Bulgaria: Un inalt functionar a fost demis pentru ca avea un salariu prea mare

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 20 aprilie 2011, 18:32 Actualitate | Internaţional

Guvernul bulgar l-a demis miercuri pe presedintele Comisiei insarcinate cu inghetarea averilor persoanelor banuite de activitati criminale, care isi acordase un salariu generos si angajase mai multe rude in institutia pe care o conducea, relateaza AFP.

Oficial, Stoian Kuslev, 73 de ani, este acuzat de "conflict de interese", deoarece este membru in consiliile de conducere a doua ONG-uri, ceea ce este interzis pentru inaltii functionari.

Dar motivul principal este legat de salariul sau foarte mare, care a scandalizat opinia publica. Comisia parlamentara de lupta impotriva coruptiei a constatat recent ca Stoian Kuslev a castigat in cinci ani si jumatate 500.000 leva (256.000 euro) drept salarii si prime, respectiv echivalentul unui venit lunar de 3.900 euro.

Premierul Boiko Borissov a calificat drept "insolenta" aceasta remuneratie de zece ori mai mare decat salariul mediu oficial. El a subliniat totusi ca deciziile comisiei nu sunt puse sub semnul intrebarii.

Presa a dezvaluit recent ca Stoian Kuslev, care se prezenta drept profesor de drept, nu a avut niciodata acest grad universitar.

Comisia a fost infiintata in 2005 pentru a ancheta bunurile care apartin membrilor lumii interlope si anturajului lor.

Actiunile sale nu au reusit insa sa stavileasca marea criminalitate in Bulgaria, un subiect de ingrijorare pentru Uniunea Europeana.

Un jurist de 37 de ani, Todor Kolarov, fost consilier la ambasada americana din Sofia si ex-expert al Bancii Mondiale, a fost numit miercuri in fruntea acestei comisii.


Citeste mai multe despre   



















1003 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Amatori (Miercuri, 20 aprilie 2011, 19:15)

    cgi [utilizator]

    4000 EUR cel mai mare salariu din sectorul bugetar?
    Amatori !
    Sa vina la noi sa ia lectii :-)
  • +1 (1 vot)    
    diletanti (Joi, 21 aprilie 2011, 14:08)

    umoristu [anonim]

    2 neveste de ministru cu posturi de consilier (vezi botis) depasesc cel mai bine platit functionar bulgar
    4000 de coco....nici cit poseta de matineu a lui Udrea:)
    deci...traim bine:) iata dovada:))))


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version