Atât în Europa, cât și în SUA, oamenii petrec până la 90% din timp în interiorul clădirilor, ceea ce poate avea consecințe serioase asupra sănătății mintale.

Plantele din locuinta reduc nivelul de stresFoto: DreamsTime

Organizația Mondială a Sănătățiiestimează că, la nivel global, 5% dintre oameni suferă de depresie. Stresul, depresia și anxietatea au reprezentat, de asemenea, 55% din cauzele absenteismului la locul de muncă, în Marea Britanie, în perioada 2021-2022, spre exemplu. Așadar, chiar și o mică îmbunătățire a sănătății mintale poate aduce avantaje personale și financiare semnificative.

h2. Plantele de interior scad stresul și îmbunătățesc starea de spirit

Pentru cei care sunt nevoiți să petreacă toată ziua în interior, la birou, plantele de apartament sunt o modalitate facilă de conectare cu natura, mai ales în cazul în care nu au acces la o curte sau grădină.

Plantele de interior au mai multe beneficii pentru sănătatea mintală și fizică. Cercetările au asociat plantele de apartament cu reducerea stresului, scăderea tensiunii arteriale și o stare de spirit mai bună. Iar, în clădirile de birouri unde există plante, a fost raportată o satisfacție mai mare la locul de muncă.

O singură plantă poate da viață unui spațiu plictisitor, iar culoarea verde are efect calmant asupra psihicului.

Ce plante cresc cel mai mult nivelul de fericire

Anul trecut, o echipă de cercetători de la Universitatea din Reading și de la Royal Horticultural Society, au analizat răspunsurile participanților la un chestionar foto online. Cei 520 de paticipanți au vizionat 12 fotografii cu plante de diferite forme și au răspuns la întrebări pe baza părerii lor despre aspectul acestora.

Participanții au dat note fiecărei plante și au identificat apoi planta favorită și pe cea mai puțin preferată. De asemenea, au evaluat cât de benefică au perceput fiecare plantă în parte în privința bunăstării și a calității aerului.

Cele opt specii de plante incluse în studiu au fost: smochinul plângător, limba soacrei, cactusul, planta de rugăciune, feriga cu cuib de pasăre, pothos auriu (sau iedera diavolului), arborele dragonului și palmierul. În general, participanții au perceput toate plantele verzi și sănătoase ca fiind benefice pentru starea de spirit. Trei dintre plante – pothos, smochin plângător și palmier – au fost asociate cu un sentiment mai crescut de bunăstare. Aceste beneficii s-au îmbunătățit cu cât plantele erau mai sănătoase și mai aspectuoase. În schimb, plantele nesănătoase au fost percepute negativ.

Descoperirile sugerează că plantele cu frunze verzi luxuriante oferă cel mai crescut nivel de fericire. De asemenea, oamenii cred că aceste plante pot îmbunătăți și calitatea aerului.

Așadar, pentru a avea tot timpul plante sănătoase și aspectuoase, luați în considerare achiziționarea unora care sunt ușor de întreținut, cum ar fi limba soacrei, zamioculcas zamiifolia (numită în mod obișnuit planta ZZ), pothos sau planta păianjen. Toate acestea se pot adapta mai multor medii și nu trebuie să fie udate des.

Forma frunzei

Studiile psihologiceau arătat că obiectele curbate provoacă emoții pozitive în rândul oamenilor. Cercetarea demonstrează că aceste rezultate se aplică și plantelor de apartament.

Plantele cu frunze rotunjite, cum ar fi smochinul plângător și pothos sau palmierul cu forma sa arcuită blândă, au fost văzute de participanți ca fiind mai frumoase și mai relaxante. Unele plante, inclusiv palmierul, au evocat, de asemenea, amintiri fericite. Acest lucru se datorează faptului că sunt adesea asociate cu vacanțe sau destinații tropicale.

Plantele cu țepi, frunze ascuțite înguste, cum ar fi cactusul și arborele dragon, au fost mai puțin preferate. Acest lucru se datorează probabil asocierii muchiilor ascuțite cu pericolul.

Cu toate acestea, caracteristicile clare pot fi uneori avantajoase. Un studiuarată că locuințele înconjurate de plante cu frunze ascuțite sunt mai scumpe și evaluate ca fiind mai sigure decât casele înconjurate de plante cu frunze rotunjite.

Cum îți alegi planta care ți se potrivește

Când vine vorba de planta de apartament cea mai potrivită, totul depinde de nevoile și preferințele fiecărei persoane dar și de spațiul pe care îl are la dispoziție.

Oamenii preferă, în general, să privească forme pe care creierul le poate recunoaște rapid și procesa cu ușurință. Pentru cei care au nevoie de un efect calmant, indicate sunt plantele interesante care pot atrage ușor atenția - cum ar fi pothos-ul - dar numărul plantelor cu culori și forme îndrăznețe nu ar trebui să fie prea mare.

Plantele cu un aspect dramatic ar trebui așezate într-un loc în care să poată fi văzute ca un punct principal de interes. Aranjamentele de mai multe plante cu diferite forme și culori pot genera și mai mult interes, iar alegerea ghivecelor sau jardinierelor decorative poate spori și mai mult efectul.

Când decidem asupra numărului de plante necesare pentru beneficii maxime, mai bine ar fi să ne oprim la o singură plantă aleasă cu grijă. Poate fi tot ce avem nevoie pentru a ne îmbunătăți starea de spirit.

Cercetările făcuteîn Japonia au scos la iveală că prezența plantelor cu frunze poate spori creativitatea la locul de muncă. Dar, dacă ai de îndeplinit o sarcină care necesită un nivel crescut de concentrare, un număr prea mare de plante îți poate distrage atenția de la ce ai de făcut.

Concluzia este că plantele de interior pot fi benefice pentru sănătatea fizică și mintală. Însă, pentru un efect mai bun, ideal ar fi să alegem plante luxuriante, aspectuoase și sănătoase.

Sursa foto:Dreamstime.com