Acasă la Edith (86 de ani) și Egon Balas (93 de ani). Au supraviețuit amândoi ororilor naziste și comuniste, ea a scăpat de la Auschwitz și Bergen-Belsen (era cu doar 8 zile mai tânără ca Anne Frank) pentru a fi apoi, din nou, prigonită în România comunistă, acolo unde el a ajuns să facă peste 2 ani de pușcărie, în celulă solitară, sub cele mai halucinante acuzații. Acum 48 de ani, exact pe 26 Aprilie, au ajuns în Statele Unite. Ea a devenit profesoară de istoria artei la Carnegie Mellon University, el profesor de matematici aplicate la aceeași universitate și laureat al medaliei John von Neumann, cea mai înaltă distincție în domeniul său. Ea, una dintre cele două sau trei personalități de vârf pe plan mondial în exegeza operei lui Brâncuși — două volume pe subiect, primul prefațat de David Lewis, autorul primei cărți americane despre Brâncuși, apărută în 1957. El, autorul cărții “Will to Freedom. A Perilous Journey Through Fascism and Communism”, tradusă și în limba română la Editura Fundației Culturale Române, după mine una din cele mai răscolitoare mărturii despre ce înseamnă să supraviețuiești în secolul lui Stalin și Hitler. Comparabilă cu memoriile Margaretei Buber-Neumann, Ante (Anton) Ciliga ori Artur London.
La venerabilele lor vârste, sunt amândoi de o vitalitate incredibilă. Dintre concluziile serii: pentru a supraviețui în asemenea condiții e nevoie de 99% șansă și 1% încredere în victoria binelui. Pe lângă noroc, pe Edith a ținut-o în viață amintirea primilor 14 ani trăiți în normalitatea burgheză a Clujului (Kolozsvárului) natal. Știu că scriu în viteză și fatalmente à bâtons rompus. Îmi revin în minte cuvintele lui Egon despre Clujul din timpul ocupației horthyste, când doar câteva cuvinte rostite în românește puteau fi considerate sedițioase. Vorbim despre intelectualii maghiari și români din Transilvania, povestește despre Raoul Șorban, ajungem, fascinant și inevitabil, la Imre Tóth. Au fost prieteni apropiați, după plecarea lor din țară se vedeau anual în Europa, emiteau intelectual pe aceeași lungime de undă. În primii doi-trei ani de regim comunist, Imre a lucrat în Ministerul Educației, era încă un romantic al cauzei. S-a trezit printre primii. O scenă de epocă, din 1948: Imre Tóth vine în vizită la niște prieteni, anunță solemn că a aflat adevărata cauză a morții lui Gheorghi Dimitrov în URSS, faimosul comunist bulgar, eroul Procesului de la Leipzig — pneumonie! Toți cei prezenți se uită siderați unii la alții. La care Imre Tóth, surâzând sarcastic, oferă cauza morții: cuțitul era prea rece!
Egon Balas l-a cunoscut personal pe sociologul politic Zevedei Barbu (1914–1993), la a cărui biografie intelectuală lucrez acum. Au fost colegi la Ambasada RPR din Londra, unde au avut ocazia să poarte discuții despre începuturile stalinismului în România. Zevedei Barbu a fost printre primii intelectuali din Est, om de stânga, condamnat de justiția lui Antonescu pentru participare la rezistența antifascistă, care a cerut azil politic în acea perioadă de debut a Războiului Rece. Într-un fel, a anticipat o decizie similară a lui Czesław Miłosz. Egon Balas a continuat să lucreze la Londra sub direcția ambasadorului Mihai Macavei, un boier idealist, și alături de George Macovescu. A fost apoi rechemat în țară și acuzat de colaborare cu vechiul comunist Alexandru Iacob (Jakab), adjunctul lui Vasile Luca la Ministerul de Finanțe. Două destine, Egon și Zevedei, oameni care au crezut în utopiile radicale de stânga, s-au implicat în ele total și dezinteresat. În Anglia, unde a fondat catedra de sociologie de la Sussex, Zevedei Barbu a scris texte fundamentale despre totalitarism, a fost, împreună cu Leonard Schapiro și Ghiță Ionescu, printre cei dintâi care au explicat resorturile psihologice ale dictaturilor ideocratice. Opera lui Zevedei Barbu nu poate fi înțeleasă fără a o raporta la marea discuție internațională din anii 50′ și 60′ despre modelul totalitar. Există cel puțin un reader (o antologie) de vârf în care sunt incluse pagini esențiale din opera lui Zevedei Barbu pe tema formelor mentale ale dictaturilor moderne, dar și ale democrației.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
