Nici Războaiele Reci nu mai sunt ce-au fost. Nu tu doctrine of containment, nu tu mari concepte şi strategii de securitate pe termen lung, nu tu institute „sub acoperire” în universităţi şi centre de cercetare transatlantice cu finanţări generoase sau burse pentru „tinerii promiţători”, nu tu Fulbright cu buget ca pe vremuri, nu tu USIA, nu tu defilări, mitinguri şi marşuri ameninţătoare sub steagurile roşii muncitoreşti, nu tu discursuri grave sau măcar o bătaie cu pantoful în pupitrul Adunării Generale a ONU, nu tu spioni cu parpalace gri, agenţi dubli şi schimb de prizonieri în miez de noapte, la mijlocul podului…
Avem, în schimb, de o parte şi de alta a noii „Cortine de Fier” a Twitter-ului, din Estul caraghios al Europei, suspiciunea că inamicul a cam tras la măsea şi apasă aiurea butoanele (tastaturii, nu Butonul Roşu). Războiul Rece e acum pe Twitter, asta e chiar cool putem zice, dar oare nu e prea multă vodcă în capetele înfierbântate ale protagoniştilor? Sau dacă, Doamne fereşte, celălalt s-a supărat degeaba, a tras draperiile şi şi-a închis spaţiul aerian de atâta whiskey? Altminteri, atmosfera e încă veselă pe aici iar Occidentul priveşte confuz şi ezitant noile accente discursive, cam isterice pe alocuri, tragi-comice alteori, ale tensiunilor geopolitice de la periferia structurilor sale esenţiale. Părea înfricoşător la prima vedere, dar iată că e totuşi doar o cacealma între est-europeni cam guralivi şi pasionaţi de pahar, nu merită deci prea multă atenţie şi bani cheltuiţi din partea noastră, ar putea concluziona, uşor amuzat, burghezul contribuabil anglo-saxon.
Am fi fost pregătiţi, desigur, să abordăm semnificaţiile acelui enigmatic „vă explicăm noi curând cine sunteţi şi ce credem despre voi” în registrul sobru al analizei politice internaţionale şi al posibilelor consecinţe. Am fi spus, probabil, că Preşedintele Putin vorbeşte pe mai multe voci şi tot ceea ce nu poate să spună el personal (dar ar vrea) pune de fapt în gura unor „dulăi” politici devotaţi, a căror imagine publică e oricum compromisă, şi care nici măcar nu mai ţin la eticheta lor internaţională. Pe alţii îi ţine la fereastră pentru versiunea soft, mai „spălată”, a mesajelor sale, vezi blajinul Medvedev, numai bun de trimis la Paris pentru negocierea unor contracte pentru industria militară a Rusiei…Dar, oricum, ideea esenţială ar fi fost că ceea ce a spus Rogozin nu e întâmplător, e de fapt cât se poate de oficial (doar noi ne prefacem, cu „Gâgă de la M.A.E.” în frunte, că nu înţelegem că aceasta e de fapt poziţia conducerii actuale a Federaţiei Ruse la adresa conducerii României) sau invocăm degeaba influenţa alcoolului, în lipsa altor căi de urmat. Caricaturizarea tensiunilor reale din zonă nu ne ajută pe noi, ci pe ruşi, în opinia mea, arătând lumii că tot ce se întâmplă aici e neserios şi nu merită băgat în seamă.
Ceea ce a urmat a deturnat însă complet sensul şi utilitatea oricărei discuţii serioase. Nu cred că mai are rost să scriu, acum, comentariul pe care aş fi vrut să îl scriu despre binecunoscutul Rogozin şi frânturile lui de fraze grosolane, provocatoare. Grijile cele mai mari româno-ruse, în acest moment, sunt, se pare, ca nu cumva protagoniştii „dialogului” (?) strategic bilateral Moscova-Bucureşti să se fi exprimat după prea multe pahare golite. Nu sunt de acord cu această abordare frivolă a subiectului şi cred că ne scoatem singuri din zona abordărilor demne de a trezi interesul real al occidentalilor. La urma urmei, facem singuri haz de necaz pe o temă care oricum cam discreditează întreaga zonă şi are deja o anumită faimă în lume… Dar adevărul este că Rogozin nu a scris ceea ce a scris pe Twitter pentru că era băut, ci pentru că establishmentul moscovit şi poate chiar ruşii în general nu au o părere bună despre români (cum şi reciproca este valabilă, cel puţin la nivelul culturii populare dacă nu şi al elitelor ţării, iar asta ne-a fost transmis de la bunicii buni cunoscători ai ruşilor încoace), după cum România nu a închis spaţiul aerian pentru avionul lui Rogozin pentru că preşedintele ar fi consumat mai multe pahare, aşa cum a replicat vicepremierul rus, ci pentru că acesta este pe lista oficialilor sancţionaţi de Uniunea Europeană, organizaţie din care România face parte.
Poate s-a crezut că suntem glumeţi în felul acesta, că „merge” ca în campaniile noastre electorale stupide, să îl luăm pe celălalt în băşcălie că lumea oricum o să se distreze, sau că, prin asta, obţinem un efect de minimalizare, de cădere în derizoriu a începutului serios de atac al Moscovei (căci atacul va continua, nu în termeni militari, ci ai Războiului Rece) la adresa României. Nu. Efectul este că, în Marea Britanie, Olanda, Germania sau Canada de exemplu, în caz că tragi-comicul schimb de replici ruso-române din weekend va ajunge în presă (eu am văzut deja câteva mici comentarii pe temă), opinia publică, reprezentată în general de o clasă mijlocie mediu informată dar nu extrem de interesată de detaliile şi subtilităţile cultural-politice ale zonei noastre periferice, va rămâne cu ideea că aici nu se întâmplă lucruri chiar serioase, care să merite eventual creşterea cheltuielilor militare sau securizarea regiunii, ci este doar un scandal trecător şi fără importanţă între beţivii din Estul Europei. Impresia aceasta vrem oare să o lăsăm occidentalilor despre criza reală din regiune, că de propria opinie publică oricum se vede treaba că nu ne mai pasă, decât în sens electoral?
În mod limpede, conducerile politice actuale ale Rusiei şi României nu se văd cu ochi buni una pe cealaltă. Extrapolând, s-ar putea ca nici majoritatea cetăţenilor din cele două societăţi să nu aibă, de ceva vreme, o părere prea bună despre profilul celeilalte naţiuni în discuţie. Asta nu e o poveste nouă, în fond, de la comicul Tănase încoace. Dar nici tratarea relaţiilor bilaterale în registrul tragi-comic al suspiciunilor de alcoolism nu cred că ajută la ceva. După cum nici, la polul opus, fofilarea continuă (după modelul fostului cancelar social-democrat german Schröder) a partidului corupt PSD în faţa marii teme a agresiunii Rusiei asupra Estului Europei nu este o soluţie.
Voiam să scriu altceva astăzi (sau mai bine zis altfel despre tema relaţiei Bucureşti-Moscova), dar realitatea politică deplorabilă ruso-română ne împinge la aceste simple, amare constatări. Lucrurile involuează cert la nivel politic şi sunt, în prezent, mult sub nivelul de înţelegere şi chiar al pretenţiilor cetăţenilor simpli, de o parte şi de cealaltă a „baricadei”. Nici chiar aşa, domnilor, e prea jos nivelul! Coregrafia noului Război Rece e de proastă calitate, show-ul de acum treizeci de ani era parcă mai convingător. Sau noi mai neumblaţi prin lume
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
