Mâine, 5 Septembrie, pianista poloneză Hania Rani concertează în formulă de trio la Jazz în The Park, în Parcul Etnografic, la Piano Stage. Am povestit puțin cu ea pentru voi.
Hania, stiu că ai început să studiezi pianul de la 6 ani. A fost decizia părinților tăi sau e ceva ce tu ți-ai dorit?
A fost decizia părinților mei, dar mi s-a părut foarte natural. Casa mea a fost mereu plină de muzică pentru că părinții mei erau foarte pasionați. La apartamentul bunicilor era un pian pe care încercam să cânt mereu, când îi vizitam. Prin urmare, școala de muzică a fost o alegere evidentă datorită acestor lucruri care se întâmplau în jurul meu.
Cum ai făcut trecerea de la zona clasică la ce faci acum?
A fost un proces, nu a fost doar un moment care a schimbat totul. Am avut mereu un interes pentru alte genuri muzicale așa că a fost ceva ce a ținut de curiozitate și de dorința de a mă implica în proiecte care să mă provoace, cum ar fi producția muzicală, instrumentele electronice și concertele, toate aceste lucruri fiind foarte diferite de lumea muzicii clasice.
Ești semnată la reputatul label Gondwana, al lui Matthew Halsall. Cum s-a întâmplat asta?
Le-am trimis un demo. Cred că era în Mai 2018. Nu așteptam un răspuns, dar m-au contactat repede și după câteva zile, Matthew m-a invitat să ne întâlnim în Londra. Nu m-am gândit de două ori, am cumpărat biletul de avion imediat și m-am dus. Ne-am întâlnit lângă muzeul Tate și am avut o conversație plăcută și lungă. A fost o nebunie să mă întâlnesc cu unul dintre muzicienii mei favoriți și în același timp să discut cu el apariția discului meu.
Pare că ai o echipa excelentă care lucrează cu tine și se întâmplă multe lucruri în cariera ta. Cum s-a întâmplat să crești așa de repede?
Nu prea stiu. Da, lucrez cu niste oameni minunați care stiu exact spre ce țintesc. Probabil am și foarte mult noroc. Cred că de foarte multe ori sunt la timpul potrivit în locul potrivit. Nu e doar datorită talentului sau muncii. Cred că norocul are mult de a face cu asta. Încerc mereu să mă gândesc la viitor, pentru că zilele bune se pot risipi repede. Încerc să am mereu și un alt plan, o altă opțiune în caz că oamenii se vor plictisi de muzica mea.
Pe ultimul album ai făcut și voci. A fost o decizie conștientă de a atrage un public mai larg sau ai simțit că unele piese au nevoie de voci și versuri pentru a deveni mai puternice?
Compoziția a fost mereu importantă pentru mine. De fapt, înainte de albumul meu solo am avut o experiență cu o trupă ce se numea Teskno din care am făcut parte până în 2019. Dar înainte de toate depinde de muzică-unde își are rădăcina o piesă și cum se dezvoltă. Cântecele aduc alt tip de emoții când au voce și versuri și le-am simțit necesare în unele piese, dar nu m-aș numi niciodată cântăreață. Îmi folosesc vocea într-un fel aproape instrumental, o consider una dintre uneltele cu care lucrez.
Ce descoperiri muzicale recente ai făcut? Asculți multă muzică?
Ascult multă muzică veche, poate și pentru că platformele de streaming au făcut ca accesul la ea să fie așa de ușor și pot descoperi albume de care nu am știut niciodată. Cred că muzica e o substanță atemporală, care nu îmbătrânește și admir asta mult la ea, că poți efectiv să găsești sunete foarte proaspete în compoziții de muzică medievală sau în sintetizatoarele anilor 70. Încerc să rămân mereu conștientă și curioasă când e vorba de muzică-ascult foarte atent muzica din locurile pe care le vizitez, ascult trupele care cântă la aceleași festivaluri la care merg și eu și pe care nu le știu. Îmi place să mă bucur de muzică, nu vreau însă să devin niciodată prea profi în legătură cu ea, sau să încep să am prea multe cunoștinte, încerc să îmi mențin un nivel intuitiv și să mă bucur de ea ca un copil.
La Jazz in The Park o să cânți pe Piano Stage unde mai cântă și pianiștii Marco Mezquida și Nik Bärtsch. Le cunoști muzica? E primul tău concert în România, ce poate aștepta publicul de la concertul tău?
Da, îl știu pe Nik Bärtsch și abia aștept sa îi văd concertul. O să cant cu trupa mea cu care am înregistrat al doilea album, "Home", Ziemowit Klimek la bass și moog și Wojtek Warmijak la tobe. Va fi așadar material de pe acest album, dar și câteva noi aranjamente ale unor piese mai vechi și care nu au fost încă scoase. Cred că setul este construit ca o călătorie lungă ce ne aduce în acest loc numit simbolic Acasă, dar care poate însemna pentru fiecare dintre noi, altceva. Sunt foarte nerăbdătoare pentru acest concert și sper ca lumea să se bucure de el.
