Procurorii federali au obținut o înregistrare audio din 2021 în care fostul președinte Donald Trump recunoaște că a păstrat un document secret al Pentagonului despre un posibil atac asupra Iranului după ce și-a părăsit funcția, spun mai multe surse citate de CNN, relatează Reuters.

Donald Trump in fata judecatoruluiFoto: Timothy A. Clary - Pool via CNP / MEGA / The Mega Agency / Profimedia

Comentariile lui Trump din înregistrare sugerează că el ar dori să împărtășească informațiile, dar este conștient de limitările capacității sale post-președinție de a desecretiza informațiile, au spus două dintre surse.

CNN a subliniat că deși nu a ascultat înregistrarea, mai multe surse au descris-o, în timp ce una dintre surse spune că partea relevantă despre documentul din Iran are două minute. O altă sursă a spus că discuția este doar o mică parte a ueni întâlniri mai lungi.

Consilierul special Jack Smith, care conduce ancheta Departamentului de Justiție asupra lui Trump, s-a concentrat asupra întâlnirii ca parte a anchetei penale privind manipularea secretelor de securitate națională de către Trump.

Procurorii au interogat martori despre înregistrare și documentul respectiv în fața unui mare juriu federal.

Episodul a generat suficient interes pentru ca anchetatorii să-l fi interogat pe generalul Mark Milley, unul dintre cei mai înalți oficiali de securitate națională din epoca Trump, despre incident.

Washington Post scria weekendul trecut că procurorii au adunat dovezi care arată că Trump uneori păstra documente clasificate în biroul său într-un loc unde erau vizibile şi uneori le-a arătat altora.

De asemenea, doi dintre angajaţii lui Donald Trump au mutat cutii cu documente cu o zi înainte de o vizită a agenţilor FBI şi a unui procuror la locuinţa fostului preşedinte din Florida, la începutul lunii iunie 2022, pentru a prelua documente clasificate, după o citație.

Trump şi consilierii săi ar fi efectuat, de asemenea, o „repetiţie generală” pentru mutarea documentelor sensibile chiar înainte ca biroul său să primească citaţia în mai 2022.