Urmaresc cu teama si mare ingrijorare actiunile lui Putin. Gazda surazatoare a Jocurilor Olimpice de la Soci s-a transfigurat in Aleksandr Nevski, in salvatorul providential al intereselor supreme ale Rusiei vesnice. Istoric, Rusia a recurs intotdeauna la aventuri militare externe atunci cand situatia interna era labila, chiar exploziva. Miraculos a fost ca, prea slaba fiind atunci, in anii 90, vointa imperiala, a ingaduit independenta reala a tarilor baltice. In 2008, insa, Rusia a folosit pretexte cat se poate de stravezii pentru a-si extinde, din nou, influenta in Georgia. Ideea imperiala subintinde destinul Rusiei ca mare putere centralizata si ca stat politienesc. Asta o stiau Herzen si Plehanov, Struve si Kerenski, Martov si Lenin.
Daca ar studia cu atentie istoria revolutiilor ruse, Putin nu s-ar arunca orbeste in aceasta teribila aventura. Cat priveste termenul de “normalizare” in privinta situatiei din Ucraina, cei care stiu ce a insemnat invazia Cehoslovaciei in august 1968 nu au cum sa nu observe socanta analogie. Gratie acelei “normalizari”, Cehoslovacia a fost readusa la conditia de satelit al Moscovei. Oricat s-ar amagi unii, viitorul Ucrainei poate fi si viitorul altor state din zona. Marele noroc al Romaniei, trebuie spus raspicat, este ca face parte din NATO si din Uniunea Europeana. Politica strutului a fost intotdeauna contra-productiva. Va fi si acum. Timp in care premierul Romaniei, Victor Ponta, cel care a refuzat intalnirea cu doamna Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA, are timp sa se vada cu Papa Francisc. “Cate divizii are Papa?”, intreba cinic odinioara genialissimul generalissim. Stim cu siguranta ca Putin are multe divizii, cum le avea si Stalin…
Pentru Vladimir Putin si camarila sa ultra-corupta, de fapt o dictatura mascata a serviciului de securitate FSB, finalul regimului Ianukovici este un intolerabil precedent. Nu fara motiv, ei vad in revolta societatii civile din Ucraina un model care poate fi emulat in Rusia: rezistenta non-violenta la actiunile represive, afirmarea valorilor societatii deschise, orientare pro-vestica, abandonarea traditiilor autocratice si autoritariste. La ora actuala, doar 22 la suta dintre cetatenii Rusiei l-ar dori pe Putin la putere dupa incheierea actualului mandat.
Recursul la actiuni militare impotriva unui stat independent se situeaza deopotriva in cea mai sumbra traditie tarista si in aceea, nu mai putin deplorabila, a imperialismului sovietic. Sa ne amintim de agresiunea impotriva Poloniei organizata inca in timpul lui Lenin, de Pactul Molotov-Ribbentrop, de sfartecarea Poloniei in septembrie 1939, de ocuparea statelor baltice, a Basarabiei si Bucovinei de Nord, de expansionismul din Europa de Est de dupa al II-lea razboi mondial, de stalinizarea draconica din statele numite absurd, antifrastic si pleonastic, “democratii populare”, de Budapesta 1956, de Praga 1968, de Afganistan…
Recomand excelenta analiza semnata de Vladimir Kara-Murza, unul dintre cei mai lucizi analisti ai politicii ruse din epoca Putin:
“If the old maxim has it that the only lesson of history is that no one learns from it, dictators must be particularly slow learners. Despite the definitive record of recent history—from Nicolae Ceausescu to Slobodan Milosevic—that attempts to suppress public discontent with brute force only hasten a regime’s collapse, authoritarian leaders still try to repress the opposition away, inevitably with the same results. Ukraine’s hapless president, Viktor Yanukovych, is just the latest example. It seems that Vladimir Putin wants to be next. At least this seems to be the course he is taking, having drawn exactly the wrong lessons from Ukraine’s latest revolution. With Russia’s educated urban middle-classes, the backbone of the 2011-2012 street protests—a warning sign to Putin’s Kremlin if ever there was one—increasingly alienated from a backward, corrupt, and repressive regime, a wise course of action would have been to meet some of the opposition’s demands (such as holding free elections and releasing political prisoners) and allow for a gradual political transition.”
citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
