Precizez cat pot de serios ca un blog nu este un tratat de politologie. Unii uita acest detaliu totusi semnificativ. Pe un blog ori intr-un comentariu jurnalistic poti scrie eliberat de obligatia citarii cu maxima acribie a fiecarei surse. Un comentariu pe un portal nu este o teza de doctorat. Pe un blog mai si glumesti. Am scris aici, pe “Contributors”, nu fara ironie, despre Homo Isacciensis si Homo Praevaricatus, s-au gasit critici care sa sustina ca as fi atentat cumva la demnitatea lui Crin Antonescu si a lui Victor Ponta. Nu faceam decat sa ma refer la localitatea de bastina a primului si la comportamentul arhicunoscut al celui de-al doilea, plagiator dovedit si mincinos in serie.
Regretatul sociolog rus Iuri Levada a creat conceptul de Homo Praevaricatus. Termenul a intrat, ca si Homo Sovieticus, in vocabularul curent. Despre Homo Sovieticus au scris Aleksandr Zinoviev, Mihail Heller, Aleksandr Nekrich, chiar si romancierul Jerzy Kosinski, sub pseudonim, in teza sa doctorala (nu stiu daca terminata) de la Columbia University. Kosinski a vorbit despre acest subiect la o conferinta pe care am organizat-o la New York in octombrie 1987.
Pe blogul sau, Ioan T. Morar propune un binevenit memento, mai ales ca au trecut doar doua zile de la candva obligatoriul festival al iubirii de despot desfasurat ritualic pe 26 ianuarie. Cand istoricii de curte il omagiau pe Homo Scornicestiensis nu o faceau spre a-i diminua cumva rolul de geniu al Carpatilor si vultur al suveranitatii nationale. Chiar scribul de la Sectia de Propaganda, Ion Spalatelu, implicat in geneza sintagmei, era originar din Scornicesti les deux Eglises, era asadar el insusi un Homo Scornicestiensis. Accentuez ca nu-i compar aici pe Ceausescu (Nicolae) si Antonescu (Crin), ci ofer doar un exercitiu de destindere prin anti-nostalgie. Pledez asadar pentru dreptul la ironie, dar si pentru acela la acuratete. Subscriu la analiza d-lui Dan Cristea, publicata aici, pe “Contributors”, privind problemele culturii dezbaterii in Romania contemporana:
O mostră extrem de interesantă a acestui deliniament între gâlceavă și discuție este dată de modul diferit în care românii percep ironia în discursul public față de occidentali. În democrațiile tradiționale ale vestului, ironia este un condiment al pledoariei: ea are rolul de a o înfrumuseța, de a o face mai convingătoare pentru publicul larg, de a pune în pagină diferite inconsecvențe din tezele oponente....
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
