Poliția iraniană a arestat trei presupuși membri ai grupării Stat Islamic (ISIS) și opt „complici" ai acestora în apropiere de capitala Teheran, a anunțat sâmbătă presa oficială a regimului, potrivit France Presse.

Arestări în IranFoto: Shutterstock

„Poliția din provincia Alborz a arestat trei membri ai Statului Islamic care intenționau să comită un atac sinucigaș în timpul festivităților de la sfârșitul Ramadanului", a relatat agenția de presă Irna.

Irna nu a precizat naționalitatea celor arestați și nici data arestării lor, dar a subliniat că unul dintre ei este „Mohammad Zaker, un membru important al acestei grupări teroriste".

Poliția a arestat, de asemenea, „opt complici ai teroriștilor", a adăugat Irna, fără a da alte detalii.

În noaptea de miercuri spre joi, 16 membri ai forțelor de securitate iraniene - potrivit unui nou bilanț publicat sâmbătă de Irna - și 18 atacatori au fost uciși în două atacuri desfășurate de o altă grupare jihadistă activă în sud-estul Iranului.

În ianuarie, ISIS a revendicat două atentate cu bombă la Kerman (sud), care au ucis peste 90 de persoane în timpul unei ceremonii de comemorare. Acesta a fost cel mai sângeros atac din țară de după anul 1978.