In cele 24 de ore petrecute in Bucuresti, Victoria Nuland a dat mesaje explicite ferme in iesirile publice. La fel de importante sint insa mesajele nespuse, criptate in alegerile simbolice facute de inaltul oficial american: agenda vizitei, alegerea partenerilor de dialog, temele de discutie alese. Le vom explica pe larg mai jos. Toate aceste mesaje la un loc duc insa spre o concluzie: SUA ramin in joc, vor investi in cotinuare energie pentru continuarea reformelor si privesc Romania ca pe un aliat pe care nu vor sa-l piarda dupa modelul Ucrainei.

Cristian PantaziFoto: Hotnews

Inainte de listarea mesajelor, trebuie spus ca unul dintre punctele centrale in discutiile cu oficialii romani a fost imixtiunea politicului in justitie. Victoria Nuland ar fi cerut garantii din partea guvernului ca legea privind amnistia si gratierea (care ar duce la eliberarea unor politicieni deja condamnati si la exonerarea de raspundere a altor politicieni cu dosare pe rol) vor fi scoase de pe agenda. Nu a primit aceste garantii, dupa cum a recunoscut in conferinta de presa. Mai mult, in comunicatul de presa de dupa intilnirea cu Titus Corlatean, MAE vorbeste despre "eventuale evoluţii legislative", spunind ca acestea "vor constitui subiectul unor consultări publice adecvate în plan intern, cu participarea instituţiilor româneşti cu competenţe în materie şi în baza dialogului cu partenerii externi relevanţi, cu precădere cu instituţiile europene". Asadar, proiectele legislative incriminate isi vor continua parcursul.

Lipsa unei intilniri cu Victor Ponta, care este presedintele celui mai mare partid parlamentari si co-presedinte al coalitiei de guvernamint, inseamna si faptul ca oficialul american nu a putut primi asigurari cu privire la comportamentul Parlamentului. Mesajele transmise de ministrul de Externe au putut angaja Guvernul, nu insa si legislativul.

Victor Ponta nu mai este (cel putin pentru moment) un partener de dialog al SUA. Absenta unei intilniri Nuland-Ponta (nici nu mai conteaza cine nu a vrut intilnirea) si ignorarea ostentativa de catre premier a oaspetelui american (premierul a avut timp sa posteze pe Facebook felicitari pentru Mihai Gidea si Titus Corlatean, dar nici un cuvint despre vizita inaltului oficial) arata ca seful PSD si-a pierdut orice urma de credibilitate in fata partenerilor de peste Ocean. Este o veste ingrijoratoare pentru viitorul politic a lui Victor Ponta, mai ales ca Victoria Nuland a avut timp sa-l intilneasca la Bucuresti pe Mircea Geoana, pe care-l cunoaste din postura de ambasador al Romaniei la Washington, un politician care si-a pastrat capitalul de incredere in capitala SUA.

Mesajele publice esentiale:

Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american, a dat mesaje publice in trei ocazii: intilnirea cu Traian Basescu (o scurta declaratie cind a fost intimpinata de presedinte), intilnirea cu Titus Corlatean (declaratie de presa comuna, fara intrebari din partea presei) si o conferinta de presa. Iata care sint cele mai importante mesaje date public de oficialul american.

  • SUA au nevoie de o Romanie aliata cit mai democratica, cit mai puternica, cit mai curata posibil. Acesta a fost principalul mesaj pentru guvern, dupa cum a spus Victoria Nuland la finalul conferintei de presa.
  • Imixtiunea politicului in justitie este ingrijoratoare. Nuland a folosit aceasta formulare diplomatica atunci cind a fost intrebata despre interventia lui Victor Ponta in cazul Nastase. Desi limbajul pare soft la prima vedere, in realitate arata o pozitionare intransigenta. Ion Iliescu a inteles ca un politician de prim rang nu poate numi dosarul Nastase un dosar politic, riscul fiind pierderea increderii aliatilor pentru care atacurile la justitie sint inacceptabile
  • Statul de drept, lupta impotriva coruptiei, transparenta, predictibilitate sint esentiale pentru parteneriatul strategic dintre SUA si Romania in business, chestiuni de securitate, domeniul reformelor. Victoria Nuland a dat acest mesaj in doua rinduri, la declaratiile de presa comune cu Titus Corlatean si la conferinta de presa. Mesajul e similar cu cel transmis de vicepresedintele Joe Biden dupa vizita lui Victor Ponta si consecvent cu pozitia SUA fata de Romania in ultimii ani. Nici o modificare de ton, nici o abdicare de la obiectivele asumate public si transparent de Administratia SUA
  • SUA vor continua sa sustina presa libera. O cunoscatoare a spatiului est-european, Nuland stie rolul mogulilor (politicieni - oameni de business - patroni media) in distorsionarea mesajului public si in patternul general valabil in zona prin care reformele sint dinamitate de trusturile de presa ale acestora. Ea a dat un mesaj de sustinere pentru presa libera, mesaj intarit de selectia publicatiilor si televiziunilor invitate la conferinta de presa
  • Rolul cetatenilor in protejarea cistigurilor democratice este esential. Victoria Nuland stie ca daca o majoritate a populatiei respinge reforma, e greu sa o impui. Iar rolul presei in formarea opiniei publice e esential. Nuland a felicitat poporul roman pentru sprijinirea reformelor din ultimii cinci ani, dar a indemnat cetatenii sa protejeze ceea ce au obtinut deja.

De remarcat tonul diplomatic pe care au fost spuse toate aceste mesaje. Nimic strident, nimic amenintator, pentru ca acesta este tonul potrivit intre doua state aliate. In schimb, fermitatea mesajelor si perpetuarea lor de la an la an, mentinerea lor pe agenda administratiei americane indiferent de reorientarea focusului sau mai degraba spre zona Asia - Pacific arata ca SUA ramin profund atasate de aceasta zona a Europei, de interesele sale strategice care merg mina in mina cu valorile pe care le exporta prin forta sa extraordinara de radiere.

Mesajele implicite dupa vizita Victoriei Nuland:

  • Primul si cel mai important este legat de Victor Ponta si cecul sau in alb consumat deja in fata partenerilor americani. Am explicat mai sus ce s-a intimplat. Problema este insa mai mare: cine ar putea conduce PSD astfel incit sa iasa de sub influenta nefasta a baronilor centrali sau locali care frineaza orice reforma in numele intereselor proprii legate de afaceri sau de propria libertate?
  • Selectia ONG-urilor participante la intilnirea cu Victoria Nuland si cea a institutiilor media invitate la conferinta de presa arata cine sint partenerii de valori democratice ai SUA in Romania. ONG-urile controlate de Voiculescu si televiziunile mogulilor au cerut insistent sa fie primite de Victoria Nuland, dar in zadar. Simbolistica alegerii e usor de decriptat: SUA au despartit clar apele. Acelasi lucru si in privinta intilnirii cu sefa DNA, Codruta Kovesi, care nu a fost dublata de o intilnire cu seful Parchetului general, Tiberiu Nitu, vazut ca un executant al ordinelor politice.
  • Vizita Victoriei Nuland e ultima dintr-o serie mai lunga de veniri in Romania ale unor oficiali din Departamentul de Stat in ultimele luni. Precedenta, pastrata insa discreta, a avut loc la o zi dupa martea neagra. Aceasta succesiune rapida arata interesul SUA pentru Romania si intareste ideea enuntata mai sus, anume ca America nu abandoneaza lupta pentru impunerea definitiva a democratiei.
  • Amintirea insistenta a faptului ca Romania celebreaza anul acesta 10 ani de la intrarea in NATO arata interesul pentru eforturile pe care le va face Guvernul pentru a marca evenimentul. Va pune aceeasi energie ca in organizarea vizitei delegatiei chineze sau se va rezuma la mult mai putin? E si acesta un test simbolic pentru atasamentul Romaniei fata de valorile la care a aderat.
  • Includerea Romaniei intr-un pattern regional. Victoria Nuland a vorbit si intr-un discurs din noiembrie 2013 despre problemele comune ale regiunii, iar vizita la Bucuresti a confirmat faptul ca problemele Romaniei nu sint singulare. Va exista un set de politici comune ale Administratiei SUA in zona? Faptul ca Washingtonul a organizat deja o forma de sprijinire a presei in Ucraina, iar Victoria Nuland a vorbit despre un angajament pentru sustinerea presei libere in Romania, sugereaza acest lucru. Va fi gasita o solutie similara si in alte sectoare (gaze de sist, reforma clasei politice, reforma in justitie etc)? Nu stim inca.

P.S.: Moldova a fost si ea subiect important de discutie. Victoria Nuland i-a transmis presedintelui ca SUA sprijina suveranitatea Republicii Moldova, mesaj repetat si in conferinta de presa. Ramine de vazut daca presedintele, avizat acum de la sursa despre pozitia SUA, va renunta la mesajul unionist sau va continua sa marseze in campania electorala pe ideea unirii Romaniei cu Republica Moldova.