Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, va aparea in fata tribunalului britanic, marti, in cea de a doua incercare de a obtine eliberarea pe cautiune. Assange a fost arestat in urma cu o saptamana in Marea Britanie in baza unui mandat european emis de Suedia. Politia londoneza a afirmat ca impotriva fondatorului Wikileaks exista 4 capete de acuzare - unul referitor la constrangerea victimelor, doua la molestari sexuale si unul de viol, toate comise in august 2010.

Intre timp, una dintre cele doua femei suedeze care au depus plangere impotriva fondatorului site-ului Wikileaks a parasit Suedia si nu ar mai coopera cu anchetatorii, sustine pagina electronica australiana Crikey.com. Potrivit informatiilor, Anna Ardin se afla in prezent in teritoriile palestiniene, unde lucreaza ca voluntar cu un grup crestin ce incearca sa-i impace pe arabi si israelieni.

Julian Assange, australianul de 39 de ani a fost arestat la scurt timp dupa ce site-ul Wikileaks a dat publicitatii mii de depese americane secrete.

Wikileaks va continua sa publice telegrame diplomatice americane, in pofida arestarii fondatorului sau Julian Assange, declara imediat dupa arestare un jurnalist care lucreaza pentru site.

Saptamana trecuta Rusia a sugerat ca fondatorului Wikileaks, Julian Assange, ar trebui sa ii fie acordat Premiul Nobel pentru Pace, intr-o actiune care pare sa fie directionata impotriva Statelor Unite.