O racheta lansata din Egipt luni dimineata a cazut in portul Eilat, aflat in sudul Israelului, a anuntat armata israeliana, citata de CNN. Alte doua rachete au aterizat pe teritoriul Iordaniei, iar alte doua au cazut in Marea Rosie. Un sofer de taxi iordanian a fost ucis si alte patru persoane au fost ranite in portul Aqaba, au anuntat oficialii de la Amman.

Un soldat israelian examineaza locul ataculuiFoto: Agerpres

"In aceasta dimineata, au fost auzite explozii in zona golfului Eilat. N-au fost raportate stricaciuni sau persoane ranite", a declarat un purtator de cuvant al Fortelor armate israeliene (IDF). Acesta a precizat ca armata si politia incearca sa determine locul de unde au fost lansate rachetele.

Radioul armatei israeliene a relatat ca una dintre rachete a aterizat in camp deschis, in apropiere de Eilat, in timp ce doua rachete au ajuns in teritoriul iordanian, provocand victime in localitatea Aqaba. Martorii au afirmat ca una dintre rachete a explodat intre doua masini parcate in orasul iordanian, spargand geamurile la un hotel din apropiere. Cinci persoane au fost ranite, dintre care una, un sofer de taxi, a murit din cauza ranilor suferite.

De asemenea, doua proiectile au cazut in Marea Rosie.

Radioul armatei israeliene a precizat ca rachetele au fost trase din Egipt.

IDF a afirmat ca se afla in contact cu oficialii militari iordanieni si egipteni care ancheteaza cazul.