Presedintele american George W. Bush a declarat vineri ca "acum este momentul sa cautam solutii pentru rezolvarea crizei financiare", adaugand ca astfel se vor preveni "alte stricaciuni". Liderul american a facut aceasta afirmatie in Rose Garden de la Casa Alba, a doua declaratie a sefului Administratiei de la Washington in tot atatea zile. In cursul zilei de vineri, Departamentul Trezoreriei si Rezerva federala au anuntat o serie de masuri pentru rezolvarea crizei financiare cu care se confrunta SUA.

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii facute de liderul american intr-un discurs ce a durat in jur de noua minute:

  • este o perioada dificila pentru poporul american
  • trebuie sa actionam acum pentru pastrarea sanatatii economice a tarii noastre
  • trebuie sa evitam o criza financiara majora
  • economia americana se confrunta cu probleme majore, fara precedent
  • avem de facut un pas important in stabilizarea pietei si reechilibrarea sistemului de asigurari
  • nu am reusit sa refacem situatia dificila de la Lehman Brothers cu bani de la guvern
  • pentru fiecare ban investit de la fondurile mutuale trebuie sa dam socoteala poporului american
  • oricine sa angajeaza in tranzactii ilegale, incalcand legea americana, trebuie impiedicat
  • trebuie sa ridicam presiunea de pe economia americana
  • trebuie sa mentinem si cotatia dolarului pe aceeasi linie
  • trebuie sa mentinem standardul pe care guvernul american l-a impus pe piata internationala
  • trebuie sa asiguram banii americanilor
  • aceste masuri cer sa implicam o suma considerabila din banii contribuabililor
  • acest lucru presupune riscuri, insa ne bazam pe faptul ca acesti bani vor fi rambursati pana la urma
  • echilibrul economiei americane se bazeaza pe incredere si trebuie sa reconfirmam increderea investitorilor
  • americanii trebuie sa-si pastreze increderea in viitorul economiei lor pe termen lung
  • Administratia face toate eforturile pentru mentinerea increderii investitorilor, iar America este tara in care investitorii pot avea cea mai mare incredere
  • increderea in institutiile financiare si in institutiile financiare este capitala in aceasta perioada

In Rose Garden de la Casa Alba, liderul american a fost insotit de Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, seful Fed, Ben Bernanke, precum si de presedintele SEC, Chris Cox.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Dana Perino, anuntase vineri dupa-amiaza ca Bush va prezenta "actiunile decisive pe care guvernul federal le ia pentru a rezolva dificultatile severe din pietele noastre financiare".

"Presedintele va discuta cauzele crizei si va puncta actiunile luate pentru a stabiliza pietele si a restabili increderea", a declarat Perino, adaugand ca "Bush va descrie actiunile luate de Fed, Departamentul Trezoreriei si SEC, precum si intentia de a lucra intr-un mod bipartizan cu Congresul pe marginea unei propuneri largite care vizeaza imbunatatirea sanatatii institutiilor noastre financiare".

A doua declaratie in doua zile

Declaratia de astazi urmeaza celei facute joi, la Casa Alba, cand Bush a spus ca guvernul federal "ia masuri extraordinare in mijlocul crizei" si a afirmat ca impartaseste preocuparea americanilor legata de situatia pietei financiare si a economiei americane.

Liderul de la Washington a cautat sa-i linisteasca pe americani ca lucrurile sunt sub control, fara insa sa ofere detalii despre planurile avute in vedere. Declaratia de joi a presedintelui Bush a fost facuta in aceeasi zi in care Rezerva Federala a anuntat ca va disponibiliza 180 de miliarde de dolari in lichiditati, in cadrul unei actiuni concertate a bancilor centrale mondiale care are ca scop stoparea panicii de pe pietele financiare.

Analistii sustin ca Bush "preia comanda" dupa ce a jucat un rol minor in aceasta saptamana si dupa ce l-a propulsat pe Paulson in rolul de "voce a Administratiei" pe perioada crizei actuale.

Guvernul federal anunta masuri pentru rezolvarea crizei financiare

Increderea investitorilor in piata a crescut dupa ce autoritatile americane au anuntat vineri ca pregatesc un plan de infiintare a unui fond care sa preia datorii de sute de miliarde de dolari ale bancilor.

Departamentul Trezoreriei va aloca 50 miliarde dolari pentru garantarea, incepand din

The Federal Reserve has announced that the Open Market Trading Desk (Desk) will begin purchasing short-term debt obligations issued by Fannie Mae, Freddie Mac and the Federal Home Loan Banks in the secondary market for the System Open Market Account. Similar to secondary market purchases of Treasury securities, purchases of Fannie Mae, Freddie Mac and Federal Home Loan Bank debt will be conducted with the Federal Reserve’s primary dealers through a series of competitive auctions via the Desk's FedTrade system. A series of purchase operations are planned over the next several weeks.

Comunicatul Fed

2009, a valorii nominale a activelor fondurilor mutuale active pe pietele imprumuturilor pe termen scurt, ce apartin Fannie Mae, Freddie Mac si Federal Home Loan Banks.

Fondurile prezente pe aceasta piata, cu o valoare a depozitelor de circa 3,5 trilioane dolari, au fost considerate la adapost de problemele sistemului financiar international, pana la scaderea, marti, a activelor Reserve Primary Fund cu 65%, sub valoarea nominala.

De asemenea, o alta initiativa va viza "extinderea creditelor garantate, acordate cu dobanda de refinantare, pentru institutiile depozitare americane si banci, ca sa finanteze cumpararea de titluri comerciale garantate cu active de calitate, de la fondurile mutuale de pe pietele financiare", potrivit unui comunicat al Federal Reserve.

In acest sens, Bush a autorizat folosirea Fondului de Stabilizare a Tranzactiilor pentru a garanta fondurile mutuale. Fondul a fost infiintat in 1934 si permite Trezorereriei sa deruleze o serie de tranzactii cu aprobarea secretarului de stat al Trezoreriei.

La randul sau, Comisia americana pentru Bursa si Valori Mobiliare (SEC) a hotarat ca vanzarile in lipsa (short-selling) a 799 de actiuni ale companiilor din sectorul financiar sa fie oprite in Statele Unite, pana cel devreme la 2 octombrie, pentru a proteja investitorii si piata.

Piata, incurajata de masurile luate de autoritati

Declaratiile incurajatoare facute de Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, au ajutat ca indicii bursieri sa cunoasca aprecieri semnificative pe bursa americana. Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 251,27 puncte, sau 2,26%, la 11.268,35 puncte, Standard & Poor's 500 a avansat cu 36,76 puncte, 3,05%, la 1.243,27 puncte. La randul sau, indicele Nasdaq s-a apreciat cu 5,11%, pana la 2.311,41 puncte.

Paulson nu a oferit detalii despre planul avut in vedere, declarand ca va lucra in weekend cu reprezentanti republicani si democrati pentru definitivarea sa. Seful Trezoreriei a cerut, de altfel, Congresului puteri sporite pentru a implementa acest plan, considerat cel mai important de la Marea Depresie, din anii '30.

Henry Pauslon s-a declarat convins ca programul pus la cale de autoritati va avea un impact suficient asupra pietei si, in acelasi timp, ii va proteja pe contribuabili cat mai mult posibil. El a recunoscut insa ca americanii vor trebui sa contribuie cu "sute de miliarde de dolari" pentru implementarea planului de salvare.