Mişcarea palestiniană Jihadul Islamic a anunţat miercuri un armistiţiu după un schimb de tiruri între grupări armate şi armata israeliană, în urma decesului unui responsabil al organizaţiei intrat în greva foamei într-o închisoare israeliană, transmit AFP și Agerpres.

Cupola Stancii din IerusalimFoto: Saeed Qaq / Zuma Press / Profimedia Images

Egiptul, Qatarul şi ONU, mediatori în confruntări precedente, au intervenit pentru restabilirea calmului cu începere de la ora 04.00 (01.00 GMT), au declarat pentru AFP surse din Jihadul islamic şi Hamas.

Israelul nu a confirmat deocamdată acest armistiţiu, care pare fragil.

Ultimele sirene de alertă au răsunat în aşezări israeliene din apropierea Fâşiei Gaza în jurul orei 05.30 (02.30 GMT), a raportat armata. Potrivit unor martori din Gaza, mai multe rachete au fost lansate spre teritoriul israelian în acel moment.

„Acest ciclu de confruntări s-a încheiat, dar marşul rezistenţei continuă şi nu se va opri”, a declarat Tariq Salmi, purtător de cuvânt al Jihadului Islamic, într-un comunicat.

„Aşa cum le-am spus tuturor mediatorilor care au intervenit, subliniem necesitatea de a preda trupul martirului Khader Adnan familiei sale”, a afirmat miercuri liderul Hamas, Ismail Haniyeh, într-un alt comunicat.

Jihadiștii au lansat 100 de rachete asupra Israelului

Khader Adnan, în vârstă de 45 de ani şi originar din Cisiordania ocupată, începuse o nouă grevă a foamei încă din prima zi a încarcerării sale la 5 februarie. Marţi, după aproape 90 de zile de la începutul protestului, a decedat.

Adnan fusese închis de multe ori de Israel şi trecuse prin mai multe greve ale foamei, devenind un simbol pentru palestinieni.

Începând de marţi dimineaţa, circa 100 de rachete au fost lansate de grupări armate din Gaza spre Israel, potrivit Jihadului Islamic.

În cursul nopţii, armata israeliană a executat mai multe lovituri împotriva Gazei, ţintind infrastructuri ale mişcării Hamas şi avertizând că aceasta va „vedea consecinţele” activităţilor sale „teroriste”. Potrivit armatei, au fost vizate în principal o tabără de antrenament, un depozit de arme şi un teren subteran ale Hamas.