Liderul talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a ordonat oficialilor afgani să îşi concedieze rudele pe care le-au angajat în funcţii guvernamentale, relatează BBC, potrivit News.ro.

talibaniFoto: JAVED TANVEER / AFP / Profimedia

Decretul lui Hibatullah Akhundzada spune că oficialii ar trebui să înlocuiască fiii numiţi sau alţi membri ai familiei şi să se abţină de la angajarea rudelor pe viitor.

Talibanii au concediat unii membri ai personalului superior când au preluat puterea în 2021, în timp ce alţii au fugit.

Au existat acuzaţii conform cărora personal fără experienţă a fost angajat pe baza legăturilor lor personale.

Presa islamică afgană, cu sediul în Peshawar, Pakistan, a relatat că decretul a urmat acuzaţiilor potrivit cărora mai mulţi oficiali talibani înalţi şi-ar fi numit fiii în roluri în cadrul guvernului.

O fotografie a decretului a fost postată sâmbătă pe pagina de Twitter a Oficiului pentru Afaceri Administrative.

Afganistanul s-a confruntat cu o criză economică şi umanitară din ce în ce mai adâncă de când talibanii au pătruns în Kabul şi au recâştigat controlul asupra ţării.

Forţele militare străine se aflau în ţară de două decenii, ducând un război care a ucis zeci de mii de oameni şi a strămutat alte milioane.

De atunci, au fost aplicate sancţiuni asupra membrilor guvernului taliban, activele băncii centrale în străinătate au fost îngheţate şi majoritatea finanţărilor externe au fost suspendate, întrerupând un sprijin economic.

Se estimează că Afganistanul dispune de resurse naturale, inclusiv gaze naturale, cupru şi pământuri rare, în valoare de peste 1 miliard de dolari, dar aceste rezerve rămân neexploatate din cauza deceniilor de tulburări din ţară.

Tratamentul femeilor de către guvernul taliban a indignat comunitatea internaţională şi a sporit izolarea acestei ţări, în timp ce economia se prăbuşeşte.

Educaţia femeilor şi fetelor este deosebit de controversată. În prezent, fetelor şi femeilor li se interzice accesul la şcolile secundare şi universităţile din cea mai mare parte a Afganistanului.