Victor Ponta a incercat miercuri sa schimbe agenda publica, aruncind pe piata "bomba nucleara" a unor schimbari majore in Codul fiscal: propuneri pentru scaderea TVA la 20% si la 9% pentru carne, legume si fructe, scaderea cotei unice la 14%, scaderi de accize, eliminari de impozite etc. Ponta transforma insa o asteptare reala a populatiei si firmelor intr-o miscare politica extrem de cinica si periculoasa pentru economie. Fara sa explice sursele de finantare a deficitelor ce vor fi create prin aceste scaderi uriase de taxe si impozite, Ponta readuce arbitrariul si populismul in discutia despre economie. Scopurile sale sint doua: sa frineze scaderea accelerata a fortei PSD/guvernului si sa dea un sah decisiv Opozitiei.

Cristian PantaziFoto: Hotnews

In primul rind, citeva observatii rapide despre propunerile Guvernului:

- scaderile de taxe si impozite sint asteptate de consumatori si de piata, dar propunerile Guvernului sint de natura sa produca un impact de o magnitudine uriasa asupra bugetului in anii urmatori.

- nu stim cit de sustenabile sint aceste propuneri, pentru ca nu avem studii de impact

- nu avem informatii despre o schimbare dramatica a economiei romane care sa permita un astfel de soc sistemic

- care este capacitatea sistemului fiscal (birocratia) de a gestiona impozitarea diferentiata a microintreprinderilor? Realitatea a demonstrat ca orice complicare a politicii fiscale duce la blocaje ale sistemului

- propunerea Guvernului vine cu putin timp inainte ca PNL sa faca public proiectul sau de guvernare (finalul lunii februarie)

- cum va priza mediul de afaceri aceste propuneri? Vor avea companiile incredere in sustenabilitatea masurilor si isi vor face planurile de afaceri in concordanta cu ele, sau nu?

- ne asteptam la taieri de cheltuieli (de la investitii, sau salarii, sau altele) care sa faca sustenabile scaderile de taxe si impozite?

- de remarcat ca, la capitolul taxe si impozite locale, primariile primesc o mai mare autonomie in gestionarea finantelor locale. E un principiu corect, la fel cum e corecta ca terenurile si caldirile lasate in paragina sa poata fi supra-impozitate daca primariile decid acest lucru

Mizele politice ale lui Victor Ponta

1. Oprirea hemoragiei de putere dinspre PSD spre PNL

Ponta e intr-o situatie critica din punct de vedere politic in acest moment: a pierdut alegerile prezidentiale, apropiatii sai fie au plecat din functii (George Maior de la SRI) fie incep sa aiba probleme cu DNA (Sebastian Ghita, Ilie Sirbu, cumnatul sau, alti PSD-isti din cercul sau apropiat), iar in Parlament se declanseaza hemoragia catre PNL (in doua zile coalitia de guvernare a pierdut doi parlamentari de la PLR si de la UNPR, iar votul pentru noul membru al CCR se anunta problematic).

In aceste conditii, Ponta are nevoie disperata sa arate ca mai conteaza si ca are controlul politic asupra majoritatii guvernamentale. Altfel, daca el pierde postul de premier, pierde si partidul si devine nimic.

Prin aruncarea pe piata a acestor propuneri de schimbare radicala a Codului Fiscal, Ponta incearca sa dea semnalul colegilor de coalitie ca mai are atuu-uri in mina, ca are un viitor politic, ca poate recapacita sprijinul popular. Ramine de vazut daca e convingator.

2. Schimbarea agendei publice

Ponta e in corzi odata cu retinerea de catre DNA a cumnatului sau si punerea sub control judiciar a lui Sebastian Ghita. El are nevoie sa abata atentia publicului de la aceste evenimente, mai ales ca intr-o situatie similara ii ceruse demisia lui Traian Basescu. Acum a lansat o tema majora de discutie pe piata.

Interesant e si modul in care a facut-o: a organizat declaratie de presa alaturi de membrii din Guvern, declaratie de presa in care ziaristii nu au putut pune intrebari. Nici despre codul fiscal, dar nici despre alte teme, precum problemele cu DNA ale apropiatilor sai. Ramine de vazut daca Ponta va putea fugi si de aceasta dezbatere, asa cum a fugit de toate marile dezbateri de cind e premier (uneori fuga la propriu, in Italia sau SUA alteori fuga la adapostul prietenilor deloc curiosi de la Antena 3 sau RTV).

3. Lasa o bomba politica pentru PNL in 2016 si isi fabrica o tema excelenta de campanie

Daca acest Cod Fiscal trece, iar PNL va veni la guvernare la un moment dat in 2015 sau 2016, va avea de gestionat o situatie - limita: va trebuie sa gaseasca sursele de finantare pentru deficitul bugetar urias cauzat de scaderile de taxe si impozite.

Daca insa Codul Fiscal nu va trece de Parlament (nu mai conteaza motivul, vina va fi aruncata pe PNL), atunci Ponta va avea munitie politica excelenta, urmind sa acuze PNL ca nu a sustinut masurile de relansare economica.

Mai mult: Ponta ridica miza si pentru viitorul program de guvernare, pe care PNL l-a anuntat pentru finalul lunii februariei 2015. Daca programul de guvernare al PNL nu va fi macar la fel de populist ca propunerile de azi ale Guvernului, Ponta va spune public ca PNL nu sustine mediul de business.