Premiul Nobel din 2011 pentru economie a fost adjudecat de către doi americani: Thomas Sargent și Christopher A. Sims. Sargent a fost premiat pentru că s-a concentrat pe ”analiza efectelor pe care le au schimbările de politici economice asupra economiei” în timp ce Sims a fost premiat pentru eforturile sale de a identifica și măsura efectele ”unor schimbări temporare și neașteptate” în plan macroeconomic (cum ar fi modificările de dobânzi sau deficitele bugetare). Dacă ar fi să cităm direct din expozeul de acordare al Premiului Nobel am găsi următoarele ”explicații”: ”How are GDP and inflation affected by a temporary increase inthe interest rate or a tax cut? What happens if a central bank makes a permanent change in its inflation target or a government modifies its objective for budgetary balance? This year’s laureates in economic sciences have developed methods for answering these and many of other questions.”
Faptul că în matematică nu se acordă Premii Nobel (chiar dacă la momentul introducerii lor exista un premiu în matematică deja celebru) a fost o problemă întotdeauna pentru știința economică. În permanență în știința economică au migrat matematicieni, ingineri, fizicieni care nu au făcut decât să transforme această știință în ceva care nu mai are legătură cu economia. Noi economiștii ne vedem pur și simplu eliminați din această știință de cercetători migrați dinspre matematică care au dat deoparte argumentul economic, au trecut muncitorește la modelat și măsurat echilibre dinamice sau statice. Au trecut la agregat prețuri și la propus metode de optimizare / eficientizare a controlului de la butoane a unei economii imposibil de modelat, formată din indivizi dotați cu liber arbitru și cu posibilitatea de a-și schimba comportamentul și preferințele de la o secundă la alta. De-a lungul vremii Premiile Nobel în economie au validat și au premiat tot felul de astfel de ”inițiative” sau ”reușite” care nu au făcut decât să încurce și mai mult tot ceea ce se cunoștea cu privire la funcționarea sistemelor economice. Piețele libere (imposibil de modelat) au fost înlocuite cu piețe reglementate al căror echilibru este nenatural dictat de la centru și având în spate modele de o complexitate din ce în ce mai mare. Politicile economice nu au fost niciodată un esec ci un permanent obiect pentru reajustare si optimizare (chiar dacă modelele care fac acest lucru sunt failibile). Premiile Nobel în economie au încurajat agresarea venită pe filiera matematicii și au ”validat” cercetători deveniți tot mai fanatici în privința puterii pe care o are modelarea cu privire la comportamentul economic al ființei umane (comportamentul de consum, comportamentul de investiție / economisire). O bună parte din criza prin care trecem astăzi se datorează acestei propagări exponențiale a unor idei periculoase care au îndepărtat știința economică de acțiunea umană spre o pseudo-știință tot mai greu de apărat cu argumente logice, devenită absolut de neînțeles prin explicațiile și soluțiile pe care le propune dezechilibrelor rezultate din aplicarea teoriei premiate în viața de zi cu zi.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
