Companiile aeriene British Airways si Iberia au semnat un acord pentru a fuziona si a crea unul din cele mai mari concerne aeronautice din lume. Se asteapta ca fuziunea, ce a fost convenita in noiembrie anul trecut, sa fie finalizata pana la sfarsitul lui 2010, informeaza BusinessWeek.

Compania rezultata din fuziune se va numi International Airlines Group (IAG) si va avea sediul la Londra. Atat British Airways cat si Iberia vor continua sa opereze normal. IAG va detine in total 408 aeronave ce vor transporta anual peste 58 milioane de pasageri. Prin aceasta fuziune cele doua companii aeriene spera sa realizeze economii de peste 400 milioane de euro, de pe urma carora vor beneficia actionarii, angajatii dar si clientii.