Jurnalistii acreditati sa-l insoteasca sambata, la Katyn, pe presedintele Lech Kaczynski nu au mai zburat cu aeronava prezidentiala, intrucat delegatia oficiala era prea numeroasa. Ziaristii au calatorit cu un alt avion, care a aterizat la Smolensk, in Rusia, cu o ora inainte de tragedie, a povestit pentru Russia Today jurnalistul polonez Marcin Wojciechowski.

"Delegatia oficiala era destul de mare", spune Wojciechowski, precizand ca aceasta urma sa includa circa 120 de persoane, plus noua membri ai echipajului la bordul navei.

"Presedintele si sotia sa, oficiali de rang inalt, inclusiv vicepresedintele Senatului, parlamentari polonezi, membri ai administratiei prezidentiale si oficiali ai armatei, generali, sefi ai fortelor armate poloneze", toti acestia se aflau in avionul prezidential prabusit sambata dimineata, in apropierea aeroportului Smolensk, din vestul Rusiei, mai spune Wojciechowski.

"Noi am ajuns cu o ora mai devreme si ne-am dus direct la hotel pentru a-l astepta pe presedinte si delegatia acestuia. Daca n-ar fi fost asa de multi oficiali in aeronava prezidentiala, noi am fi zburat cu presedintele. Dar pentru ca acesta a decis sa mai invite cativa demnitari, s-a hotarat ca jurnalistii sa calatoreasca cu un avion mai mic, un Yakovlev 47", a explicat jurnalistul polonez.