Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Pledoarie pentru un Parchet independent

de Dana Garbovan     Contributors.ro
Marţi, 8 ianuarie 2013, 19:01 Actualitate | Opinii


Dana Garbovan
Foto: unjr.ro
Alegerile de vineri, 4 ianuarie 2013, din Consiliul Superior al Magistraturii şi contestaţiile vehemente ce i-au urmat au scos la lumina un punct sensibil al independenţei justiţiei, şi anume statutul procurorului.

Înainte de a trece la fondul problemei, permiteţi-mi câteva remarci preliminarii referitoare la controversele născute de votul de vineri din CSM. Ceea ce a lipsit acestor alegeri – în afară de decenţă şi minim bun simţ în comunicare – a fost transparenţa. Iar transparenţa, stimaţi colegi din CSM, nu echivalează cu transmisiunea – şi aceea trunchiata – a spectacolului de prost gust în care s-a transformat şedinţa ce avea ca obiect alegerea conducerii Consiliului, ci însemnă asumarea în avans a candidaturilor si publicarea proiectelor pe care acestea se sprijineau. Am fi avut, în aceste condiţii, o minimă garanţie că alegerea preşedintelui CSM s-a făcut avându-se în vedere calităţile manageriale ale acestuia, rezultate din proiectul asumat, şi nu este rezultatul diverselor jocuri de culise si aranjamente obscure de voturi. Transparenţa nu este o noţiune goală, pe care sa o proclamăm prin discursuri pompoase, ci este pur si simplu “o garanţie împotriva pericolului influenţelor politice.” O spune in mod clar Avizul nr.10 al CCJE privind Consiliile Judiciare. Acest pericol – al influenţelor politice in justiţiei – este un dat, o certitudine in fiecare stat european, un pericol de care justiţia trebuie protejată. Mai mult, justiţie trebuie ferită nu doar de presiunile directe sau indirecte ale politicienilor, ci chiar de existenţa aparenţei unor asemenea influenţe. A reuşit Consiliul Superior al Magistraturii sa asigure acest lucru prin modalitatea în care s-au desfăşurat alegerile? Este suficient să citim titlurile ce au apărut in presă ca să ajungem la o concluzie evidentă. Spre exemplu: “Revolta în justiţie împotriva uneltelor lui Băsescu din CSM !” vs.” Războiul ministrului Pivniceru împotriva independenţei magistraţilor ia amploare”. La rândul lor, mai multe trusturi de presa prezintă alegerile din CSM ca o victorie sau, dimpotrivă, o înfrângere a independentei justiţiei, in funcţie, fireşte, de simpatiile politice ale acestora. Ca atare, pentru orice observator neutru, alegerile din CSM pot apărea ca fiind rezultatul unor influenţe politice si nicidecum al unor dezbateri centrate pe profesionalismul si calităţile candidaţilor.

Mai mult si, mai grav, politicienii laudă sau, dimpotrivă critică dur conducerea CSM, în funcţie de tabăra din care fac parte. Acest fapt mă face să constat, o dată in plus, ca mult proclamata bătălie a politicienilor pentru justiţie este in fapt o bătălie pe justiţie. Repet ce am spus si cu alte ocazii. Fiecare politician îşi doreşte o justiţie independenta. Atât doar ca vrea sa fie a sa. Iar menţinerea actualului statut al procurorului, ambiguu din punct de vedere constituţional si legal, este o carte importanta in acest joc.

Revenind aşadar la topic, încep prin a spune că, din punctul meu de vedere, simpla alegere a unui procuror ca preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu pune probleme din punct de vedere al legalităţii, dacă ne raportăm strict la prevederile ce reglementează funcţionarea CSM ( în condiţiile în care candidatura unui procuror nu este interzisă de nici un text de lege.) Problema este însă mai subtilă şi mai gravă decât pare şi dezvăluie o chestiune ce trenează de multa vreme ,pe care preferam sa o ţinem sub tăcere. Sunt procurorii independenţi? Aproape. Iar acest aproape implică, la nivel de sistem, un răspuns, de fapt, negativ. Procurorii sunt magistraţi, membri cu statut egal cu cel al judecătorilor in CSM, însa, potrivit Constituţiei, îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului subordonării ierarhice, sub autoritatea ministrului justiţiei. În condiţiile în care noţiunea de “autoritatea ministrului justiţiei asupra procurorilor” nu este concretizată printr-o definiţie legală şi circumscrisă limitativ unor atribuţii specifice, ambiguitatea creşte şi deschide posibilitatea lărgirii acestei noţiuni pe calea modificărilor legislative. Mai mult, aceasta autoritate justifica numirea echipei de la conducerea Parchetului general si de la DNA la propunerea ministrului justiţiei, miza acestei proceduri fiind una imensa din punct de vedere al asigurării unei independente reale a justiţiei. Acest lucru l-au înţeles si politicienii, dovada declaraţiile extrem de agresive de o parte şi de alta pe această temă.

Or, pentru a scoate cu totul parchetele de sub influenţa politicului, o miză ce nu trebuie pierdută la revizuirea Constituţiei este asigurarea unui statut constituţional al procurorilor similar cu cel al judecătorilor. Aceştia trebuie scoşi de sub autoritatea ministrului justiţiei, iar numirea în toate funcţiile de conducere de la parchete să se facă in condiţii similare cu cele de la instanţe.

Menţinerea actualei reglementari implica riscul ca procurorii sǎ (re)devină “mâna lungă a executivului”, fiind o cale prin care se poate limita independenţa şi autonomia instanţelor. Activitatea procurorilor nu poate fi decât în mod artificial total separată de cea a judecătorilor, în condiţiile în care, în penal, doar aceştia pot sesiza instanţa de judecată, prin rechizitorii. Ministerul Public este cel ce deţine exerciţiul acţiunii publice, primind plângerile, luând decizia cu privire la începerea urmăririi penale, procedând la efectuarea investigaţiilor necesare stabilirii adevărului şi la urmărirea penală în condiţiile legii. Deşi actele procurorilor sunt supuse controlului instanţelor, care pot decide continuarea cercetărilor, în cazul în care Parchetul a dispus soluţii de netrimitere în judecată, instanţa nu poate obliga Parchetul la emiterea unui rechizitoriu. Apoi, ca regulă, limitele procesului penal sunt fixate de acuzaţiile Parchetului. Acest quasi-monopol este cu deosebire relevant în cazul instrumentării dosarelor de “mare corupţie”, în situaţia în care există suspiciunea că persoane ce deţin funcţii publice ar putea să influenţeze soarta investigaţiilor ce îi vizează.

Desigur, se poate replica că există state în care procurorii nu au nici măcar statut de magistraţi. Este exemplul Germaniei, stat in care independenţa justiţiei nu poate fi pusa sub semnul îndoielii. Pentru a funcţiona însă acest model este nevoie de o societate în care răspunderea politică funcţionează cu adevărat, alegătorii trag de mânecă politicienii pentru eficienţa Parchetelor şi, mai ales, nu există riscul unei dulci armonii în rândul politicienilor atunci când se pune problema în mod real răspunderii penale pentru fapte de corupţie. Am însă credinţa că nu este cazul României, credinţă ce îmi este întărită de modul repetat în care, în Parlament, ridicarea imunităţii este blocată prin votul aleşilor noştri. Din acest motiv cred că, şi că mentalitate colectivă si respect faţă de valori, ne apropiem mai mult de modelul Italiei, ţară în care lupta împotriva mafiei si a corupţiei a devenit eficientă abia în momentul în care procurorii au devenit pe deplin independenţi.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1040 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by