O străbunică din Spania în vârstă de 115 ani, născută în Statele Unite, este probabil cea mai bătrână persoană din lume, a declarat miercuri un consultant Guinness World Records, după moartea franțuzoaicei André, în vârstă de 118 ani, care deținea acest titlu, potrivit AFP.

Lucile Randon, călugăriţa franceză cunoscută ca sora André, în 2022 când a devenit decana de vârstă a planeteiFoto: Daniel Cole / AP / Profimedia

Maria Branyas Morera este de 20 de ani rezidentă a azilului de bătrâni Santa Maria del Tura din orașul Olot, situat în nord-estul Spaniei. Căminul a declarat că va organiza o „mică petrecere” în spatele ușilor închise în zilele următoare pentru a „sărbători acest eveniment foarte special”.

„Este sănătoasă și este surprinsă și recunoscătoare pentru interesul manifestat”, a precizat căminul.

Consultantul principal în gerontologie al Guinness World Records, Robert D. Young, a declarat că este „probabil” ca Morera să fie cea mai în vârstă din lume. „Dar nu este confirmat în acest moment”, a scris el într-un e-mail pentru AFP.

Organizația Guinness nu a luat încă o decizie oficială după ce a verificat documentele oficiale și a intervievat familia lui Morera, a declarat Young, care este și director al bazei de date de cercetare a supercentenarilor a Grupului de Cercetare în Gerontologie.

Maria Branyas Morera a supraviețuit pandemiei de gripă din 1918 (cunoscută și sub numele de gripa spaniolă), celor două războaie mondiale și Războiului Civil Spaniol.

Fiica cea mai mică a centenarei, Rosa Moret, în vârstă de 78 de ani, a lăudat sănătatea bună a mamei sale, despre care a spus că se datorează „geneticii”.

„Nu a mers niciodată la spital, nu a avut nimic rupt”, a declarat miercuri Rosa Moret la televiziunea regională catalană.

Maria Branyas Morera s-a născut la San Francisco (vestul Statelor Unite), la 4 martie 1907, la scurt timp după ce familia sa din Spania s-a mutat din Mexic în Statele Unite.

Familia ei s-a mutat apoi în New Orleans (sudul SUA) în 1910, înainte de a se întoarce în Spania în 1915. În 1931, s-a căsătorit cu un medic care a murit la vârsta de 72 de ani.

A avut trei copii - dintre care unul a murit deja - 11 nepoți și 11 strănepoți.

Sora franceză André, născută Lucile Randon la 11 februarie 1904 în Alès, în sudul Franței, a fost cea mai bătrână persoană cunoscută din lume din aprilie 2022. Ea a murit în somn în noaptea de luni spre marți, în azilul său de bătrâni din Toulon, în sudul Franței.

Niciun organism oficial nu acordă titlul de decan de vârstă, dar experții au fost de acord că sora André este cea mai în vârstă persoană în viață a cărei stare civilă a fost verificată.

Cartea Recordurilor Guinness a consemnat recordul după moartea japonezei Kane Tanaka, la 119 ani.