O unitate secreta bulgara, cunoscuta ca "Serviciul 7", a fost infiintata in 1963 pentru a "executa pedepsele la moarte" a celor care se opuneau regimului comunist, au aratat mai multe documente secrete, potrivit cotidianului britanic Daily Telegraph. Cunoscute sub acronimul "OM" - "ostri meropriatia" sau "masuri aspre", documentele detaliaza rapirea, discreditarea si asasinarea emigrantilor bulgari din anii 1960 si 1970.

Unul dintre executanti, avand numele de cod "Piccadily", este banuit ca fost ucigasul scriitorului dizident Georgi Markov in Londra in 1978, folosind o umbrela pentru a-i introduce acestuia o alice cu otrava in picior.

Dosarele descriu operatiuni secrete impotriva unor oameni identificati numai prin nume de cod precum "Negrul", "Lacheul", "Tradatorul", "Hamlet" sau "Vaduvul".

Intr-un memorandum din 1970, ministrul de interne Angel Solakov dadea instructiuni agentilor sa ucida pentru a se antrena pentru asasinarea lui Andreas Papandreou, tatal actualului premier grec, George Papandreou.

"Trebuie sa executam o pedeapsa cu moartea. La prima vedere, pare ceva dur si murdar, dar pentru noi este nobil. Nu stiu daca intr-o zi ni se va cere sa il lichidam de exemplu pe Papandreou. Acum primim misiuni mai mici, dar trebuie sa capatam ceva experienta", scria Solakov.

Cand a fost creat in 1963, sub comanda colonelului Petko Kovachev, "Serviciul 7" avea in componenta numai patru ofiteri, dar s-a extins rapid, "avand in vedere cantitatea de munca in crestere", pentru a deveni o unitate care a angajat 39 de agenti in 4 ani.

Asasinii erau recrutati din randurile suporterilor loiali ai regimului comunist.

O alta tinta, Traicho Belopopski, fost ofiter al serviciilor secrete bulgare, care obtinuse azil politic in Marea Britanie, a reusit sa scape de otravire. Cand tatal sau a venit in vizita la Londra si i-a oferit salam bulgaresc, la miijlocul anilor '60, Belopopski, suspicios, a aruncat bucata unui caine, care a murit in agonie.