Rareori indignarea sau îngrijorarea faţă de degradarea jurnalismului sau faţă de poluarea morală a spaţiului public au o consecinţă radicală ca demisia din onoare a maestrului Dan Grigore.
Demisia pianistului Dan Grigore din CNA, motivată într-o scrisoare amară adresată preşedintelui CNA, a fost judecată de unii comentatori şi forumişti ca o toană, ca un moft. Şi ce dacă a zis Crin Antonescu pe Antena 3 că artistul n-are onoare, fiindcă nu acţionează la comanda de partid? Şi ce dacă OTV l-a târât ani de zile în mocirlă? Şi ce dacă Mircea Badea i-a urat „să folosească banii la înmormântare“ şi a conchis pe blog că e „un imbecil mai puţin“? Sunt astea motive pentru demisie? Aiurea!
Ceva mai prudent în primul deceniu postdecembrist, când predomina presa scrisă mai chibzuită fiindcă scrisul rămâne, spaţiul public politic şi mediatic a devenit cu vremea tot mai puţin exigent. Vadim Tudor a dat tonul injuriilor de tot felul în publicaţiile sale, iar justiţia i-a fost complice, absolvindu-l de păcate în majoritatea proceselor de calomnie – băteau suta la un moment dat – şi creditând falsul argument al „pamfletului“. Au preluat reţeta numeroase canale, printre care excelează azi OTV şi Antenele, în emisiuni care coc răfuieli de familie, rivalităţi politice sau de presă şi varsă sudalme, porcăieli şi calomnii sub protecţia formulei pamfletare şi a libertăţii de exprimare.
Dacă cineva s-a bătut pentru libertatea de exprimare, aceea a fost Monica Macovei, care nu s-a lăsat până n-a scos calomnia din Codul Penal, aşa încât jurnaliştii să nu mai poată fi incriminaţi, să se simtă liberi de ameninţarea cazierului. Primii care au profitat au fost cei dispuşi să abuzeze, sucind gâtul democraţiei şi făcând din înjurătura publică un privilegiu accesibil. Politicienii s-au prevalat de imunităţi extinse dincolo de înţelesul constituţional, televiziunile s-au bucurat de clemenţa CNA, neruşinarea a fost premiată, media tabloidă s-a pitit în spatele libertăţii obţinute şi al lipsei reglementărilor privind presa scrisă, organizaţiile de media au sărit ca arse când s-a încercat o măsură mai drastică (cazul retragerii licenţei OTV în 2002) şi uite aşa s-a ajuns azi la „terorismul mediatic“ invocat de Dan Grigore în motivarea demisiei sale: „Limbajul agramat şi stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale neruşinate, comportamentul subuman, incitarea la violenţă, şantajul, calomnia şi ameninţarea, terfelirea valorilor culturale, senzaţionalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă sunt doar câteva dintre instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV şi care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată“.
Rareori indignarea sau îngrijorarea faţă de degradarea jurnalismului sau faţă de poluarea morală a spaţiului public au o consecinţă radicală ca demisia din onoare a maestrului Dan Grigore sau renunţarea la a mai scrie despre politică a scriitorului Mircea Cărtărescu. Iar dacă preşedintele s-a declarat umilit în ultimii ani de absenţa respectului faţă de statutul prezidenţial, comentatorii de serviciu (Corina Drăgotescu de pildă) au decretat imediat că a fi înjurat e normal şi e de bine pentru democraţie. Predomină ipocrizia, surâsul pe sub mustaţă la grosolăniile difuzate zilnic, precum şi scuza sângelui latin sau a talentului de scriitor. Deprimat de degradarea presei caracterizată ca „o licitaţie continuă a vulgarităţii, a obscenităţii, a pornografiei amestecată cu morbidul“, editorialistul ziarului Gândul, Cristian Tudor Popescu, aruncă în acelaşi timp calificări vitriolante la adresa unor persoane publice: preşedintele e numit „marele masturbator“, Viorel Hrebenciuc e „guzganul rozaliu“, iar noul premier capătă ştampila de „fantoşă“.
Iată câteva mostre, deloc taxate legal sau timid amendate de CNA, din nesfârşita antologie de epitete virulente aruncate pe piaţa publică, care ar jigni orice fiinţă cu demnitate. Totuşi, puţine procese au fost iniţiate, semn de neîncredere în justiţie şi de opţiune caragialescă gen „pupat Piaţa Independenţei“:
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
