Statele Unite au anunțat miercuri o nouă prelungire cu trei luni a scutirii de tarifele punitive pentru o serie de produse chinezești considerate utile în lupta împotriva pandemiei Covid-19, potrivit AFP.

Coronavirus SUAFoto: Frederic J. Brown / AFP / Profimedia Images

Anunțul prelungește până la 28 februarie scutirile existente, care urmau să expire la 30 noiembrie.

Este vorba despre o listă de 81 de produse care au beneficiat de această scutire de la sfârșitul lunii decembrie 2020, a precizat biroul ambasadorului pentru comerț de la Casa Albă într-un comunicat.

Prin urmare, produsele în cauză nu sunt susceptibile de a fi afectate de restricțiile comerciale și de tarifele instituite de administrația americană, în special în ceea ce privește transferul de tehnologie americană sau de proprietate intelectuală.

„Având în vedere eforturile în curs de desfășurare pentru a combate Covid, ambasadorul comercial a stabilit că este necesară o prelungire de trei luni”, se arată în comunicat.

În 2018, administrația lui Donald Trump, denunțând practicile comerciale „neloiale” ale Beijingului care au condus la un deficit comercial colosal, a impus tarife punitive asupra produselor chinezești reprezentând echivalentul a 350 de miliarde de dolari din importurile anuale ale SUA.

Au fost acordate scutiri, care au expirat apoi.

În urmă cu un an, administrația președintelui Biden a lansat un proces de scutiri „țintite” pentru produsele chinezești care fac obiectul unor tarife vamale punitive. La momentul respectiv, el a subliniat că acestea vor fi acordate de la caz la caz, dacă nu există nicio modalitate de a înlocui produsele din China.

Scopul este de a oferi ajutor întreprinderilor mici și mijlocii din SUA care nu pot găsi surse alternative de aprovizionare.

Administrația condusă de Joe Biden luase deja o decizie similară în martie pentru o listă de alte 352 de produse, care sunt scutite de taxe vamale suplimentare până la 31 decembrie.