Elvetia, Germania si Franta sunt cele mai atractive tari din lume din punctul de vedere al dezvoltarii turismului, estimeaza Forumul Economic Mondial in studiul anual privind acest sector, dat publicitatii luni, potrivit AFP.

Daca Elvetia s-a mentinut in fruntea clasamentului, ocupand si anul trecut primul loc, in schimb Germania a urcat de pe locul al treilea pe locul doi, iar Franta de pe locul patru pe locul trei. Austria, Suedia si Statele Unite ale Americii se numara si ele printre fruntasele clasamentului care include 139 de tari. Romania ocupa locul 63 in clasament.

Primele tari din acest clasament beneficiaza "de un cadru legislativ si economic favorabil, la care se adauga o infrastructura foarte dezvoltata pentru transport si pentru turism", a explicat Jennifer Blanke, economist la Forumul Economic Mondial.

Expertii Forumului Economic Mondial estimeaza ca sectorul turistic beneficiaza de "perspective optimiste", desi se confrunta inca cu "numeroase dificultati care trebuie depasite pentru a putea fi asigurata o crestere economica solida".

"Dupa o perioada de dificultati economice serioase, industria turismului vede acum semnale pozitive de relansare, in special pe pietele emergente din America Latina, Asia si in special in China", mai subliniaza Forumul Economic Mondial.