Presedintele Germaniei, Horst Kohler, a anuntat luni ca demisioneaza, in urma criticilor legate de recentele comentarii pe care le-a facut pe marginea misiunii germane din Afganistan, anunta AFP.

"Demisionez din functia de presedinte federal", a afirmat Kohler, in varsta de 67 de ani.

Presedintele, care a castigat un al doilea mandat anul trecut, afirmase ca o tara ca Germania, care se bazeaza foarte mult pe exporturi, trebuie sa fie constienta de faptul ca interventiile militare sunt necesare pentru sustinerea intereselor nationale.

"Regret faptul ca aceste comentarii ar putea conduce la o interpretare gresita a unei probleme importante si dificile pentru tara noastra", a afirmat Kohler.

Rolul jucat de presedintele Germaniei este in mare parte reprezentativ, neavand atributii deosebite in zona executiva.

Aceste remarci, care au legat actiunile militare de interesele comerciale, au starnit un val de acuzatii, invocandu-se inclusiv "diplomatia mitralierei", obligand guvernul sa adopte o pozitie defensiva. Ministrul german al Apararii s-a distantat vineri de afirmatiile presedintelui, un fost sef al Fondului Monetar International.

O tara precum Germania, care depinde puternic de comertul exterior, trebuie sa fie constienta de faptul ca "in interventiile militare de urgenta este necesar sa ne sustinem interesele, precum rutele comerciale libere sau prevenirea instabilitatii regionale, care ar putea avea un impact negativ asupra comertului, a locurilor de munca si a veniturilor", afirmase, Kohler, intr-un interviu radiofonic.