​Luna trecută a fost cea mai caldă octombrie în mai multe țări europene, iar la nivel mondial temperatura a fost cu 1,7 C peste media estimată a lunii octombrie din perioada preindustrială. Și în România a fost excepțional de cald, cu maxime ce au trecut de 35 C pe data de 21 octombrie.

SecetaFoto: Panadda Phromngoi, Dreamstime.com

Datele Copernicus arată că luna trecută a fost în Europa a patra cea mai caldă lună octombrie din 1940 până în prezent, adică de când există date complete. Media temperaturii lunii octombrie 2023 în Europa a fost cu 1,3 C mai mare decât media pe octombrie în intervalul 1991-2020.

La nivel mondial, luna trecută a fost cea mai caldă lună octombrie de până acum, cu o medie a temperaturi de 15,3 C, cu 0,4 C peste cea mai caldă lună octombrie de până acum, cea din 2019. Față de intervalul de referință 1991-2020, octombrie a fost mai caldă cu 0,83 C, ceea ce este enorm.

Cu aceste date este clar că anul 2023 va fi cel mai cald de când există date meteo, iar în primele zece luni, temperatura la nivel global este cu 0,1 C mai mare decât în cel mai cald an de până acum: 2016.

În primele zece luni ale anului, media temperaturii la nivel global a fost cu 1,43 C mai mare față de intervalul 1851-1900, arată datele Copernicus.

Sursa foto: Dreamstime.com