Ocupați cu viscolul, zăpada și gerul, riscăm să nici nu mai simțim iarna demografică pe care ne-o anunță, iată, primele rezultate ale recensământului. Suntem 19 milioane, ca în 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune că am anulat efectele ceaușismului.
Dar impresia e înșelătoare. Din 1966 încoace România a crescut și apoi a scăzut cu 4 milioane de oameni și a avortat peste 20 de milioane de copii. Vina tragică este împărțită între politica natalistă scelerată dusă de Ceaușescu și relativismul moral care a însoțit-o și i-a supraviețuit. Comunismul nu încuraja natalitatea din dragoste creștinească față de om, din atașamentul față de valorile tradiționale ale familiei sau, sau măcar din umanism ateu. Era vorba pur și simplu de rațiuni meschine, economice, militare, de paranoia și megalomania unui dictator care stăpânea peste o țară prea mică pentru ambițiile lui. Ceaușescu dorea o producție de masă de grâu, oțel sau copii – la asta se rezuma totul.
Reversul medaliei s-a văzut imediat după 1989: sute de mii de copii ai străzii, orfelinate imunde, epidemie de avorturi. Cinismul și moartea cutreierau mână în mână vastul deșert populat al natalității programate.
Am depășit acel moment, dar nu prin dragoste creștinească și grijă față de familie, ci prin hedonism și materialism. Ne-am împuținat, compromițându-ne viitorul. Lipsiți de speranță, mulți au plecat din țară. Am rămas 19 milioane, dar probabil încă 2-3 milioane de compatrioți, inclusiv mulți copii, trăiesc în străinătate.
Recensământul e doar cronica unei sinucideri etnice anunțate. Sociologi precum Vasile Ghețău și Marian Preda nu contenesc să ne anunțe cifrele viitorului, sau lipsei de viitor: în 2050 vom fi 16, în 2100 – 10 milioane. Din care, probabil, peste jumătate vor fi bătrâni. Dacă de mâine natalitatea ar crește de la 1,3 la 2,1 copii/femeie, abia în 70 de ani am opri declinul demografic: un gând care îmi dă fiori.
A venit momentul ca întreaga clasă politică românească să renunțe la populism, la măturat zăpada de pe străzi și mizeria sub preș, și să se gândească la viitorul acestei țări. Aceasta înseamnă trei lucruri: a. politici umaniste, dar ferme, pro-viață și pro-familie, în bun spirit creștinesc; b. politici de încurajare a tinerilor să rămână sau să revină în România; c. politici economice de reducere a decalajelor pentru a limita emigrația sau chiar pentru a-i inversa tendința.
E evident că nu vom scăpa de deșertificarea demografică a României doar prin creșterea prosperității economice. Știm bine că în țările bogate ale Europei, natalitatea este mai mică decât în cele sărace ale Africii; în păturile pauperizate ale României, inclusiv în rândul minorității țigănești, avem o natalitate mai mare decât în clasa medie și relativ prosperă. Ca în alte cazuri, criza e morală: o scădere a dragostei pentru copii, plasarea carierei înaintea familiei, creșterea individualismului și încercarea faustică de prelungire a unei vieți egoiste, dedicată plăcerii și având oroare de responsabilitate.
Acest diagnostic coincide însă cu o mărturisire de neputință. Nu putem îndrepta politic o situație morală pe care o deplângem în calitate de creștini. Ce e de făcut deci?
Putem încerca să descurajăm avorturile prin informare. Există în acest sens un proiect de lege redactat de Asociația Pro Vita, pe care îl susține și Fundația Creștin-Democrată.
Trebuie să punem pe primul loc construcția de creșe și grădinițe, prioritare față de piscine, săli de sport sau parcuri rurale. Doar așa vom permite femeilor din clasa de mijloc să devină mame fără a-și condamna cariera. Autoritățile locale trebuie obligate și, dacă nu au mijloace, sprijinite să creeze o anumită cotă de creșe și grădinițe.
Trebuie regândit din temelii sistemul alocațiilor familiale prin încurajarea mamelor care muncesc și a familiilor cu doi sau mai mulți copii, fără ca acest lucru să încurajeze o natalitate dublată de precaritate în mediile cele mai sărace. Reforma sistemului de asistență socială trebuie să devină echitabil: nu văd niciun motiv pentru care am risipi banii acordând universal alocația ridicolă de 42 de lei tuturor copiilor. Ar fi mult mai util să se acorde triplul acestei sume copiilor săraci și nimic celor din familii cu venituri decente.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
