Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, continua în 2018. După ce în cursul anului 2017 au fost organizate 29 de campanii care au informat aproximativ 300.000 de persoane și au dus la colectarea a 50 de tone DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), în martie 2018, campania „Orașe Curate” a continuat în Galați (intre 5-30 martie) și Brăila (între 12-30 martie). Aproximativ 6,5 tone DEEE au fost colectate din cele două orașe.

Campania Orase curateFoto: ecotic

România are obligația de a atinge o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). În acest context, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației în vederea predării DEEE la punctele de colectare specializate.

„Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC informează locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE și pune la dispoziție puncte de colectare unde aceste deșeuri pot fi aduse și predate spre reciclare.

În 2018, campania a debutat în orașul Galați și a continuat la Brăila. Între 5-30 martie 2018, locuitorii municipiului Galați au fost încurajați să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). Au fost colectate aproximativ 3,5 tone deșeuri la cele trei puncte de colectare amenajate în oraș și prin sistemul de ridicare de la domiciliu a DEEE de mari dimensiuni.

Între 12-30 martie 2018, din Brăila, au fost colectate aproximativ 3 tone deșeuri de la punctul municipal de colectare și prin ridicare direct de la domiciliu.

Campania din Galati si Braila au continuat, în anul 2018, programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 113.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 11 ani de activitate. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.