Armata australiană a anunţat vineri că va abandona mai devreme decât era prevăzut flota sa de elicoptere MRH-90 Taipan, după accidentul în care a fost implicat unul dintre aceste aparate, în iulie, accident în care au murit patru soldaţi, informează AFP și Agerpres.

Elicoptere MRH-90 „Taipan”Foto: LCPL Riley Blennerhassett / Associated Press / Profimedia Images

Cele circa 40 de elicoptere Taipan ale armatei australiene au fost imobilizate la sol în timpul anchetei asupra unui accident survenit în cursul unor exerciţii militare de noapte în largul insulelor Whitsunday.

Iniţial, aparatul trebuia să fie retras din serviciu la sfârşitul lui 2024. Elicopterele Taipan „nu îşi vor relua operaţiunile aeriene” înainte de această dată, a anunţat Ministerul Apărării australian într-un comunicat.

Guvernul australian a anunţat că va introduce în serviciu o nouă flotă de 40 de elicoptere UH-60M Black Hawk, de fabricaţie americană, dintre care trei şi-au început deja zborurile în septembrie.

„Cea mai mare prioritate a guvernului este securitatea şi binele populaţiei noastre”, a declarat ministrul australian al apărării Richard Marles. „Vom continua să susţinem familiile celor patru soldaţi care şi-au pierdut viaţa mai devreme anul acesta, precum şi întreaga comunitate de apărare”, a subliniat el.

Australia își înlocuiește elicopterele franceze cu unele de fabricație americană

Fostul guvern conservator condus de premierul Scott Morrison anunțase încă din 2021 că intenționează să își înlocuiască elicopterele Taipan, de fabricație europeană, cu unele din Statele Unite.

Responsabili australieni s-au plâns de aparatele Taipan de fabricaţie europeană, invocând dificultăţi de întreţinere şi de obţinere a pieselor de schimb. Flota fusese deja imobilizată vreme de o lună anul acesta, după ce unul dintre elicoptere a suferit o pană la motor în timpul unui exerciţiu de antrenament, obligând echipajul să amerizeze forțat.

Elicopterul Airbus de tip MRH90 „Taipan” este versiunea australiană a NH90, un elicopter multirol aflat în serviciul forțelor armate franceze sub numele de „Caïman”. Aeronava este produsă de către consorţiul NH Industries, din care fac parte Airbus Helicopters, compania italiană Leonardo şi compania olandeză Fokker.

Peste 471 de elicoptere NH90 de toate tipurile au fost produse până în prezent.