Cine ii apara pe medici de ei insisi?

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Joi, 19 iunie 2014, 11:41 Actualitate | Opinii


Vlad Mixich
Foto: Cristian Stefanescu
Niciodată medicina românească nu a trecut printr-un cutremur atât de intens. În ultimul timp nu a mai existat lună în care să nu iasă la lumină un alt caz de corupţie: medici celebri sunt arestaţi, patronul unui important spital privat se sinucide, birouri din Ministerul Sănătăţii sunt percheziţionate.

Onorabilitatea unei întregi bresle este pusă sub semnul îndoielii dar, cu câteva excepţii, liderii oficiali ai profesiei medicale tac.  
    

În aprilie, mai mulţi chirurgi de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au fost reţinuţi de procurori pentru că ar fi efectuat ilegal operaţii estetice neacoperite de către CNAS, dar folosind materialele şi resursele spitalului public în care lucrau.

În mai au fost arestaţi trei medici de la Institutul Fundeni şi mai mulţi angajaţi ai grupului privat Polisano pentru falsificarea a peste 1000 de reţete, practic fiind furaţi din buzunarul bolnavilor de cancer câteva milioane de euro. Miercuri, tribunalul a prelungit cu încă 30 de zile arestul celor nouă inculpaţi în acest caz. Patronul grupului Polisano s-a sinucis în urma dezvăluirii implicării firmelor sale.

La începutul acestei săptămâni, câteva birouri din Ministerul Sănătăţii au fost percheziţionate de procurorii care cercetează un caz de corupţie în care ar fi implicaţi atât funcţionari publici, cât şi câţiva membri ai unor comisii din Ministerul Sănătăţii. Acuzaţiile ar viza aranjarea unor achiziţii publice în cadrul programului naţional de neonatologie derulat în perioada 2008-2011. Ancheta a fost declanşată în urma sesizării Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Cazurile de mai sus sunt doar ultimele dintr-un vraf deja gros de dosare penale în care sunt implicaţi medici din Baia-Mare, Piteşti, Deva şi alte oraşe. Toţi sunt acuzaţi de fraudarea sistemului sau de corupţie. Sunt acuzaţi de furt direct din banii pe care, lunar, îi plătim sub formă de contribuţie obligatorie de sănătate statului român.

Singurul motiv valid care ar putea scuza acest tip de comportament este nivelul scăzut al salariilor medicilor care lucrează la stat. Dar chiar şi aşa, soluţia de adaptare aleasă de medicii-hoţi este complet greşită.

Căci responsabili pentru salarizarea lor redusă sunt şefii guvernelor, politicienii care conduc România şi refuză de mulţi ani rezolvarea decentă a acestei probleme imense a sistemului medical românesc.

De fiecare dată când un medic fură ceva dintr-un capăt al spitalului, efectul la celălalt capăt este resimţit de bolnavul de cancer rămas fără medicamente, de pacientul obligat să se spele într-o baie mizerabilă sau să-şi cumpere de la farmacia din colţ aţa chirurgicală necesară pentru a fi operat.

Chiar dacă fură cu senzaţia că îşi recuperează astfel un drept neacordat, medicii-hoţi lovesc în pacienţi, nu în politicienii care sunt direct răspunzători de salariile lor insuficiente. Căci toţi aceşti politicieni se tratează în spitalele private din ţară sau din vestul Europei şi somnul nu le este deranjat nici de gândul că medicii tineri pleacă în valuri din România şi nici atunci când vreun bolnav rămâne fără medicamente.

“Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic” este una dintre propoziţiile rostite de fiecare medic atunci când termină facultatea. Această onoare este importantă şi pentru pacienţi, căci procesul vindecării depinde în bună măsură de relaţia de încredere existentă între pacient şi medicul său. Şi cum să ai încredere într-un medic fără onoare?

Halatele medicilor-hoţi nu mai sunt albe şi, prin asociere, suspiciuni planează asupra tuturor celorlalţi confraţi ai lor. Inclusiv asupra celor cinstiţi şi muncitori, care nu sunt puţini şi a căror poveste este nu rareori spusă în media.

Onoarea unei întregi bresle este pusă sub semnul îndoielii, şi nu din cauza procurorilor, nici din cauza jurnaliştilor, ci din cauza acelor medici care fură. O onoare care ar trebui apărată chiar de către liderii profesiunii medicale, fie ei rectori, preşedinţi de colegii medicale sau specialişti renumiţi, prin rostirea adevărului.
  • Să furi din banii pacienţilor, indiferent de context, este greşit.
  • Să condiţionezi actul medical, indiferent de condiţiile în care lucrezi, este greşit.
  • Să închizi ochii la hoţiile din sistemul medical, indiferent de cine este hoţul, este greşit.
Dar, din păcate, mulţi dintre liderii profesiunii medicale aleg să tacă în aceste zile. Cu câteva excepţii, aflate însă la o distanţă cosmică una de cealaltă.

Prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor: “De cel puţin 5 ani asistăm la o campanie bine dirijată împotriva corpului medical (...) Din experienţa mea, în afară de perioada Gheorghiu Dej, când Stalin începuse campania împotriva medicilor, nu am cunoscut aşa ceva”.

Prof. Alexandru Vlad Ciurea: “S-a creat un sistem mafiot în sănătate şi sunt convins că organele abilitate vor lua măsuri necesare. Nu există niciun fel de cocoloșire sau mângâiere în asemenea situații”.

În istoria oricărei bresle există perioade dificile în care verbalizarea şi repetarea neîncetată a reperelor corecte este importantă. Medicii români trec printr-o astfel de perioadă. Iar cei care au astăzi cea mai mare nevoie de apărare şi încurajare sunt toţi acei medici corecţi şi muncitori.

Ei privesc către instituţiile importante ale medicinii româneşti, fie ele universităţi sau academii, sperând să vadă cum grâul este separat, în public, de neghină. Sperând să audă, spus răspicat: “Doctore, să nu furi”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9161 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    despre ce onorabilitate vorbiti?! (Joi, 19 iunie 2014, 12:11)

    costica [anonim]

    Nu comentez profesionalismul multor medici romani, dar despre onorabilitate nici vorba la majoritatea dintre ei.
    Am un baiat mare acum, a avut cancer cand era copil si a fost tratat pe o schema de vindecare de 4 ani(din 3 in 3 luni in primii 2 ani, apoi din 6 in 6 luni in ultimii 2 ani) cu citostatice la spitalul Fundeni.
    A fost operat si salvat de Profesorul Proca(Dumnezeu sa-l ierte!) si echipa lui de la Urologie Fundeni, superpprofesionisti, absolut nimic de zis, dar cat "am dat" in cei 4 ani numai noi stim.
    Nici NU a contat deloc, am multumit mereu echipei Prof Proca pentru ca ne-a salvat copilul(avea tumora maligna stadiul I-II), dar totusi vreau sa spun ca nici macar nu ne primea la internare din 6 in 6 luni daca nu treceam mai intai pe la el pe acasa unde Dna Proca nota numele copilului nostru si primea tot ce-i dadeam(erau anii '80), o singura data nu am procedat asa si ne-a trimis acasa Prof Proca pe motiv ca nu sunt paturi.
    O asistenta, prietena de-a noastra ne-a invatat cum trebuie "procedat" si apoi nu am mai avut niciodata probleme cu internarea!
    La fel am vazut peste tot, in toate spitalele de stat pe unde am ajuns de-a lungul anilor, atat eu cat si cei din familia mea.
    Intr-un singur loc nu am vazut asta, la un spital privat unde fiul meu a fost internat anul asta, dar acolo tratamentul bolnavilor este ceva de neimaginat pentru un roman care a intrat numai in spitalele publice romanesti. Cat a costat spitalizarea in spitalul privat asta-i alta poveste, dar rezultatul total a fost de nota 10.
    Acolo DA, onorabilitate!!
    Dar asa ceva nu este accesibil decat unei mici parti a romanilor, marea majoritate ne chinuim, cand avem nevoie, cu mizeria din spitalele romanesti, din pacate.
    • +1 (3 voturi)    
      sistemul se va regla singur.. (Joi, 19 iunie 2014, 12:32)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui costica

      din pacate directia este evidenta - cei care iau spagi din sistemul de stat isi vor omori incet, incet, toti 'clientii'. presiunea va creste pe politicieni sa transfere o mare parte din asigurarile de santate si vor ramane in picioare doar spitalele de urgenta.

      cred ca ar fi totusi ceva ce se poate face chiar azi pentru a proteja pe viitor sistemul medical - clinicile private sau un ONG finantat de ele ar trebui sa intretina "o lista a rusinii" cu toti medicii astia prinsi la furat. sa tinem cu totii minte cine nu va fi niciodata frecventabil in sistemul privat.

      din pacate e aceeasi poveste ca in sistemul de pensii - cateva milioane cotizeaza desi nu vor beneficia niciodata de taxele platite. cand tinerii salariati de astazi vor ajunge sa aiba nevoie de doctori si medicamente, sistemul va fi in mare cel mai probabil complet privat.
      • +1 (3 voturi)    
        Orice sistem corupt are un singur remediu; (Joi, 19 iunie 2014, 19:49)

        romania_curata [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        TERAPIA de SOC, sau taierea raului de la radacina.
        Cu s-ar putea face? In nici un caz prin a arunca cu pietre, sau a incurca swla cu prefectura ( sistemul de stat cu sistemul privat ), ci prin cateva directii :
        1. Punerea in consens a ideilor nascute intr-o dezbatere PUBLICA, pe orice canale de comunicare;
        2. Doua-trei studii internationale ( ''nemtesti'' ) care sa defineasca :
        a) NECESARUL de personal medical si auxiliar din TOT sistemul de sanatate;
        b) Situatia EXACTA a numericului acestui personal;
        c) COSTUL real-TOTAL cu salarizarea personalului actual;
        d) Nivelul de salarizare JUST si implicit COSTUL ESTIMAT cu noua schema a SISTEMULUI medical;
        e ) MODALITATILE de acoperire a diferentei dintre costul ACTUAL cu salarizarea si COSTUL JUST cu noua schema de salarizare si de personal;
        f ) ESTIMAREA cuantumului SPAGII la nivel national si transpunerea acesteia in procent pe LOCUITOR al Romaniei;
        g ) ACORDAREA serviciilor medicale gratuite PROPORTIONAL cu contributia fiecaruia la asigurarile de sanatate;
        h ) alte posibile probleme.
        ....... DEZBATERE PUBLICA,,,,poate chiar si un REFERENDUM
        3. Adoptarea unei legi, cu DOUA articole:
        Art. 1. INCEPAND cu data intrarii in vigoare a prezentei legi sistemul de salarizare in sistemul medical este cel din ANEXA;
        Art.2. INCEPAND cu data intrarii in vigoare a prezentei legi se interzice in mod absolut darea si primirea de foloase necuvenite-spaga ( nici macar O FLOARE !! ), pedeapsa UNICA fiind 20 ani PUSCARIE cu EXECUTARE, iar pentru personalul din sistemul sanitar si interzicerea PE VECIE a practicarii profesiilor specifice sistemului sanitar pe teritoriul Romaniei.
        • 0 (0 voturi)    
          SF (Vineri, 20 iunie 2014, 8:42)

          costica [anonim] i-a raspuns lui romania_curata

          Propunerile Dvs par SF pentru Romania.
          Pai, cand peste tot se fura, cand la nivel inalt politicieni analfabeti fura cat pot, medicii care salveaza vieti(RESPONSABILITATE enorma!!!) sa stea deoparte si sa teoretizeze pe teme morale ?!
          Toata societatea este corupta, aratati-mi un domeniu unde marea coruptie nu exista.
          In educatie, in sanatate, in administratia publica, in politica - peste tot coruptia e-n floare, peste tot.
          De unde sa pornesca taierea raului, de la care radacina?!!!!!
          Cine-i amator sa faca asta, sa renunte la BANI ?!
          Uitati-va la milionarul din SIbiu, Dl Vonica cel care s-a sinucis mai zilele trecute, el avea o avere de peste 100 milioane Euro si el fura prin reteaua de farmacii banii amaratilor bolnavi de cancer.
          Ati avut un bolnav de cancer in familie, stiti cum e ?!
    • -4 (6 voturi)    
      salariile sunt bune (Joi, 19 iunie 2014, 23:00)

      io [anonim] i-a raspuns lui costica

      si sunt sigure. medicii ar trebui sa fie fericiti ca pentru o meserie in care nu e nevoie decat de memorie se castiga bine si au un loc sigur de munca.
      • +4 (4 voturi)    
        Memorie? Hm! (Joi, 19 iunie 2014, 23:29)

        Florin [anonim] i-a raspuns lui io

        Doar memorie? Dumneata ori nu ai avut nevoie de medici până acum, ori ai dat șpagă din start și e de vină numai medicul sau angajatul din unitatea sanitară pentru asta. Dacă ai impresia asta, dumneata nu înțelegi nimic din mersul vieții, în general. Sau ai scris la nervi, fără să autocontrolezi ce scrii.
  • +2 (6 voturi)    
    Sa nu uitați prima șpagă ca sa intri în "sistem".. (Joi, 19 iunie 2014, 12:26)

    Andrei [anonim]

    Felicitări pentru articol (parca este și primul citit de mine pe HN cu diacritice ale limbii române).
    Văd că nimeni nu abordează și problema asta asa ca încep eu.
    Soția mea a terminat Facultatea de Medicină în anul 1991, a făcut stagiatura, specializarea, iar apoi... după câteva luni lucrate în orașul Slobozia, am "cotizat" pentru un post în București.
    Îmi aduc aminte de parca a fost ieri: tariful clar a fost de 3.500 dolari ca sa lucreze într-un dispensar sau 5.000 dolari ca sa lucreze în spital (nu apăruse EUR pe vremea aceea).
    Banii au ajuns, printr-un intermediar, la un (încă) respectat medic cu funcție la nivelul Bucureștiului...
    Deci când se termina cu "repartițiile" astea ?

    Succes in continuare cu dezvăluirile !
    • -1 (1 vot)    
      unele lucruri s-au mai schimbat (Joi, 19 iunie 2014, 12:46)

      Andy [anonim] i-a raspuns lui Andrei

      acum vreo 6 ani am inceput sa aud de examene de ocupare a posturilor "pe bune" si nu cu aranjemente. Numai ca a fost urmata de taierea salariilor :(
      • +2 (2 voturi)    
        Poate la policlinici ... (Joi, 19 iunie 2014, 13:59)

        it_s__not_news [utilizator] i-a raspuns lui Andy

        ... ca daca au tupeul sa vrei sa lucrezi intr-un spital mare ... spaga incepe de la 15K.

        Eu inca nu am auzit de posturi "pe bune". Prietenii stiu de ce, fiindca e lucrativ.

        Apropos, norma unui doctor intr-un spital este de aprox 15-20 paturi in mod normal ... du-te in municipal in bucuresti si o sa vezi un doctor la 3-4 paturi ... vi se pare normal? O sa ziceti ca pacientii o duc mai bine. Ei as!
    • +5 (7 voturi)    
      felicitari.. (Joi, 19 iunie 2014, 14:03)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Andrei

      se va termina cu "repartitiile" astea cand nu vor mai fi persoane ca dvs, "corupatori" in termeni legali...

      in cazul in care nu v-ati dat seama pana acum, sistemul asta de repartitii functioneaza pentru ca unora li se pare normal sa mituiasca pentru o functie in Bucuresti, doar ca nu le-a convenit pretul. sau poate credeti in ipocrizia dvs ca doar sotia merita postul din Bucuresti si restul absolventilor meritau unul in Slobozia?... nu stia de la inceput ca ar putea fi repartizata intr-un oras mai mic? eu cred ca stia si sunt convins ca azi ati face la fel. oare intelegeti macar implicatiile? va dati seama ca pentru o asemenea fapta ar trebui sa petreceti cativa ani dupa gratii?
      "sistemul" este compus din oameni. nu poate nimeni sa schimbe "sistemul" daca nu se schimba oamenii..
      • +1 (3 voturi)    
        despre un sistem mafiot. (Joi, 19 iunie 2014, 15:49)

        _tudor_ [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        Un "sistem" mafot nu inceteaza sa mai existe doar pentru ca unii dintre acei mafioti isi doresc asta.
        Nu inceteaza sa existe nici macar atunci cand - printr-un accident - aproapre de verful ierarhiei ajunge un "despot luminat". Cjiar dac-ar fi asta e mai departe un despot.
        Nu inceteaza sa existe doar pentru dintre angajati - onestii fiind - lucreaza pentru o firma condusa de mafie mafie si isi doresc sa nucreze pentru o firma onesta.
        Un sistem mafiot inceteaza sa existe doar atunci cand multi dintre cei afectati de existenta sistemului - oameni simpli - isi vor asuma riscul de a se opune impotriva sitemului mafot.
        Daca sistemul mafiot de sanatate din Romania e reprezentat de (unii sau majoritate dintre) doctori desi nu-s doar doctorii acolo lupta impotriva sistemului vine dinspre pacienti pentru ca ei sunt cei afectati.

        A pune dupa gratii "toti" doctorii pentru ca sunt corupti nu e de ajuns. Vor fi mereu inlocuiti de alti corupti.
        Vrem transparenta?
        Inseamna ca vrem ca medicii sa vie platiti transparent si corect. E PRIMA conditie esentiala. Nu e normal ca un medic sa castige - legal - mai putin ca un sofer.
        Vrem transparenta?
        Inseamna ca vrem ca si proceduri medicale compesate sa fie transparente.
        Nu e noraml ca un 1km.taxi sa coste mai mult decat 1km.salvare. Nici ca regimul hotelier de spital sa fie mai scump dect un hotel adevarat de 5 stele. E a doua conditie esentiala.
        Pentru ele noi pacientii trebui sa luptam.
        "Ei" mafiotii se descurca.
        • +2 (4 voturi)    
          daca ar fi atat de simplu.. (Joi, 19 iunie 2014, 17:20)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui _tudor_

          Cat crezi ca ar fi salariul asta "corect"??? Dublul salariului mediu pe economie? Triplu? 2000 de euro? 5000 de euro? In majoritatea cazurilor de coruptie, cel corupt este un medic superbogat. Astarastoaie e milionar!..
          E adevarat ca salariile rezidentilor sunt umilitoare, dar la fel de adevarat este ca sistemul este condus/controlat tot de medici. Cine poate face curatenie daca ei nu o fac? Cum spune si Vlad in titlu, cine ii poate apara de ei insisi?
          Poate un manager de spital adus de partidul aflat la guvernare sa fure din fondurile spitalului fara sa stie medicii? De ce nu inrosesc telefoanele la DNA?
          • +1 (1 vot)    
            Nu a spus nimeni ca e simplu (Joi, 19 iunie 2014, 19:43)

            _tudor_ [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            E un truism: Tocmai pentru ca ei (medicii) nu se pot apara de ei insisi, trebuie sa-i aparam noi (pacientii). Iar "trebuie" inseamna ca ne trebuie noua pentru ca noi suntem cei afectati.
            Mafia pe asta se bazeaza: esti corupt sau esti umilit.

            In orice lume normala un medic este bogat. Asta insemnand in clasa de mijloc sau chiar peste. Sunt o gramada de resurse disponibile cu privire la salariul sau venitul legal al medicilor raportat la salariul mediu.
            Intrebarea de la final trebuie pusa asa: Poate un medic sa se opuna furtului managerului de spital (inregimentat politic)?
            Despre furt stim si eu si tu si el.
            Ce castiga daca impiedica furtul? Nimic
            Daca ar avea - in mod real - un salariu ar castiga - mai departe - salariul.
            Problema e una generica si nu-i limitata la furt: La firma privata unde lucrez pot sa influentez schimbarea sefului meu direct chiar si atunci cand nu-si face bine treaba si nu doar cand fura (de la stat sau de la firma unde lucram impreuna). Daca venitul meu legal ar fi infim iar restul -ilegal- ar depinde de el as pierde puterea asta de influenta.
    • +2 (2 voturi)    
      Si a cui e vina? (Vineri, 20 iunie 2014, 9:35)

      Pinochio [utilizator] i-a raspuns lui Andrei

      Nu cumva trebuia sa semnalati voi asta? Voi ați acceptat postul cumpărat si sunteți la fel de vinovați. Când e vorba de mita amadoua părțile sunt vinovate, si cel care da si cel care primește.
  • +2 (4 voturi)    
    toti suntem de vina, dar... (Joi, 19 iunie 2014, 13:42)

    georgica [anonim]

    cred ca guvernantii sunt mai vinovati. Dispun de multi bani, pe care, atunci cand nu ii fura, prefera sa-i arunce pe tot felul de proiecte inutile, parca lupta cu toata forta impotriva sanatatii si invatamantului din Romania. Spre exemplu arunca milioane de euro pe adaposturi pt caini, schimbat borduri, asfaltat sosele fara gropi, si multe multe altele, ce sa le mai enumar, ca sunt un atac la bunul simt pe care il vedem zilnic pe strada.

    Multi medici sunt si ei vinovati, dar salariile mizerabile le confera cat de cat circumstante atenuante.
    Observ o scadere generalizata a moralitatii intregii natiuni, in orice domeniu de activitate, si medicii nu pot face nici ei exceptie. Toti furam, jecmanim, de la mic la mare.
    • +3 (3 voturi)    
      Din pacate, ai dreptate (Joi, 19 iunie 2014, 14:26)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui georgica

      Se poate discuta la infinit, dar cheia problemei asta ramane, "Singurul motiv valid care ar putea scuza acest tip de comportament este nivelul scăzut al salariilor medicilor care lucrează la stat. Dar chiar şi aşa, soluţia de adaptare aleasă de medicii-hoţi este complet greşită."
      Asa este, solutia este gresita. Iar alternativa este...?
      Aici se lasa tacerea, inclusiv in multele articole ale d-lui Mixich.
      • 0 (2 voturi)    
        Privatizare aproape totala ... (Joi, 19 iunie 2014, 14:50)

        it_s__not_news [utilizator] i-a raspuns lui Prostu' satului

        ... ai bani, ai sanatate. N-ai, ghinion.

        Romanii trebuie sa invete si ei ca astfel de servicii costa, si nu putin.
        • 0 (2 voturi)    
          in mare parte (Joi, 19 iunie 2014, 17:05)

          canuta [utilizator] i-a raspuns lui it_s__not_news

          aveti dreptate,dar medic fiind,daca stai in Romania(pentru ca asa vrei,sau pentru ca nu poti sa fii in alta parte,nu te obliga nimeni la nimic),te supui legilor tarii sau esti un infractor!
          Pe de alta parte,protectia sociala legala,ar trebui
          dublata si de sentimente umanitare,tocmai pentru ca medicii cunosc marile drame ale suferintei.Dupa cite stiu,a fost rostit si un juramint....
        • -3 (3 voturi)    
          iti doresc (Joi, 19 iunie 2014, 22:58)

          eu [anonim] i-a raspuns lui it_s__not_news

          nu imi vine sa cred ca exista asemenea monstri pe pamant! iti urez sa nu ai casa si masa, sa fii urat si sa nu iti gasesti locul niciunde! iti doresc sa nu ai familie niciodata!
          • 0 (0 voturi)    
            Monstru esti tu, dragule... (Vineri, 20 iunie 2014, 11:48)

            it_s__not_news [utilizator] i-a raspuns lui eu

            ... fiindca condamni medicii cinstiti sa traiasca la limita subzistentei.
            ... fiindca condamni pe unii dintre ei sa ia spaga.
            ... fiindca dati banii pe coafor sau meciuri de fotbal, dar cind vine vorba de sanatate nu vreti sa platiti nimic
            ... fiindca va doare-n spate de ceilalti si la ONG-urile de caritate nu contribuiti

            Cine e monstrul ?
      • +3 (7 voturi)    
        Cum vad eu solutia (Joi, 19 iunie 2014, 15:02)

        Doina [anonim] i-a raspuns lui Prostu' satului

        Va scriu ca medic, dar si ca cetatean, exasperata de coruptia sufocanta din tara mea. Eu vad o singura si simpla solutie: aplicarea imediata si ferma a justitiei in fiecare caz de coruptie, indiferent de domeniu. Dar pentru asta e nevoie de vointa si fermitate politica. Deocamdata, cata vreme avem un premier dovedit plagiator, plus o cohorta intreaga de politicieni hoti, n-avem nici o sansa...
        • 0 (2 voturi)    
          Stimata Doamna, (Joi, 19 iunie 2014, 22:45)

          romania_curata [utilizator] i-a raspuns lui Doina

          SANSA exista, insa intr-adevar nu exista si nu poate exista vointa si ''putirinta'' atat timp cat prim ministru e un plagiator-mitoman-corupt.
          Contrar PRIMULUI comentariu de aici ( am toata condescendenta pentru cazul fiului sau ) EU NU VAD DELOC o solutie aceea de-a arunca cu pietre in personalul medical, ci INTAI ar trebui sa oferim, ca cetateni, societate civila, natiune si ... CA GUVERN, un sistem de salarizare JUST, in conformitate cu pregatirea necesara si raspunderea pe care o au; SA NU UITAM ca in momente critice ei sunt practic mana lui Dumnezu pentru cei aflati in suferinta! REPET si aici o posibila SOLUTIE :
          1. Punerea in consens a ideilor nascute intr-o dezbatere PUBLICA, pe orice canale de comunicare;
          2. Doua-trei studii internationale ( ''nemtesti'' ) care sa defineasca :
          a) NECESARUL de personal medical si auxiliar din TOT sistemul de sanatate;
          b) Situatia EXACTA a numericului acestui personal;
          c) COSTUL real-TOTAL cu salarizarea personalului actual;
          d) Nivelul de salarizare JUST si implicit COSTUL ESTIMAT cu noua schema a SISTEMULUI medical;
          e ) MODALITATILE de acoperire a diferentei dintre costul ACTUAL cu salarizarea si COSTUL JUST cu noua schema de salarizare si de personal;
          f ) ESTIMAREA cuantumului SPAGII la nivel national si transpunerea acesteia in procent pe LOCUITOR al Romaniei;
          g ) ACORDAREA serviciilor medicale gratuite PROPORTIONAL cu contributia fiecaruia la asigurarile de sanatate;
          h ) alte posibile probleme.
          ....... DEZBATERE PUBLICA,,,,poate chiar si un REFERENDUM
          3. Adoptarea unei legi, cu DOUA articole:
          Art. 1. INCEPAND cu data intrarii in vigoare a prezentei legi sistemul de salarizare in sistemul medical este cel din ANEXA;
          Art.2. INCEPAND cu data intrarii in vigoare a prezentei legi se interzice in mod absolut darea si primirea de foloase necuvenite-spaga, pedeapsa UNICA fiind 20 ani PUSCARIE cu EXECUTARE, iar pentru personalul din sistemul sanitar si interzicerea PE VECIE a practicarii profesiilor in Romania !!!
          • -1 (1 vot)    
            romania_curata (Vineri, 20 iunie 2014, 10:39)

            Barbu Gh [anonim] i-a raspuns lui romania_curata

            Postarea Dv este de o inocenta, rizibila. Un studiu german,ar trebui sa ia in calcul starea romanului,accesul sau la sanatate,veniturile sale.Doar asa ne comparam. O spitalizare de zi-de ex- la noi este imposibila,daca pacientul sta la mai mult de 20 km de spital.Servicii la domiciliu sint doar la oras. Atunci ? Pai atunci compensam cu spitalizare continua,mai scumpa,dar folositoare unui amarat social (are tratamentul,masa si casa gratuit).In functie de asta este si numarul de personal.Salarizarea la noi este rizibila. De ce sa-i interzici unui medic sa lucreze dupa program ? Astia nu-s bani cinstiti ?munciti, ?. Cit despre 20 ani puscarie si interzicerea "pe veci"a practicarii meseriei se vede ce mica inima aveti. Raspundeti-mi la o intrebare : de ce asta doar la medici (sau in sanatate)si nu la toti cei ce iau spaga. Politicul a reusit sa asmuta populatia asupra medicilor. In fond sub 1 la mie,dintre medici sint corupti. Cu ura si pedepse fara noima nu veti fi mai sanatosi. Doar daca statul creste bugetul sanatatii (acum mai bine de 10 ori mai mic ca in statele normale),doar daca un medic poate trai conform cu efortul sau si munca sa. (Acum ei castiga sub 10% din salariul unui judecator sau procuror,sau 30-50 & din cit ia un politist) Pina cind /
            • 0 (0 voturi)    
              Stimate domnule; (Duminică, 22 iunie 2014, 0:41)

              romania_curata [utilizator] i-a raspuns lui Barbu Gh

              ///
              - UNDE ai vazut TU studiu german??? am zis INTERNATIONAL, iar in paranteze ''nemteste'' !!! DACA nu stii ce inseamna nemteste,,,documenteza-te.
              - spre stiinta TA exact asa a facut OMV inainte de ai se de da de pomana petrom-ul. DECAT sa te lamentezi, tu si altii, din pacate mult prea multi, mai bine ati incepe MACAR sa visati si sa nu mai induceti pe ''la noi nu se poate''; ///
              - HABAR nu ai sa distingi esentialul si te pierzi in amanunte.
              - MAI CITESTE de cateva ori si poate pricepi ca zisesem ca INTAI sa se ofere peronalului din sistemul medical salarii JUSTE; sa-ti ''traduc'' si ce inseamna JUST??? ABIA DUPA aceea am zis sa se recurga si la metode PUNITIVE. Cui ii place, bine; cui nu,,,,LUUMEA larga e DESCHISA.
              - SI INCA CEVA; zisesem sa se inceapa intai cu SISTEMUL MEDICAL si cum SUNT SIGUR ca ar avea succes se poate aplica apoi si la celelalte categorii de BUGETARI, in asa fel incat sa pot merge la medic, la scoala, la ghiseu, pe strada FARA a mai fi nevoit sa scot vreun leu pentru spaga-''atentii''-foloase necuvenite-PLOCONIRE!!!
  • +2 (2 voturi)    
    Cind (Joi, 19 iunie 2014, 16:50)

    canuta [utilizator]

    iti zbirniie musca in freza,nu e prea bine sa te agiti. Atragi atentia!
    Iata un posibil motiv al tacerii majoritatii liderilor profesiunii medicale.
  • -2 (2 voturi)    
    ma uimeste sa vad multe MINUSURI... (Joi, 19 iunie 2014, 21:01)

    costica [anonim]

    Oare ce inseamna ??!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    delapidare (Joi, 19 iunie 2014, 22:06)

    Spaga [anonim]

    Cu achizitiile facute aiurea la Municipal Oradea in valoare de cca 2.000.000 euro dupa cum scrie presa locala cum ramane ? Toata lumea se multumeste cu demisia directorului economic si ... batista pe tambal ???
  • +1 (1 vot)    
    Faliile sistemului (Vineri, 20 iunie 2014, 0:11)

    Florin [anonim]

    Există mai multe falii, de care profită, machiavelic, STATUL (adică politicienii cu prietenii și afacerile lor):
    - între medicii de familie și cei de alte specialități („specialiștii”);
    - între medicii mai vârstnici, cu influență și clientelă, și cei tineri (nu puțini, mai bine și la zi pregătiți, dar fără influența și clientela primilor);
    - între casele de asigurări de la orice nivel (național, județean) și majoritatea furnizorilor de servicii medicale (de la aceștia taie finanțare și pentru o virgulă neesențială, pe unii, mai puțini, îi finanțează la maxim);
    - între casele de asigurări de la orice nivel (național, județean) și asigurați (de facto, „Casa” nu e interesată de cei care îi finanțează existența, ci cum să „salveze” cât mai mult din banii asiguraților pentru a fi virați altundeva);
    - între cadrele universitare și cei în pregătire (studenți, rezidenți);
    - falia cea mai mică, între furnizorii de servicii de sănătate (medici, asistente, etc.) și beneficiari (pacienții).
    Datorită lipsei de repere morale la nivelul întregii societăți, toate acestea există și, probabil, se vor adânci. De fapt totul se învârtește în jurul banului, iar cel care ar trebui să fie arbitrul, în interesul cetățeanului, STATUL (prin diversele mecanisme), este de fapt, cel mai mare hoț al sistemului. Prin unele acțiuni al e Ministerului, ale Caselor de Sănătate, prin Managerii de spitale.
    Așa cum spunea cineva de mai sus, cum nu ne putem aștepta de la nici un for de reglementare să ia măsuri corecte și juste pe termen lung, rămân ca PRINCIPALII DOI FACTORI AI SISTEMULUI, personalul sanitar (medici, asistenți, etc.) și pacienții să înceapă, de jos, cu pași mici, la început sporadic, să schimbe sistemul. SPERĂM!
  • 0 (0 voturi)    
    solutii (Vineri, 20 iunie 2014, 1:34)

    iodo [anonim]

    E trist ce se intampla, dar din pacate nu cred ca sistemul se va putea curati din interior, cel putin pe termen scurt si mediu si nu atat timp cat cei corupti raman in functii. Daca justitia isi face treaba fara mila, probabil in timp cei in care au painea si cutitul in sistem se vor gandi de 2 ori inainte de a face vreo excrocherie si pe termen lung poate lucrurile s-ar mai schimba.
    Salariile ar trebui aduse la un nivel decent pentru a scadea tentatia de a primi spaga pentru a supravietui. La nivelul unui inginer IT de exemplu (1000-2000E). Medicii nu ar trebui sa mai poata lucra mai mult de o norma intreaga pentru a-si suplimenta veniturile si a face transfer de pacienti intre public si privat.
    Lucrurile s-ar putea schimba in bine daca ar exista o strategie de atragere a medicilor romani formati in strainatate obisnuiti cu o alta mentalitate si alta calitate a serviciilor medicale.
    Crearea unui cadru favorabil pentru ca asigurarile private sa ajute financiar dezvoltarea sistemului ar fi foarte utila.
    Dezvoltarea unei conduite morale ar trebui facuta inca din facultate, atat prin atitudinea profesorilor cat si prin cursuri speciale de etica orientate in acest scop.
  • +1 (1 vot)    
    Medici romani (Vineri, 20 iunie 2014, 10:07)

    Barbu [anonim]

    Autorul vorbeste populist. Nu se poate sustine programul anticancer,la cel mai inalt nivel,cheltuielile ar termina tot bugetul,rapid.Iar rezultatele raman tot proaste.Rece vorbind,de ce pacientul cu cancer sa aiba dreptul la mai multi bani ca cel cardiac,sau cei ce ar necesita proteze ?Al doilea; medicii sint subfinantati,nu se face nimic ca ei sa traiasca decent. Acum sint dusi in puscarii. se va curata sistemul ? Nu cred,nu poti tine o breasla ca asta platita cu 10% din salariul unui judecator,procuror. Al treilea : politicienii sint alesi de"prostime",conduc dupa placul lor. De ce licitatiile se fac central ? Cine a hotarat asta ? Medicii.? Sa fim seriosi.Este o problema ca 50% din populatie sa poata plati 50 lei pe o consultatie ,la privat,plus investigatiile. Unde vom ajunge? Nu stiu,dar bine nu va fi. Dar suna frumos,pentru prostime "medic-hot"Nu-i asa ?
    • 0 (0 voturi)    
      Stimate DOMNULE (Duminică, 22 iunie 2014, 0:56)

      romania_curata [utilizator] i-a raspuns lui Barbu

      FELICITARI, e cel mai OK comentariu, pare dur insa e REALIST.
      In mod NORMAL cred ca se pot face estimari/extrapolari pe fiecare grupa / program din sanatate si astfel s-ar vedea ca nici TOT bugetul national nu ar putea sa acopere ceea ce se CERE/LATRA pompieristic.
      IMI MENTIN parerea repetata pe aici/acum, dar si cu alte ocazii :
      FARA studii pertinente, fara extrapolari si fara proiectii ale costurilor catre TOATE segmentele/bolile/programele de sanatate nu se poate actiona REALIST.
      ESTE total neprincipial si INECHITABIL ca cine gaseste o pila in MASS MEDIA sa beneficieze pe diverse cai de mii - zeci de mii - sute de mii de euro pentru un caz, iar alti pacienti/categorii de pacienti sa moara CU ZILE ca n-au pile!!!\
      Referitor la aceste articole ''destepte'' am MARI DUBII ca-s editate cu scop constructiv; tare-mi e ca-s editate la comanda, pentru a distrage atentia de la guvernanti si a indrepta oprobriul public tocmai catre cine nu ar merita asa ceva.
      SA NU UITAM ca fff multi ''ziaristi'' dupa ce /// ,,ajung pe diverse posturi cand taticii lor ajung la guvernare.
    • 0 (0 voturi)    
      medici romani (Sâmbătă, 19 iulie 2014, 13:12)

      medic [anonim] i-a raspuns lui Barbu

      Sunt medic si urmarind ceea ce se intampla in jurul meu in ultimul timp am ajuns la concluzia ca va TREBUI sa plec din tara. NU pentru ca ma simt vinovata, ci pentru ca sistemul medical din Romania nu ne ofera absolut niciun avantaj , nicio protectie si in mod paradoxal aceste lucruri nu sunt acordate nici pacientilor. Majoritatea pacientilor din Romania au fost indoctrinati, spalati pe creier de catre media agresiva si s-au inpotmolit in ideea de spaga. Ceea ce vreau sa spun este ca daca legile din sistemul medical vor fi aplicate la sange, asa cum se doreste atat pentru medici cat si pentru pacienti, mai mult de jumatate din masa pacientilor ar ramane cu probleme nerezolvate, fara posibilitatea de a obtine o consultatie cand doresc, de a se interna cand doresc, la cine doresc etc si o gramada de alte probleme pentru care sistemul medical romanesc nu are solutii. Solutiile de moment veneau pana acum din zonele slabe ale sistemului pa care medicii le ``speculau`` ( a se intelege ghilimelele si a nu se interpreta in mod tendentios) de multe ori in favoarea pacientilor. Nu vorbesc aici insa si nu includ aici medicii care conditionau actul medical si care nu au scuza. Este de inteles reactia pacientilor in fata presiunii media care bleameaza medicii din Romania, dar din pacate putini dintre ei vad dincolo de aceasta situatie. Medicul este o interfata intre pacient si un sistem de legi ce nu a fost conceput de cel care este la capul bolnavului. Cert este ca medicul NU este un functionar public si trebuie sa aiba un status social demn iar pacientii si ei la randul lor au nevoie sa fie ingrijiti cum se cuvine. Sunt curioasa cum vor rezolva Ministerul Sanatatii, Casa de Asigurari, Justitia, Guvernul toate astea. Deocamadata medicii pleaca din tara speriati , iar pacientii raman nemultumiti pe la usile cabinetelor si spitalelor cand sunt trimisi dupa bilete de trimitere, adeverinte de salariat etc. Din pacate prevad un viitor trist pacientului din Romania.
  • 0 (0 voturi)    
    Sistemul medical (Sâmbătă, 21 iunie 2014, 20:52)

    Uscatu [utilizator]

    Suntem prea putini cei care strigam "Regele e gol!!!", nu exista inca o "masa critica", dornica sa schimbe SISTEMUL....
    Cei mai multi se complac in situatia actuala si ii blameaza pe "reformisti"
    http://www.hotnews.ro/stiri-de_profesie_medic_in_romania-15814329-sunt-privit-paria-ortopediei-marius-uscatu-chirurg-reintors-romania.htm
    Cu stima,
    Marius Uscatu
    Chirurg ante-picior


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by