VIDEO Scandalul ascultarilor ilegale: Seful Scotland Yard a demisionat

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 17 iulie 2011, 21:43 Actualitate | Internaţional


Sir Paul Stephenson, seful Scotland Yard
Foto: Reuters
Seful Politiei metropolitane, Sir Paul Stephenson, si-a anuntat demisia din functie, in urma scandalului interceptarilor telefonice ilegale din Marea Britanie, informeaza Sky News. Stephenson a explicat, intr-o conferinta de presa sustinuta duminica seara, ca a luat aceasta decizie pe fondul criticilor privind angajarea la Scotland Yard a unui fost responsabil al tabloidului News of the World, arestat recent in scandalul interceptarilor, activitatea politiei londoneze fiind astfel "in pericolul de a fi pusa in umbra de controversa privind relatiile dintre inalti oficiali din politie si presa".

"Am luat aceasta decizie din cauza speculatiilor si acuzatiilor cu privire la legaturile dintre Politia metropolitana si trustul News International", divizia britanica a grupului Murdoch, "si in principal cele cu Neil Wallis, despre care stiti ca fost arestat", a declarat el.

Paul Stephenson a fost criticat pentru ca l-a angajat la Scotland Yard, intr-un post de relatii publice, pe Neil Wallis, fostul redactor-sef adjunct al News Of The World in perioada 2003 - 2007. Wallis a fost arestat joi de politie, in dosarul interceptarilor.

"In 2009, Politia metropolitana a incheiat un aranjament contractual cu Neil Wallis, incheiat in 2010. Nu am jucat niciun rol in incheierea acelui contract", a spus Paul Stephenson, care a insistat totodata ca nu a avut niciun motiv sa-l suspecteze pe Wallis ca stia de interceptarile telefonice ilegale.

"Am auzit presupuneri ca noi am fi suspectat implicarea domnului Wallis in cazul interceptarilor ilegale. Vreau sa va spun fara echivoc ca nu am stiut si nu aveam niciun motiv sa suspectez asta. Nu ocup o pozitie in lumea jurnalismului, nu am avut nicio cunostinta cu privire la proportiile acestei practici condamnabile si modul dezgustator de selectie a victimelor care ies acum la iveala; si nici ca acestea ar fi atins nivelurile cele mai inalte ale politiei", a explicat Stephenson.

Seful politiei a mai fost criticat si pentru faptul ca a petrecut mai multe saptamani, pentru refacere medicala, intr-un centru spa de lux unde Wallis era angajat consultant pentru relatii publice. Stephenson a respins aceste critici, sustinand ca nu considera vinovat de comportament neadecvat.

Scotland Yard a fost acuzat, de asemnea, ca ar fi trenat ancheta initiala in dosarul interceptarilor.

Primarul Londrei, Boris Johnson, a declarat pentru Sky News ca a acceptat demisia sefului politiei "cu mare tristete si ezitare", spunand ca "nu exista nicio indoiala cu privire la onestitatea acestuia".



Citeste mai multe despre   


















2237 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    "speculatii" ??!!! (Duminică, 17 iulie 2011, 22:05)

    costica [anonim]

    si au dus la o demisie pe malurile Tamisei.... pe malurile Dambovitei abia dupa ce-i inchide, eventual....
  • +6 (6 voturi)    
    ce (Duminică, 17 iulie 2011, 22:32)

    ce [anonim]

    ce fraier! sa vina sa ii dea adrian severin lectii despre cum sa ingrosi obrazul si sa nu demisionezi nici cand esti huiduit de intreg parlamentul european!

    obrazul de sac cu mojicie se tine, nu cu demisie de onoare!
  • 0 (0 voturi)    
    ;) (Duminică, 17 iulie 2011, 23:40)

    Zummm [utilizator]

    Englezul tot englez ramane
  • 0 (0 voturi)    
    asa ceva... (Marţi, 19 iulie 2011, 7:54)

    remusachis [utilizator]

    ...numai la ei.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri