Am fost la un concert la Bataclan în 2010. Era iunie și era cald, atmosferă înghesuită, lumea mai aproape de scenă dansa, se bea bere ieftină în pahare de plastic iar francezii păreau să se simtă bine, în largul lor. Două ore de deconectare. Am stat și la o cafea prin terasele pariziene. Mulţi dintre noi au luat masa de nenumărate ori în restaurante cu ferestre mari sau vitrine mari și luminoase, lângă stradă. Mi-e greu și dureros să introduc în aceste amintiri 2-3 indivizi care își golesc încărcătorul de Kalașnikov către mine și cei dragi din jur. Iar sentimentul de neputință care mă încearcă este exact unul dintre obiectivele teroriștilor.
Pentru a doua oară în 2015, Parisul este locul unde terorismul internațional își testează o nouă strategie pe sol european. Ca și în India, Nigeria, Kenya, Algeria – dar și Norvegia – devine din ce în ce mai evident că doar un singur individ bine înarmat și pregătit poate face mai mult rău unei mulțimi nepregătite decât deja clasicele bombe. Dar Parisul lui Noiembrie 2015 marchează un moment de turnură, reprezintă primul atac islamist de scară largă în UE a secolului 21, coordonat, dinamic, cu atacuri drive-by, combinând vestele cu explozibil cu arme de foc și arătând mai mult decât oricând că cei care vor să le facă rău europenilor înțeleg acum unde să atace pentru a-i demoraliza: muzică, sport, restaurante, cluburi.
Nu există un adevăr absolut când e vorba de terorism. Realitatea este un carusel al argumentelor contradictorii. Nu poți să te pretinzi democratic dar să vrei să-i omori pe toți fanaticii religioși de frică să nu te omoare ei primii. Dar Europa se pare că nu mai poate nici să funcționeze în aceeași inocență naivă care repetă că asemenea acte de cruzime nu sunt posibile. Dar nu poți nici să începi să încalci drepturi civile de frică – așa se ajunge de altfel la radicalizare.
Acest șir poate merge așa la nesfârșit, cu argumente despre religie, arme personale, lupte geo-politice. Dar este încă prea devreme acum și cunoaștem prea puține despre atacatorii din Paris pentru a merge prea adânc în implicațiile filozofice. Nu știm încă sigur, de exemplu, dacă sunt cu adevărat afiliați ISIS, dacă erau de capul lor, dacă s-au antrenat și ei în Yemen în taberele Al-Qaeda și așa mai departe.
Despre atac
Filmul evenimentelor apare acum pe mai toate marile site-uri de știri dar există în continuare multe lacune. Pe la 21h20 seara, trei porți de intrare în Stade de France au fost asaltate de indivizi ce purtau centuri cu explozibil, care s-au aruncat în aer succesiv pentru că nu au putut să treacă de securitate, făcând o victimă – aparent un trecător.
În același timp, cel mai probabil două echipe diferite, au început să tragă în mesenii ce luau cina la câteva terase pariziene. Una dintre aceste echipe, formată din trei persoane, s-a oprit în sala de concert Bataclan. Acolo au început să tragă în mulțimea venită pentru un concert rock, ceva ce au continuat să facă până au intervenit forțele RAID franceze. Nu este vorba de o luare de ostatici atâta timp cât nu a fost nicio negociere, nu au fost revendicări, ci doar un masacru continuu ce a durat cam 40 de minute.
A treia echipă este ceva mai misterioasă – se știe că cel puțin un individ s-a aruncat în aer lângă o braserie, fără a face alte victime, la 21h43, dar nu este clar dacă era singur. Dar cum în apropiere a fost un atac cu 19 morți și zeci de răniți, este puțin probabil să fi fost un singur atacator în această zonă. Iar mașina posibil asociată cu acest atac a fost apoi interceptată la frontiera cu Belgia și trei persoane au fost arestate la Bruxelles.
Bilanțul victimelor, sau al atacatorilor, nu este final. Ce este clar este că e vorba de tineri complet hotărâți să moară – cel puțin șapte dintre ei, pentru că este clar că cel puțin șoferul unei dintre mașini a scăpat. Este clar că au fost coordonați, că aveau echipamente similare, că au avut timp să studieze țintele, să aleagă locuri vulnerabile.
Ce a mai devenit evident este că cel puțin trei erau originari din Belgia. Mai interesant, unul avea asupra lui un pașaport sirian trecut prin Grecia ca și migrant în luna octombrie – un pașaport care nu este sigur că îi aparținea, menit în mod evident să ducă la exact genul de reacții ca și declarația lui Traian Băsescu despre refugiați.
Nu este deloc clar câți teroriști erau. Nu este clar de ce 3 dintre teroriști și-au detonat centurile – și deci au ales să moară – la porțile stadionului când aparent nu era lume în jurul lor. Nici de ce echipa din Bataclan nu a încercat să captureze ostatici, să negocieze cu forțele de ordine.
Și cel mai important – nu este clar ce puteau face forțele de ordine franceze pentru a reduce numărul victimelor, atât înainte dar și în timpul atacurilor.
Câteva concluzii imediate
Costurile nu sunt mici pentru înarmarea a cel puțin patru oameni cu arme de asalt ilegale, cel puțin șapte cu veste de explozibil TATP dar și pentru cazarea lor în Paris sau Bruxelles, pentru mai multe mașini, pentru antrenarea lor fizică și psihologică pentru aceste atacuri. Mai ales în contextul francez post-Charlie Hebdo, unde detecția de către serviciile de informații e o posibilitate distinctă.
E mai probabil ca totul să fi fost pregătit în altă țară – de exemplu în Belgia, exploatând comunicarea imperfectă între serviciile naționale anti-teroriste. Iar asta implică și mai multe costuri. Așadar, prima concluzie e că este vorba de un sprijin clar pentru acest atac, fie Al-Qaeda fie ISIS. În mod clasic modul de operare al ISIS este unul orientat către capturarea de teritoriu și atragerea de recruți din Vest pentru acest obiectiv.
Este însă posibil și că accentuarea campaniei internaționale din Siria și Irak îi forțează mai nou să călătorească pe alte meleaguri. Asta ar însemna că războiul este pierdut de DAECH și că organizația migrează către un terorism internațional consacrat deja de Bin Laden.
Cert e că acești tineri au fost recrutați, radicalizați, finanțați și pregătiți de altcineva. Toate indiciile arată către o structură mai amplă de sprijin.
Apoi, nu trebuie să nu mai ieșim la cafele vreodată în Paris. Dar este nevoie clar de și mai multe resurse pentru serviciile de informații – și de mult mai multă coordonare la nivel european. Este nevoie reală de o integrare europeană şi internaţională în acest domeniu, atâta timp cât planificarea și implementarea acestor atacuri va deveni din ce în ce mai mult transfrontalieră.
Însă este aproape sigur că vor mai avea loc alte atacuri în Europa. Oricare dintre componentele atacului din Paris era individual aproape imposibil de oprit de către forțele de ordine, fără momente norocoase ca acel episod al marocanului terorist bătut de doi soldați americani în trenul de mare viteză dinspre Amsterdam.
Franța poate sau nu acum să invoce Articolul 5 și să implice și NATO în campania din Siria. Faptul că atacul din Paris este acum considerat de către autoritățile franceze ca un act de război este un indiciu puternic în această direcție.
Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne schimbăm modul de viață, să renunțăm la acele valori care definesc Uniunea Europeană și o fac locul ideal de locuit din lume. Pentru că ar însemna să ne plecăm în fața terorii.
Cum câștigă teroriștii
Pașaportul de refugiat sirian se pare plantat în mod intenționat , indică o înțelegere lucidă a fricilor Europei. Ce își pot dori radicalii cel mai mult și cel mai mult? Mai mulți radicali, mai mulți fanatici, mai mulți ”soldați ai lui Allah”. Un val imens de represalii și discriminare împotriva refugiaților, migranților, europenilor de origine arabă ar fi un mijloc de recrutare extraordinar, care ar accelera deja eficientele strategii ale ISIS.
