Motto: “Parinte drag, Partidu-n vremuri grele/In lupte ne-a condus si ne-a fost scut…”

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

Cinismul se combina cu infantilismul in regimul pontocratic. Patriarhul Ion Iliescu ne asigura ca Victor Ponta a invatat mult in acesti ani. Oare? Dar, mai ales, ce anume? Cum sa manipuleze electoratul? Cum sa resuscite protocronismul si “Cantarea Romanei”? Europarlamentara Daciana Sarbu are mentalitate pioniereasca, raspunde comenzilor partidului (“parinte drag”) in chip voios, prompt si disciplinat. A spus partidul-parinte si sot ca Horia Patapievici si Mircea Mihaies sunt niste “niste rai si niste fameni”, a reactionat si ea rapid, intr-un discurs la Resita, precum pe vremuri, in URSS, tovarasa ministru Ekaterina Furțeva in cazul “tradatorului” Boris Pasternak. Se poarta acum, cu exuberanta de soimi ai patriei, “mandria de a fi roman”.

Bibliografia, sursele acestor acuzatii aberante? “Ceea ce circula pe internet”. Internetul nu este o entitate omogena, nu este o enciclopedie a adevarurilor ultime, acolo circula tot felul de lucruri, ele trebuie verificate. De pilda, prin lectura cartilor autorilor defaimati.

A citit europarlamentara “Omul recent”? A citit “Cartile crude”? A citit macar un numar din reviste precum regretata “Idei in dialog” ori cea care, har Domnului, continua sa apara la Timisoara, “Orizont”? Despre aceasta din urma, poate il intreaba pe tatal sau cam ce reprezinta in spatiul cultural al Banatului si al tarii.

Pentru europarlamentara socialista, intelectualii critici sunt denigratorii poporului pe care ea si al ei sot il servesc, vorba tovarasului impuscat, impreuna cu tovarasa sa de viata si de lupta, pe 25 decembrie 1989, “fara precupetire.” Cum tot fara precupetire reiau ei lozincile tampitoare ale propagandei ceausiste, mandria absolut ridicola ca a fi roman este un merit in sine, un fel de certificat de onoare transmis genetic si valabil sub specie aeternitatis. Sa fii mandru de trecutul poporului tau este ceva firesc. Sa mistifici acest trecut pentru a face din el moneda electorala este repugnant. Sa-i acuzi pe cei care nu gandesc ca tine ca nu sunt “buni romani” este o miselie.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro