Legile electorale au ajuns să fie modificate după tipicul unui banc – lucru foarte trist și deloc de glumă.
Un tip intră hotărât în cabinetul stomatologic: Bună-ziua, vreau să plombați o carie, dar așa, iute, fără finețuri, anestezii și alte prostii din-alea! Putem începe acum?” Doctorul, impresionat de curaj, încuviințează; tipul deschide ușa cabinetului și zice: ”Hai, mamă soacră, dom’ doctor te-așteaptă!”
Să luăm legea 35/2008 pentru alegerea Camerei și Senatului, în vigoare acum, dar nu pentru mult timp. Scria acolo, foarte frumos, despre introducerea unui registru electoral unic și despre folosirea cărților de alegător – două instrumente împotriva fraudei. Dar când să ne minunăm de curajul partidelor de la putere, citim că dispozițiile finale spun că nu se aplică alegerilor din 2008, ci celor din 2012. La fel, în același proiect putem citi plin de încântare despre delimitarea colegiilor, cum va fi ea făcută de o autoritate independentă, rar și în condiții foarte stricte… dar asta numai după ce guvernul în funcție la acea dată va fi făcut prima delimitare, fix cum va fi dorit el, în limitele legii. De fapt, nu, căci și limitele legii pot fi modificate. Apoi, legea însăși poate fi modificată, eventual de altă putere; și farsa asta ieftină continuă neabătută. Măcar în proiectul proaspăt propus dezbaterii văd că a dispărut ”curajul” ridicol de a înăspri legea electorală doar pentru alegerile de după anul viitor.
De asta nu prea are succes demersul opoziției. Pe plan instituțional puterea aplică ce a devenit deja un precedent ”dacă pot face un lucru atunci înseamnă că sunt îndreptățit”. Și cu siguranță că pot. Demisia în bloc a opoziției va duce, conform legii, doar la alegeri parțiale în colegiile acestora. O moțiune de cenzură nu are cum să treacă, din contră, membrii coaliției au interes să se adopte legea în sine, nu doar să rămână guvernul în funcție. Status quo e în avantajul partidelor de la guvernare, evident. Apoi, UNPR primește cadou micșorarea pragului electoral alternativ, (2 colegii de senatori și 4 de deputați în care partidul are majoritatea simplă, în loc de 3+6 în legea veche) – o asigurare suplimentară că vor intra în parlament. Și UDMR primește un cadou prin noua lege, așa cum o să vedem mai jos. În aceste condiții, opoziția ar fi putut primi sprijin pentru protestul ei din partea societății civile și a electoratului, pentru faptul că le e băgată pe gât o lege. Nu-l primește pentru că nimeni nu mai e cu adevărat surprins (plăcut sau nu) de asta. E foarte greu pentru opoziție să câștige simpatie populară denunțând măsuri absolut similare cu cele pe care le-au luat cu doar 3 ani în urmă; la fel cum pe viitor le va fi greu și celor de la PDL să împiedice, de pe băncile opoziției, orice modificare a legilor electorale. Dar sunt extrem de rari politicienii români, din PDL sau de aiurea, care să aibă viziune politică sau măcar coerență în discurs, pe mai mult de un ciclu electoral. Ce e mult mai trist e că nici societatea civilă (”proeminentă”, asociații, societăți etc.) nu stă mai bine. Nici demersul lor public, formulat oricât de vehement, chiar isteric, nu mai are cine știe ce efect – din același motiv; în alte situații perfect similare a fost absent cu totul.
Altă consecință gravă a acestei stări de fapt este că anumite prevederi grave din proiectul de lege trec neobservate. Asta pentru simplul motiv că nu sunt modificări, ci prevederi care au rămas din proiectul vechi. Există între acestea una deosebit de gravă. Mă refer la cea privind dimensiunea relativă a colegiilor dintr-o circumscripție. Așa cum a trecut prin parlament, în 2008, legea electorală spunea că numărul de alegători în cel mai mare colegiu dintr-o circumscripție trebuie să fie maxim cu 30% peste dimensiunea celui mai mic. Pe 28 mai 2008, guvernul Tăriceanu adoptă o Ordonanță de Urgență(!) prin care această condiție este efectiv neutralizată, urmând să se aplice, citez, ”de regulă”. Proiectul guvernului Boc scoate cu totul această prevedere; bănuiesc că scopul e să treacă neobservată această chestiune. Repet, și în legea curentă condiția nu mai e aplicabilă, pentru că, deși vorbește de o regulă, textul nu prevede în niciun fel în ce condiții se aplică și în ce condiții poate fi exceptată. Ordonanța a fost atacată în 2008 la Curtea Constituțională, culmea, de PRM. A fost atacată, temeinic, și forma: faptul că legile electorale au fost modificate printr-un OUG; a fost atacat, temeinic, și fondul: faptul că colegii de dimensiuni diferite încalcă principiul constituțional al votului egal. Însă Curtea a decis sec în favoarea legii – stabilind astfel alt precedent mizerabil. Nu îmi amintesc ca pe atunci să fi avut comunicate din partea asociaților societății civile despre ”strivirea democrației”. De fapt, nu îmi amintesc vreun fel de protest din partea lor. Speculez că atât timp cât nu ne ”întoarcem înainte de 1989” adoptând un sistem de vot folosit în dictaturi gen Marea Britanie, Franța sau Statele Unite, din partea lor un guvern poate face orice (iar altele, nu, de la caz la caz). Ei bine, în acest caz au motive să fie fericiți: ”pericolul” adoptării sistemului de vot majoritar s-a îndepărtat considerabil.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
