Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a supravietuit marti, la limita, votului de incredere dat executivului sau de Camera Deputatilor, cu 314 voturi la 311, relateaza AFP, dupa ce, tot marti, a reusit sa obtina o majoritate favorabila in Senat.

In ziua motiunii de cenzurii, zeci de mii de protestatari au marsaluit pe strazile principalelor orase din Italia impotriva premierului. O parte dintre acestia au aruncat cu sticle si cu artificii si petarde, in timp ce fortele de ordine au fost nevoite sa utilizeze gazele lacrimogene.

Votul a venit dupa mai multe dezbateri aprinse in ambele camere ale parlamentului, iar in minutele dinainte anuntarii rezultatului votului a izbucnit si o bataie intre un grup de sustinatori si unul de oponenti ai lui Berlusconi.

Guvernul Berlusconi este intr-o situatie delicata, in conditiile in care dispune, impreuna cu aliatul sau, Liga Nordului, de o majoritate confortabila in Senat, dar ii lipsesc voturi in Camera Deputatilor, din cauza separarii lui Berlusconi de fostul sau aliat Gianfranco Fini, care si-a creat propria formatiune politica alaturi de disidenti din Partidul Libertatii (PdL, partidul lui Berlusconi).

Analistii considera ca Italia are nevoie de alegeri parlamentare anticipate, intrucat majoritatea scazuta a guvernului ar putea paraliza activitatea parlamentului.

"Aceasta este o tara care are nevoie de schimbare", a afirmat inaintea votului Pier Luigi Bersani, liderul principalului partid de opozitie, Partidul Democrat.

Berlusconi, in varsta de 74 de ani, a afirmat ca o motiune de cenzura ar face rau Italiei, care trebuie sa faca fata turbulentelor de pe pietele financiare din zona euro.