obține al 4-lea mandat de cancelar și îl va egala în acest fel pe mentorul ei Helmut Kohl sau dacă fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz va prelua conducerea Germaniei pentru prima dată și va propune viziunile sale asupra reformei zonei euro, politicii externe și de securitate și migrației.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
